Tara asta a ajuns in pragul anarhiei
Data: 04 June 2018, 12:51 | autor: Adina Daria LUPEA, judecator Curtea de Apel Cluj | 1 comentarii | 2201 afisari
De 1 iunie numai prostii am auzit. Cum ca presedintele este indemnat sa sfideze CCR, chiar cu pretul unei suspendari. Ca suspendarea sa ii dea capital politic. Adica pe miza unui procuror sef, KWJ capata capital politic. Cand a spus asta public presedintele republicii, niciun procuror nu a fost ingrijorat.
Cu independenta procurorilor recunoscuta la nivel inalt m-am lamurit, cand KWJ ne-a spus ca revocarea e o chestiune de “oportunitate politica”. Nici din zbor nu si-a reparat monumentala gafa, ca macar in ultimul ceas sa critice punctual motivele de revocare expuse de MJ. A zis scurt, “nu m-au convins”.
Pai nu merge asa. Nu merge, ca legea iti spune revoca, nu poate revoca si daca la numire da posibilitatea de a refuza o data propunerea, la revocare legiuitorul a fost mai explicit. Stiti de ce?
Pentru ca intr-o societate sanatoasa la cap, niciun ministru nu s-ar juca cu revocarea unui procuror general. E maxima sanctiune iar aceea depinde de exercitarea necorespunzatoare a atributiilor manageriale. Stiu de la unul din parintii constitutiei ca revocarea a fost gandita ca masura extrema, de aceea presedintele avea rolul principial de a dispune revocarea printr-un act similar numirii. Adica printr-un decret cu aceeasi putere, fara alte comentarii. Avizul CSM, desigur facultativ, are rolul de a face un ministru sa se razgandeasca si sa nu mai inainteze propunerea spre presedinte, daca avizul e negativ. Actualul ministru nu a fost convins de avizul CSM si a mers mai departe. Acesta e rolul avizului si punct, pe actuala reglementare.
Imi vin o gramada de chestii in minte. Dar niciuna legata de referendum pentru rasturnarea ordinii constitutionale, asa cum mi se pare ca se incearca de unii procurori semnatari a inca unei liste, cu sprijinul patetic al unor judecatori. Patetic da, pentru ca judecatorii sunt obligati prin lege sa respecte deciziile CCR, altfel intram in sfera abaterilor disciplinare. Noi. Presedintia nu. Presedintia poate face ce vrea. E peste puterile mele de intelegere cum niste oameni care vorbesc de fascisti si extremisti in alta tabara instiga la o lovitura de stat. Sa iesim in strada sa desfiintam si CCR.
Tara asta a ajuns in pragul anarhiei, in care nimeni nu mai respecta nimic. Cred ca de 1 iunie am crescut foarte urat, cand nu mai intelegem si incercam sa subminam, fara exceptie, orice autoritate. Incepand de la Presedinte, Parlament pana la CCR.
Mai ramane sa ne declaram toti cetateni liberi, geto-daci cu drept de preemptiune, sa ne raliem celor ce nu-si platesc impoxitele pe motiv ca suntem independenti fata de stat si ne-am nascut autonomi. Sunt ceva pionieri in sensul asta.
Nu prea am concluzii la aberatiile vehiculate in spatiul public, pentru ca degringolada a mers mult mai departe.
Atat am sa zic. Anarhia genereaza dictaturi. Acum depinde ce dictatura alegem. Eu sigur nu o aleg pe cea a procurorilor, pentru care vad ca doamna Macovei se zbate in continuare. Am vazut prea multe incat sa mai cred in independente pe hartie.
Adauga comentariu
ATENTIE
Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.
Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Mioara Mocanu 4 June 2018 18:30 0