Sesizarea lui Klaus Iohannis, admisa de CCR
Data: 30 June 2022, 15:41 | autor: L.J. | 0 comentarii | 1332 afisari
Curtea Constitutionala a admis sesizarea de neconstitutionalitate formulata de presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, si a constatat ca Legea pentru modificarea si completarea Legii nr.45/2009 privind organizarea si functionarea Academiei de Stiinte Agricole si Silvice „Gheorghe Ionescu-Sisesti” si a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii si industriei alimentare este neconstitutionala, in ansamblul sau.
In esenta, Curtea a retinut ca transferul unor terenuri din domeniul public al statului in domeniul privat al unitatii administrativ-teritoriale, cu schimbarea titularului dreptului de proprietate, nu se poate realiza in mod implicit prin anexele la lege, fara a exista un temei-cadru pentru acesta. Totodata, nu exista acordul valid al unitatii administrativ- teritoriale pentru realizarea acestui transfer. In consecinta, legea criticata creeaza confuzii cu privire la regimul juridic al terenurilor din domeniul public al statului.
Victoria Avocatului Poporului
CCR a admis si sesizarea de neconstitutionalitate formulata de Avocatul Poporului si a constatat ca Legea privind transmiterea unor bunuri imobile destinate activitatilor de asistenta sanitar-veterinara, aflate in proprietatea privata a statului, din administrarea Agentiei Domeniilor Statului in administrarea consiliilor locale, precum si pentru abrogarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.89/2004 privind vanzarea bunurilor imobile in care se desfasoara activitati de asistenta sanitar-veterinara este neconstitutionala, in ansamblul sau.
In esenta, Curtea a retinut ca, in baza Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.89/2004, s-au nascut raporturi juridice care se afla in curs de derulare, iar abrogarea acestei ordonante de urgenta, desi reprezinta optiunea legiuitorului, trebuie insotita de norme tranzitorii. Or, legiuitorul nu a reglementat astfel de norme. Totodata, legea criticata transfera administrarea unor bunuri imobile destinate activitatilor de asistenta sanitar-veterinara de la Agentia Domeniilor Statului la consiliile locale, fara a exista un acord al unitatilor administrativ-teritoriale. Curtea a constatat ca un asemenea transfer se poate realiza prin hotarare a Guvernului si doar cu acordul unitatilor administrativ-teritoriale vizate.
Adauga comentariu
ATENTIE
Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.
Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii