PICCJ a trimis in judecata 7 persoane acuzate de spargerea unor magazine
Data: 25 August 2022, 17:33 | autor: L.J. | 0 comentarii | 2480 afisari
Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – condus de Procurorul General Gabriela Scutea (foto) – a anuntat joi, 25 august 2022, cel mai recent dosar trimis in judecata.
Este o cauza cu sapte persoane, cele mai multe acuzate de furt calificat de produse electronice si electrocasnice. Gruparea ar fi actionat in 7 judete si ar fi produs un prejudiciu de peste 770.000 de lei.
Cauza i-a fost trimisa Judecatoriei Miercurea Ciuc. In cazul unor fapte comise in circumscriptiile a mai multe instante din tara, art. 41 alin. 3 Cod procedura penala permite sesizarea oricareia dintre instante: „In cazul in care, potrivit alin. (2), o infractiune a fost savarsita in circumscriptia mai multor instante, oricare dintre acestea este competenta sa o judece”.
Comunicatul PICCJ:
„Procurorii Sectiei de urmarire penala si criminalistica din cadrul PICCJ au dispus trimiterea in judecata a sapte inculpati sub aspectul savarsirii urmatoarelor infractiuni: furt calificat in forma continuata (cinci inculpati), tainuire (doi inculpati), complicitate la furt calificat in forma continuata (un inculpat), complicitate la furt calificat (un inculpat).
In rechizitoriul intocmit in cauza s-a retinut urmatoarea situatie de fapt:
In perioadele noiembrie 2018 – ianuarie 2019 si ianuarie – mai 2020, in exercitarea unor rezolutii infractionale distincte, cinci inculpati, avand fetele acoperite si purtand manusi, prin fortarea cu tarnacoape, leviere sau surubelnite a usilor de acces din magazine cu profil de comert cu produse electronice si electrocasnice, situate pe raza judetelor Prahova, Tulcea, Arges, Olt, si respectiv Ialomita, Covasna, Sibiu si Harghita, au patruns in interior, de unde au sustras telefoane mobile si alte produse electronice de valoare insemnata, prejudiciul total fiind de 772.171,23 lei. Cei cinci inculpati au fost sprijiniti in valorificarea rapida si integrala a produselor electronice sustrase de catre alti doi inculpati, care cunosteau provenienta acestora.
Cu referire la modul de operare, in rechizitoriu s-au retinut urmatoarele:
Inculpatii isi alegeau dupa anumite criterii (pozitionarea magazinului, volumul si valoarea produselor electronice comercializate, gradul de vulnerabilitate al sistemelor de inchidere usilor de acces in magazine etc.) magazinul in care urmau a patrunde prin efractie, iar cel putin unul dintre acestia se deplasa inainte de comiterea faptei la locatia unde se afla magazinul cu scopul de a verifica atat exteriorul magazinului, pentru a observa pozitionarea cailor de acces, eventuale camere de supraveghere, cat si interiorul, pentru a observa unde sunt pozitionate vitrinele in care se aflau depozitate telefoane mobile sau alte produse electronice cu valoare ridicata. Aceasta etapa a pregatirii faptei era extrem de importanta intrucat, in momentul savarsirii infractiunii, membrii gruparii care actionau in interiorul magazinului nu trebuiau sa ramana in incinta mai mult de 1-2 minute, pentru ca alarma de efractie se activa in momentul patrunderii in magazin, iar echipele de interventie ale societatilor de paza ar fi putut sa-i surprinda la fata locului.
Din cercetarile efectuate, a mai rezultat ca inculpatii au folosit pentru deplasare, catre si de la locul savarsirii infractiunii, diferite autoturisme cumparate de ei, inmatriculate fie pe numele lor sau ale rudelor, fie pe numele unor terti, fara insa ca inculpatii sa ajunga sa le inregistreze la DRPCIV. Aceste autoturisme le schimbau periodic, avand de fiecare data grija ca un autoturism folosit la verificare sa nu fie niciodata folosit si la deplasarea spre locatie in ziua in care acestia comiteau infractiunea de furt.
In momentul in care hotarau sa actioneze, inculpatii, care in general se aflau in Bucuresti sau judetul Ilfov, plecau cu unul sau doua autovehicule spre locul unde se afla magazinul vizat, iar cand ajungeau in localitate, pentru o perioada de timp efectuau actiuni de verificare si contrafilaj, pentru a fi siguri ca nu sunt supravegheati de politisti. In momentul comiterii faptelor, inculpatii parcau autoturismele in locuri izolate, pe terenuri virane sau campuri situate in spatele cailor de acces in magazinele de produse electronice, dupa care se apropiau pe jos, in intuneric, de aceste locatii avand la ei sculele de fortat si spart, precum si gentile cu care carau bunurile sustrase.
Inculpatii actionau intotdeauna dupa ce magazinul vizat se inchidea si se lasa intunericul, majoritatea infractiunilor fiind comise in intervalul 22:00 – 04:30, in functie de momentul pe care acestia il considerau cel mai prielnic. In acele momente, inculpatii, imbracati in haine de culoare inchisa si cu fetele si mainile acoperite, prin fortarea cu tarnacoape, leviere sau surubelnite a usilor de acces ale magazinelor mentionate mai sus, patrundeau in incinta acestora fara sa tina cont de declansarea sistemelor de alarma antiefractie si spargeau geamurile vitrinelor, unde se aflau depozitate telefoanele mobile si alte produse electronice de valoare insemnata, pe care le introduceau in genti tip sport de dimensiuni mari, dupa care ieseau rapid din magazin, pana la venirea firmelor de paza si le transportau pana la autoturismele ce se aflau parcate in locuri izolate la cateva sute de metri de magazine, plecand apoi cu acestea spre Bucuresti sau Ilfov.
In cursul urmaririi penale, fata de trei inculpati au fost dispuse succesiv masuri privative de libertate.
Dosarul a fost trimis spre competenta solutionare Judecatoriei Miercurea Ciuc.
Precizam ca aceasta etapa a procesului penal reprezinta, conform Codului de procedura penala, finalizarea anchetei penale si trimiterea rechizitoriului la instanta, spre judecare, situatie care nu poate in niciun fel sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie”.
Adauga comentariu
ATENTIE
Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.
Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii