Sefii de tribunale, impotriva lui Danilet
Data: 11 March 2019, 11:29 | autor: L.J. | 0 comentarii | 1474 afisari
Judecatorul Cristi Vasilica Danilet (foto) a fost dat pe mana Consiliului Superior al Magistraturii.
Fostul membru CSM a provocat revolta a 30 de presedinti si vicepresedinti de tribunale din tara, care au publicat duminica, 10 martie 2019, un apel prin care solicita Sectiei pentru judecatori din Consiliul Superior al Magistraturii sa ia atitudine in legatura cu felul in care Danilet intelege sa se exprime public, lansand mesaje cu tenta politica si autoproclamandu-se – mai mult sau mai putin explicit – drept reprezentant al tuturor judecatorilor din Romania.
Actiunea sefilor de tribunale vine dupa ce Danilet a anuntat saptamana trecuta ca a strans tot 30 de magistrati (deopotriva judecatori si procurori), cu care vrea sa mearga pe 4 aprilie 2019 la Bruxelles, ca sa ii explice prim-vicepresedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, de ce protesteaza unii judecatori si procurori din Romania.
In aceste conditii, cei 30 de conducatori de tribunale subliniaza ca modul de exprimare al lui Vasilica Danilet si al altora ca el aduce grave prejudicii de imagine magistraturii romane:
„Coborarea judecatorului in agora si participarea acestuia la adunari publice in care exista riscul deja dovedit al confiscarii acestora de catre diverse persoane cu orientari politice manifeste nu poate avea decat consecinte extrem de grave asupra ideii de justitie, in intelesul ei fundamental”.
Totodata, cei 30 de presedinti si vicepresedinti de tribunale accentueaza ideea ca singura institutie din Romania care are dreptul legal sa intreprinda actiuni de cooperare internationala este Consiliul Superior al Magistraturii, din care Cristi Danilet a fost membru. De altfel, anume din calitatea de membru CSM, Vasilica Danilet si-a atras revolta a numerosi judecatori de judecatorii (pe care ii reprezenta in CSM), amintesc cei 30 de conducatori de tribunale in apelul publicat duminica.
Apelul si lista judecatorilor semnatari:
„Ca urmare a evolutiilor din ultima perioada a manifestarilor publice ale judecatorilor, dar si a actiunilor generate individual de unii judecatori, prin care se lanseaza indemnuri la adoptarea unor forme severe de protest ori de actiuni ale judecatorilor in spatiul public si in relatia cu diferite organisme nationale si/sau europene,
Subsemnatii, in calitate de presedinti si vicepresedinti ai tribunalelor din Romania, in exercitarea responsabilitatilor proprii conferite de art. 46 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, in vederea promovarii si asigurarii principiilor constitutionale privind independenta judecatorilor, respectarea legii, respectarea rolului Consiliului Superior al Magistraturii, de garant al independentei justitiei si de reprezentant pe plan national si international al autoritatii judecatoresti si al corpului magistratilor, intelegem sa adresam urmatorul
APEL
Sectiei pentru Judecatori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii
pentru ca, in virtutea atributiilor constitutionale si legale pe care le are, sa restabileasca, de urgenta, cadrul si limitele in care judecatorii se pot manifesta la nivel de mesaj public si implicare revendicativa, in conditiile in care in tara noastra exista institutia constitutionala reprezentativa a Consiliului Superior al Magistraturii, alcatuita din judecatori si procurori alesi prin vot de intregul sistem judiciar, organism care are atributia legala de a coopera cu celelalte institutii, dar si cu institutii ale sistemelor judiciare din alte state.
(i) Pe fondul procesului legislativ de modificare a legilor justitiei, inscriindu-se intr-o tendinta oarecum fireasca, generata de schimbari uneori de substanta, pe care legiuitorul le-a adus acestor legi, sistemul judiciar a cunoscut mai multe framantari cu privire la statutul si cariera judecatorilorsi procurorilor, pe care, insa, Consiliul Superior al Magistraturii, in calitate de unic garant al independentei justitiei, le-a preluat si gestionat in relatia cu celelalte puteri ale statului.
Precizam, in acest context, ca modificari de esenta precum separarea carierei judecatorilor de cea a procurorilor ori reasezarea unor institutii din cadrul sistemului judiciar in matca lor fireasca au reprezentat solicitari constante ale intregului corp de judecatori, fiind in cele din urma preluate de legiuitor, prin intermediul CSM, si transformate in lege.
Cu toate acestea, se constata ca ultima perioada de timp este marcata de o evolutie ingrijoratoare si neadecvata cu statutul de magistrat din partea unor colegi judecatori, care aduce grave prejudicii de imagine justitiei in ansamblul sau, acreditand in randul opiniei publice ideea unei justitii care nu mai poate ramane impartiala.
Astfel, indemnul la forme radicale de protest, suspendarea activitatii firesti a instantelor, instigarea la miscari de strada, dezinformarile constante, rostogolirea intentionata a unor neadevaruri nu au niciun fel de legatura cu activitatea si statutul de judecator.
Judecatorul trebuie sa ramana nepartinitor si sa fie capabil sa faca aprecieri obiective si impatiale in cauzele cu care este sau poate fi investit in viitor.
Coborarea judecatorului in agora si participarea acestuia la adunari publice in care exista riscul deja dovedit al confiscarii acestora de catre diverse persoane cu orientari politice manifeste nu poate avea decat consecinte extrem de grave asupra ideii de justitie, in intelesul ei fundamental.
Echitatea, dreptatea si adevarul ca scop sunt cele care trebuie sa defineasca magistratura.
(ii) Recent, am luat cunostinta si de imprejurarea ca domnul judecator Cristi Vasilica Danilet de la Tribunalul Cluj, fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, coordoneaza mai multe manifestari si actiuni publice , atat pe plan national, cat si european, erijandu-se intr-un ”asa-zis” reprezentant al judecatorilor din Romania, actiunile acestuia situandu-se, de cele mai multe ori, in sfera unor demersuri cu conotatii politice.
Am luat, astfel, act cu ingrijorare de ultimul demers pe care, cu multa usurinta, domnul judecator Cristi Vasilica Danilet il promoveaza in spatiul public, respectiv de a se deplasa impreuna cu o delegatie de 30 de magistrati la Bruxelles, pentru a discuta cu prim-vicepresedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans cu privire la situatia justitiei din Romania.
Solicitam public sa se ia act de faptul ca domnul judecator Cristi Vasilica Danilet nu reprezinta sistemul judiciar din Romania, nu reprezinta corpul profesional al judecatorilor si, prin toate luarile sale de pozitie, domnul judecator alege sa incalce prevederile legale prin care magistratilor le este interzis sa isi exprime opiniile politice.
Solicitam, pe aceasta cale, magistratilor implicati in acest demers sa analizeze cu maxima responsabilitate implicarea in astfel de actiuni si sa nu se transforme in negociatori cu institutiile politice ale Uniunii Europene, astfel de atributii revenind altor autoritati ale Statului roman.
In plus, numai Consiliul Superior al Magistraturii este abilitat de lege sa desfasoare actiuni de cooperare cu institutii ale sistemelor judiciare din alte state.
Solicitam domnului judecator Cristi Vasilica Danilet sa inceteze a-si aroga rolul de reprezentant al magistratilor din Romania si reamintim opiniei publice ca, in timpul exercitariii mandatului sau de reprezentant al judecatorilor din cadrul judecatoriilor, in organizarea fostului CSM, un numar impresionant de colegi judecatori au solicitat la acel moment revocarea domnului judecator din demnitatea publica pe care o ocupa si, chiar daca acest demers nu a avut finalitatea juridica urmarita, nu poate fi ignorat din punct de vedere al legitimitatii cu care vorbeste public domnul judecator Danilet Cristi Vasilica.
Intelegem sa ne delimitam ferm de toate aceste manifestari, atat cele initiate de domnul judecator Cristi Vasilica Danilet, cat si de orice forma de protest care risca sa se indeparteze de la rolul si locul pe care il ocupa judecatorul in societate si de la matca fireasca a modului de manifestare publica a magistratilor, solicitand de indata interventia Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la conduita si atitudinea domnului judecator Cristi Vasilica Danilet.
Pe cale de consecinta, solicitam:
- Consiliului Superior al Magistraturii - Sectia pentru Judecatori sa ia act de ingrijorarea pe care ne-o manifestam fata de escaladarea fara precedent a manifestarilor publice din partea unor colegi judecatori, cu indepartarea actiunilor revendicative de la cele ce se pot circumscrie nevoilor reale ale instantelorjudecatoresti;
- Consiliului Superior al Magistraturii - Sectia pentru Judecatori sa adopte in regim de urgenta masuri de natura sa conduca la restabilirea autoritatii si prestigiului de care trebuie sa se bucure corpul judecatorilor, prin stoparea actiunilor ce exced rolului si statutului judecatorilor;
- Consiliului Superior al Magistraturii - Sectia pentru Judecatori sa ia masuri pentru stoparea demersului initiat de domnul judecator Cristi Vasilica Danilet, respectiv de a se deplasa impreuna cu o delegatie de 30 de magistrati la Bruxelles pentru a discuta cu prim-vicepresedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans;
-Consiliului Superior al Magistraturii - Sectia pentru Judecatori sa adreseze o scrisoare institutionala catre organismele / institutiile Uniunii Europene relevante in sensul disocierii de demersuri nereprezentative pentru corpul magistratilor si pentru exprimarea unei opinii institutionale asumate.
Prezentul Apel va fi tradus si transmis organismelor / institutiilor Uniunii Europene, precum si institutiilor si sistemelor judiciare din alte state membre.
Semnaturi (in ordinea alfabetica a instantelor):
Szep Otto Sandor – presedinte Tribunalul Arad
Flavius Bradin – vicepresedinte Tribunalul Arad
Mariana Varga – vicepresedinte, cu atributii de presedinte Tribunalul Arges
Ciprian Tita – presedinte Tribunalul Specializat Arges
Ioana Liliana Pocovnicu – presedinte Tribunalul Bacau
Carmen Domocos – presedinte Tribunalul Bihor
Liliana Elisabeta Preda – presedinte Tribunalul Bistrita-Nasaud
Ildiko Simionescu – vicepresedinte Tribunalul Bistrita-Nasaud
Mihaela Ungureanu – presedinte Tribunalul Botosani
Cristina Gabriela Ciolacu – vicepresedinte Tribunalul Brasov
Adriana Nicolae – presedinte Tribunalul Buzau
Petru Juca – presedinte Tribunalul Caras-Severin
Cornelia Iordache – presedinte Tribunalul Calarasi
George Serban – vicepresedinte Tribunalul Calarasi
Viorel Gheorghe – presedinte Tribunalul Constanta
Dragos Popoiag – presedinte Tribunalul Dambovita
Robert George Florea – presedinte Tribunalul Galati
Adriana Pencea – presedinte Tribunalul Giurgiu
Gheorghe Radu – presedinte Tribunalul Gorj
Laura Sarcina – vicepresedinte Tribunalul Gorj
Lorena Tarlion – presedinte Tribunalul Iasi
Loredana Geanina Antonescu – presedinte Tribunalul Ilfov
Norel Popescu – presedinte Tribunalul Mehedinti
Crina Mihaela Letea – presedinte Tribunalul Prahova
Liliana Oprea – presedinte Tribunalul Olt
Petrica Gudac – presedinte Tribunalul Teleorman
Adriana Stoicescu – presedinte Tribunalul Timis
Mugurel Adrian Gheorghita – presedinte Tribunalul Valcea
Daniela Matache – presedinte Tribunalul Vrancea
Dinu Jelea – vicepresedinte Tribunalul Vrancea”.
Adauga comentariu
ATENTIE
Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.
Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii