SERGIU ANDON vs. ANI – CAB, sentinta nr. 2930/13.04.2011: „Reclamantul nu a avut in vedere, in propria interpretare data textelor de lege, faptul ca ratiunea legiuitorului a fost evident si aceea ca un reprezentant al puterii de stat sa nu pledeze impotriva intereselor statului roman (care este acuzatorul public in cauzele penale), ratiune care transpare inclusiv din alineatul (3) al art. 82/1 din Legea nr. 161/2003”. Incompatibilitate
Data: 01 October 2015, 15:25 | autor: A.P. | 0 comentarii | 1734 afisari
Prin sentinta nr. 2930/13.04.2011, Curtea de Apel Bucuresti-Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal a respins ca neintemeiata contestatia formulata de reclamantul Sergiu Andon, deputat in Parlamentul Romaniei si avocat in cadrul Baroului Bucuresti, impotriva Actului de constatare nr. 49/I.I./2009 emis de parata Agentia Nationala pentru Integritate.
Obiectul dosarului: anulare act administrativ.
Solutia: Respinge contestatia formulata de reclamantul Andon Sergiu, (...), in contradictoriu cu parata Agentia Nationala pentru Integritate, ca neintemeiata. Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Nota: solutie mentinuta prin decizia nr. 1807/03/04/2012 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie-Sectia de contencios administrativ si fiscal: „Respinge recursul declarat de Andon Sergiu impotriva sentintei nr. 2930 din 13 aprilie 2011 a Curtii de Apel Bucuresti-Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal, ca nefondat. Irevocabila”.
Extras din sentinta:
"Prin Actul de constatare nr. 49/I.I./01.06.2009, s-a constatat ca reclamantul Andon Sergiu se afla in stare de incompatibilitate, intrucat, in timp ce exercita functia de deputat, a acordat, in calitate de avocat, asistenta juridica unui invinuit in sarcina caruia fusesera retinute fapte penale incadrate juridic drept infractiuni de coruptie prevazute de Legea nr. 78/2000, incadrare juridica cunoscuta la acel moment de catre reclamant.
Reclamantul nu contesta prin cererea de chemare in judecata situatia de fapt retinuta in actul de constatare, ci doar interpretarea extensiva si exclusiv literara, nesistematica si nerationala a textului de lege, pe care o inlocuieste cu propria interpretare. In plus, justifica acceptarea asistarii juridice a numitei Draghici Mariana in cunostinta de cauza, prin aceea ca speta prezenta inclusiv un interes special pentru documentarea sa ca parlamentar.
Sustinerile din contestatie vizeaza aspecte de fond ale litigiului penal din care, in opinia contestatorului, ar decurge nevinovatia peroanei asistate, ceea ce excedeaza si textului de lege retinut ca temei al constatarii incompatibilitatii si celor retinute prin actul de constatare contestat.
Nici sustinerea contestatorului ca avocatul nu este factor decident si, prin urmare, nu ar fi intrunite conditiile conflictului de interese, astfel cum acesta este definit de Legea nr. 161/2003, nu este intemeiata.
Astfel, dispozitiile art. 82/1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 stipuleaza expres ca deputatul sau senatorul care, pe durata exercitaii mandatului de parlamentar, doreste sa exercite si profesia de avocat nu poate acorda asistenta juridica si nu poate asista in instanta invinuiti sau inculpati in cauzele penale privind infractiunile de coruptie, infractiunile asimilate acestora sau in legatura directa cu infractiunile de coruptie, prevazute de Legea nr. 78/2000.
Prin urmare, legiuitorul nu a facut vreo distintie dupa cum conflictul de interese ar exista in concret sau dupa solutia ce s-ar pronunta in cauza penala cu privire la invinuitul sau inculpatul asistat.
De altfel, reclamantul nu a avut in vedere, in propria interpretare data textelor de lege, faptul ca ratiunea legiuitorului a fost evident si aceea ca un reprezentant al puterii de stat sa nu pledeze impotriva intereselor statului roman (care este acuzatorul public in cauzele penale), ratiune care transpare inclusiv din alineatul (3) al art. 82/1 din lege.
Fata de aceste imprejurari, Curtea, in baza art. 46 alin. (2) din Legea nr. 44/2007, va respinge contestatia ca neintemeiata".
Adauga comentariu
ATENTIE
Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.
Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii