Unanimitate la CCR pe o lege importanta
Data: 29 January 2020, 17:09 | autor: L.J. | 0 comentarii | 1486 afisari
Curtea Constitutionala a Romaniei condusa de Valer Dorneanu (foto) a luat in dezbatere in sedinta din 29 ianuarie 2020 sesizarea PSD privind initiativa guvernului PNL de a-si asuma raspunderea pe prorogarea intrarii in vigoare a unor prevederi din legile justitiei.
Este vorba despre obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii privind unele masuri aplicabile in anul 2020 referitoare la concursul de admitere la Institutul National al Magistraturii, formarea profesionala initiala a judecatorilor si procurorilor,examenul de absolvire a Institutului National al Magistraturii, stagiul si examenul de capacitate al judecatorilor si procurorilor stagiari.
Mai exact, despre amanarea prevederilor din legile justitiei privind cresterea duratei de pregatire a auditorilor de justitie de la Institutul National al Magistraturii, de la 2 ani la 4 ani:
"In urma deliberarilor, Curtea Constitutionala, cu unanimitate de voturi, a admis obiectia si a constatat ca Legea privind unele masuri aplicabile in anul 2020 referitoare la concursul de admitere la Institutul National al Magistraturii, formarea profesionala initiala a judecatorilor si procurorilor, examenul de absolvire a Institutului National al Magistraturii, stagiul si examenul de capacitate al judecatorilor si procurorilor stagiari este neconstitutionala".
Adauga comentariu
ATENTIE
Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.
Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii