Premiu de consolare pentru judecatorul care a ratat vicepresedintia ICCJ (Document)
Data: 24 February 2020, 15:41 | autor: L.J. | 0 comentarii | 1482 afisari
Judecatorul care a fost respins la concursul pentru ocuparea unui post de vicepresedinte al Inaltei Curti de Casatie si Justitie a primit un premiu de consolare.
Este vorba despre Marian Buda (foto), cel care in noiembrie 2019 a candidat pentru functia de vicepresedinte al ICCJ in materie civila impotriva celei care ocupa deja postul: judecatoarea Gabriela Bogasiu. Amintim ca vicepresedinte in materie penala a fost reinvestit magistratul suprem Iulian Dragomir, in urma aceluiasi concurs de anul trecut.
De data aceasta, judecatorul Marian Buda a fost numit pe 16 ianuarie 2020 in functia de presedinte al Sectiei a II-a civile de la ICCJ, motivarea CSM fiind publicata vineri, 21 februarie 2020.
Sectia pentru judecatori din Consiliul Superior al Magistraturii si-a motivat numirea lui Buda ca presedinte de sectie, pe de o parte, prin faptul ca postul era vacant si nu a existat un contracandidat, iar pe de alta parte prin faptul ca a fost convingator proiectul de management al magistratului suprem.
Cel mai important fragment din hotararea judecatorilor CSM:
„Domnul judecator, dupa o prezentare generala a Sectiei a II-a civile, a expus o analiza a activitatii acestei sectii si a masurilor privind imbunatatirea activitatii manageriale a acesteia.
Ca principal obiectiv, domnul judecator a indicat realizarea unificarii practicii judiciare, mentionand desfasurarea lunar a unor sedinte in acest scop, cu publicarea pe intranetul instantei a proceselor verbale in cuprinsul carora sunt consemnate toate discutiile participantilor.
Totodata, domnul judecator a evidentiat existenta unor sincope in activitatea de semnare si finalizare a proiectelor de hotarari, dat fiind faptul ca nu este justificata perioada mare de timp dintre momentul redactarii proiectului de hotarare si semnarea acesteia”.
Adauga comentariu
ATENTIE
Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.
Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii