Predoiu propune un procuror acuzat de nereguli in dosarul Revolutiei
Data: 03 February 2020, 11:59 | autor: L.J. | 0 comentarii | 1664 afisari
Ministrul Justitiei Catalin Predoiu propune Consiliului Superior al Magistraturii avizarea unui procuror acuzat de nereguli in dosarul Revolutiei, pentru ca apoi presedintele Klaus Iohannis sa decida daca il numeste sau nu in functie.
Este vorba despre Catalin Ranco Pitu (foto), seful Biroului de urmarire penala din Serviciul de urmarire penala si judiciar al Sectiei parchetelor militare din Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Predoiu il propune pentru numirea in functia de procuror-sef al Sectiei parchetelor militare din PICCJ, functie ocupata pana nu demult de catre procurorul Gheorghe Cosneanu.
In septembrie 2019, Asociatia „21 Decembrie 1989”, condusa de Teodor Maries, le-a facut sesizari procurorilor Ranco Pitu, Gheorghe Cosneanu, Virgiliu Marian Istrate si Dan Mihail Mitranescu la Inspectia Judiciara, reclamandu-i in principal pentru ca au inaintat instantei nu doar rechizitoriul si dosarul cauzei (asa cum dicteaza Codul de procedura penala), ci si alte dosare penale, unele dintre ele deja solutionate prin netrimitere in judecata, iar altele cu urmarirea penala nefinalizata. Anterior, in luna mai, acelasi ONG al lui Doru Maries depusese la Inalta Curte contestatie impotriva solutiei de trimitere in judecata dispuse de procurorul militar Gheorghe Cosneanu, asociatia solicitandu-i judecatoarei ICCJ Florentina Dragomir sa restituie dosarul Revolutiei la parchet, pentru refacerea urmaririi penale.
In rest, actualul Procuror General Bogdan Licu este propus pentru functia de prim-adjunct al PICCJ. Despre celelalte propuneri puteti citi mai jos.
Comunicatul Ministerului Justitiei:
„Ministerul Justitiei comunica urmatoarele:
In temeiul Legii privind statutul magistratilor, Ministrul Justitiei va formula urmatoarele propuneri de numire pentru ocuparea unor functii de conducere vacante in cadrul Ministerului Public:
a) Prim adjunct al Procurorului General al PICCJ - Dimitrie-Bogdan Licu;
b) Adjunct al Procurorului General al PICCJ - Maria Magdalena Militaru;
c) Procuror sef al Sectiei de urmarire penala si criminalistica a PICCJ - Adriana Denisa Cristodor;
d) Procuror Sef al Sectiei parchetelor militare a PICCJ - Catalin Ranco Pitu;
e) Adjunct al Procurorului sef al DIICOT - Oana Daniela Patu;
f) Adjunct al Procurorului sef al DNA - Madalina Scarlat.
Propunerile vor fi trimise catre CSM Sectia de procurori, maine, 4.02.2020, in vederea procedurii de avizare.
Pentru celelalte posturi vacante pentru care a fost organizata selectia, Ministrul Justitiei nu va face propuneri de numire, optand pentru respingerea candidaturilor.
Pentru posturile ramase astfel vacante in conformitate cu pct.3 supra, precum si pentru cele care ar putea ramane vacante in urma deciziilor Presedintelui Romaniei asupra propunerilor formulate de Ministrul Justitiei, Ministerul Justitiei va organiza o noua procedura de selectie la o data ulterioara in cursul lunilor martie - aprilie 2020.
Ministrul Justitiei multumeste pe aceasta cale tuturor procurorilor care au participat la recentele interviuri de selectie, ii felicita pe toti pentru efortul depus si interesul pentru bunul mers al Ministerului Public si isi exprima speranta ca cei care nu au fost selectati in aceasta procedura, precum si alti colegi ai acestora din Ministerul Public vor persevera si participa la selectiile viitoare”.
Sursa foto: Pressalert.ro
Adauga comentariu
ATENTIE
Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.
Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii