UNJR: „CSM desfiinteaza afirmatiile reprezentantilor Guvernului Ciolos”

Data: 01 September 2016, 17:54 | autor: A.P. | 0 comentarii | 1423 afisari

Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania a dat publicitatii, joi 1 septembrie 2016, un comunicat de presa referitor la pozitia exprimata de Consiliul Superior al Magistraturii vizavi de adoptarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 43/2016.


„Asociatiile profesionale ale magistratilor, impreuna cu mii de magistrati, evalueaza in acest moment urmatorii pasi pe care ii vor urma pentru eliminarea discriminarii si inechitatii salariale din interiorul sistemului judiciar, se arata in concluzia comunicatului UNJR.

Comunicatul UNJR:

Consiliul Superior al Magistraturii a apreciat ca 'inadmisibile si regretabile declaratiile publice ale unor reprezentanti' ai Guvernului Ciolos, care au sustinut ca asociatiile profesionale ale magistratilor ar da o interpretare 'abuziva si inechitabila' dispozitiilor Ordonantei de Urgenta 20/2016 prin care s-a incercat eliminarea discriminarii si inechitatii din randul categoriilor sociale, a transmit CSM intr-un comunicat public pe data de 1 septembrie 2016.

Intr-o declaratie de presa sustinuta pe data de 31 august 2016, ministrul muncii Dragos Pislaru a declarat ca interpretarile date de magistrati prevederilor OUG 20/2016 ar fi 'abuzive' iar cererea magistratilor de eliminare a inechicatii si discriminarii 'nu este de natura de a fi de buna credinta'.

De asemenea, ministrul Pislaru a mai afirmat ca 'anumite asociatii de magistrati' ar sustine 'aceasta antagonizare'.

Pozitii similare de blamare a asociatiilor profesionale ale magistratilor au mai fost exprimate in spatiul public si de ministrul justitiei Raluca Pruna.

CSM-ul a afirmat ca interpretarea data de asociatiile profesionale ale magistratilor 'a fost adoptata inclusiv de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii si ordonatori principali si secundari de credite din sistemul judiciar'.

Asociatiile profesionale ale magistratilor au sustinut ca ordonanta adoptata de guvern are ca scop inlaturarea inegalitatilor salariale existente si in sistemul de justitie, prin luare in considerarea inclusiv a drepturilor consfintite prin hotarari judecatoresti definitive, asa cum s-a decis si in cazul altor categorii sociale.

Pozitia oficiala a CSM mai subliniaza ca respectivele declaratii ale reprezentantilor Guvernului Ciolos 'pot fi de natura a genera o disputa nedorita intre magistrati si alte puteri ale statului'.

CSM a subliniat ca nu e vorba despre 'acordarea unor cresteri salariale', asa cum manipulator si iresponsabil au sustinut membrii Guvernului Ciolos, ci de eliminarea unor 'disfunctionalitati salariale in sistemul public, respectiv eliminarea discrepantelor salariale in randul diverselor categorii sociale'.

Ministrul Pislaru a mai afirmat ca 'intr-o tara civilizata si care are separarea puterilor in stat, politica salariala nu e facuta de instantele judecatoresti. Este facuta de Guvern'.

'Fara a pune in discutie abilitarea Guvernului de a stabili politica salariala a statului roman, atragem atentia asupra nevoii intregului sistem judiciar de eliminare a discrepantelor salariale, cu respectarea deplina a principiilor constitutionale si legale', a sustinut CSM in comunicat. O pozitie similara au sustinut si magistratii.

CSM si-a concluzionat pozitia reiterand ca 'sustine in continuare necesitatea eliminarii discrepantelor salariale din cadrul sistemului judiciar si va actiona pentru identificarea unor cai legale de inlaturare a acestora'.

Conform Constitutiei, Consiliului Superior al Magistraturii este 'garantul independentei justitiei', independenta inteleasa ca dreptul cetateanului de a fi judecat de un judecator asupra caruia nu exista nici un fel de presiuni, inclusiv financiare, din partea statului, care in sala de judecata trebuie sa fie egal cu cetateanul.

'Afirmatiile reprezentantilor Guvernului Ciolos sunt un atac fara precedent la adresa puterii judecatoresti', a spus judecator Gabriela Baltag, presedintele Asociatiei Magistratilor din Romania (AMR).

'Sa afirmi de pe pozitia de reprezentant al puterii executive ca drepturile castigate de o persoana in instanta nu sunt luate in considerare de catre Guvern este o instigare iresponsabila ca cetatenii sa nu respecte hotararile judecatoresti', a mai spus Gabriela Baltag.

Neluarea in seama a hotararilor judecatoresti este si 'o calcare in picioare de catre Guvern a drepturilor pe care romanii si le-au castigat in instante', a concluzionat Baltag.

'Demersul magistratilor a fost unul legitim. Am cerut in primul rand respectarea unor principii clare si de bun simt si in al doilea rand transparenta in adoptarea acestui act normativ. Pozitia magistratilor, in numar impresionant, a fost confirmata de Consiliul Superior al Magistraturii, presedintii Curtilor de Apel si Inspectia Judiciara', a declarat procuror Elena Hach, unul dintre semnatarii scrisorii procurorilor.

Asociatiile profesionale ale magistratilor, impreuna cu mii de magistrati, evalueaza in acest moment urmatorii pasi pe care ii vor urma pentru eliminarea discriminarii si inechitatii salariale din interiorul sistemului judiciar.

Comunicatul CSM poate fi accesat la adresa: http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/01_09_2016__82730_ro.htm”.

foto: jud. Dana Girbovan, presedinte al UNJR

sursa foto: epochtimes-romania.com

Adauga comentariu

ATENTIE

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii

*
*
laugh.giflol.gifsmile.gifwink.gifcool.gifnormal.gifwhistling.gifredface.gifsad.gifcry.gifsurprised.gifconfused.gifsick.gifshocked.gifsleeping.giftongue.gifrolleyes.gifunsure.gif

*