Transparency International Romania: Coruptia si pasivitatea ucid! (Reactie la tragedia din Clubul Colectiv)

Data: 03 November 2015, 18:24 | autor: A.P. | 0 comentarii | 1674 afisari

Transparency International Romania a dat publicitatii, marti 3 noiembrie 2015, un comunicat de presa privind reactia organizatiei neguvernamentale fata de tragedia din Clubul Colectiv, in care si-au pierdut viata, pana la aceasta ora, 32 de persoane, alte 88 fiind in stare critica sau grava.


Comunicatul TI-Romania:

"Coruptia si pasivitatea ucid!

Transparency International Romania reactioneaza la tragedia din clubul Colectiv, solicitand o ancheta de profunzime, cu abordarea integrata a tuturor responsabilitatilor, dar si luarea de masuri preventive, astfel incat coruptia sa nu mai puna viata in pericol.

Este evident ca tragedia din clubul Colectiv, in urma careia 32 de tineri si-au pierdut viata, iar alte zeci de persoane au fost ranite, s-a produs din cauza coruptiei din sistem, din cauza mecanismelor prin care cei implicati, actori economici si autoritati deopotriva, se absolva de responsabilitate, ocolesc legea si normele in vigoare, iar cei care au de suferit sunt cetatenii. Un control din partea Primariei Sectorului 4 a avut loc chiar cu cateva zile inainte incendiului, dar nu s-a constatat potentialul pericol. Din pacate, avem dovada ca, intr-adevar, coruptia ucide.

Avand in vedere ca ancheta este pe rol, solicitam o analiza de profunzime pe toate palierele, care sa includa toate institutiile administratiei publice centrale si locale care au atributii de autorizare, avizare, supraveghere si control. Astfel, autoritatile de sanctionare vor putea sa stabileasca clar tipurile de responsabilitati ale agentilor economici si ale functionarilor publici in domeniu, precum si modalitatea de responsabilizare juridica si evitare pe viitor a unor accidente similare.

Solicitam de asemenea autoritatilor publice sa puna accentul pe masurile de preventie, astfel incat asemenea mecanisme de corupere, neglijenta si incalcare a legii, ori de derobare criminala de responsabilitate din partea autoritatii statului sa poata fi prevenite.

Apel la actiune!

Vigilenta comunitara compenseaza incapacitatea administrativa

Transparency International Romania face apel la societatile de software sa sprijine o initiativa cetateneasca dezvoltata pe baza de voluntariat, pentru a compensa incapacitatea autoritatilor publice cu un mecanism de vigilenta cetateneasca. Initiativa TI-Romania si a unor voluntari pentru infiintarea platformei 'Autoprotectie comunitara' va da posibilitatea ca neregulile sa fie semnalate autoritatilor, acestea avand obligatia de a raspunde public la sesizarile platformei.

Apelul nostru se adreseaza, fara a se limita la acestea, firmelor: Total Soft, Softwin, Oracle, Bitdefender, Expert One Research, Software Scope, Endava.

Transparency International Romania invita societatile mari de consultanta sa puna la dispozitie resursele de expertiza necesare pentru elaborarea unor harti privind procedurile administrative si obligatiile de conformare a spatiilor cu destinatie publica, in vederea respectarii standardelor de siguranta. Demersul este necesar, de asemenea, pentru cresterea gradului de constientizare cu privire la acestea atat la nivelul cetatenilor, cat si la nivelul operatorilor economici care gestioneaza asemenea spatii.

Apelul nostru se adreseaza, fara a se limita la acestea, societatilor: PricewaterhouseCoopers, Deloitte, Ernst&Young, KPMG.

Totodata, Transparency International Romania invita autoritatile publice sa participe la discutii si sa desemneze experti in grupul de lucru care va elabora ghidul de proceduri.

Transparency International Romania/ Asociatia Romana pentru Transparenta (TI-RO) este o organizatie neguvernamentala care are ca prim obiectiv prevenirea si combaterea fenomenului coruptiei, la nivel national si international, in special prin activitati de cercetare, documentare, informare, educare si sensibilizare a opiniei publice".

foto: Victor Alistar, director executiv al Transparency International Romania

sursa foto: romanialibera.ro

Adauga comentariu

ATENTIE

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii

*
*
laugh.giflol.gifsmile.gifwink.gifcool.gifnormal.gifwhistling.gifredface.gifsad.gifcry.gifsurprised.gifconfused.gifsick.gifshocked.gifsleeping.giftongue.gifrolleyes.gifunsure.gif

*