UNBR si INPPA organizeaza o masa rotunda in cadrul manifestarilor dedicate Zilei Avocatului si Zilei Justitiei
Data: 19 June 2016, 09:09 | autor: C.G. | 0 comentarii | 1520 afisari
Uniunea Nationala a Barourilor din Romania a anuntat, vineri 17 iunie 2016, organizarea unei mese rotunde, in colaborare cu Institutul National pentru Pregatirea si Perfectionarea Avocatilor, cu tema „Proiectul noului Cod de conduita profesionala al avocatilor, de etica si deontologie. Confidentialitatea raporturilor dintre avocati si clienti. Aspecte deontologice”.
Masa rotunda va avea loc in data de 28 iunie 2016, la sediul UNBR din Palatul de Justitie din Bucuresti, evenimentul fiind organizat in cadrul manifestarilor dedicate Zilei Avocatului si Zilei Justitiei.
Comunicatul UNBR:
„In cadrul manifestarilor dedicate Zilei Avocatului si Zilei Justitiei, astfel cum acestea au fost stabilite in sedinta Consiliului Uniunii din 04 iunie 2016, Uniunea Nationala a Barourilor din Romania si Institutul National pentru Pregatirea si Perfectionarea Avocatilor organizeaza la 28 iunie 2016, la sediul U.N.B.R. din Palatul de Justitie, masa rotunda cu tema:
'Proiectul noului Cod de conduita profesionala al avocatilor, de etica si deontologie. Confidentialitatea raporturilor dintre avocati si clienti. Aspecte deontologice'.
Dezbaterile vor viza aspecte de etica si deontologie privind confidentialitatea in profesiile de avocat, ziarist si preot si se vor desfasura cu participarea unor invitati din randul fiecareia dintre aceste profesii.
Se fac demersuri ca dezbaterile sa fie transmise online.
Programul manifestarii (locul desfasurarii, ora, teme si invitati) va fi anuntat ulterior.
Presedintele U.N.B.R.,
av. dr. Gheorghe Florea (foto)”.
Adauga comentariu
ATENTIE
Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.
Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii