O delegatie formata din 65 de judecatori si procurori stagiari din Austria, in vizita la DNA
Data: 04 October 2016, 15:02 | autor: C.G. | 0 comentarii | 1730 afisari
Directia Nationala Anticoruptie a dat publicitatii un comunicat de presa referitor la vizita pe care a efectuat-o la sediul parchetului anticoruptie, luni 3 octombrie 2016, o delegatie formata din 65 de judecatori si procurori stagiari din Austria.
Comunicatul DNA:
„La data de 3 octombrie 2016, o delegatie formata din 65 de judecatori si procurori stagiari, condusa de Presedintele Curtii Supreme a Landului Viena, dr. Gerhard Jelinek, s-au aflat in vizita de lucru la sediul Directiei Nationale Anticoruptie din Bucuresti. Aceasta se inscrie intr-un program de formare continua al tinerilor magistrati si schimb de experienta cu reprezentanti ai institutiilor din sistemul judiciar din Romania.
La vizita de la sediul DNA, magistratii din Austria au purtat discutii cu procurorul sef doamna Laura Codruta Kovesi.
Subiectele de interes au fost legate de competenta si structura DNA, infractiunile de coruptie si felul in care acestea sunt pedepsite de legea penala din Romania, numarul persoanelor care fac sau au facut obiectul unor dosare penale de coruptie, instrumentele investigative prevazute de lege.
Vizita a fost organizata cu sprijinul Ambasadei Austriei la Bucuresti.
Scopul acestei vizite, ce se desfasoara pe parcursul a patru zile, in Bucuresti si Brasov, este de a-i familiariza pe tinerii magistrati din Austria cu legislatia si jurisdictia romana si de a crea cadrul pentru ca acestia sa intalneasca reprezentanti ai sistemului judiciar din Romania”.
foto: Laura Codruta Kovesi, procuror sef al DNA
sursa foto: nineoclock.ro
Adauga comentariu
ATENTIE
Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.
Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii