Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a participat la reuniunea informala a Consiliului Justitie si Afaceri Interne (JAI)
Data: 10 July 2017, 15:42 | autor: | 0 comentarii | 1320 afisari
Ministerul Justitiei a dat publicitatii luni, 10 iulie 2017, un comunicat privind participarea delegatiei Ministerului Justitiei la reuniunea informala a Consiliului Justitie si Afaceri Interne (JAI).
Iata comunicatul Ministerului Justitiei:
In perioada 6-7 iulie 2017, domnul prof. univ. dr. Tudorel TOADER, ministrul Justitiei, si doamna conf. univ. dr. Marieta SAFTA, secretar de stat, au participat la reuniunea informala a Consiliul Justitie si Afaceri Interne (JAI), organizata la Tallinn, Estonia. A fost prima reuniune a Consiliului Justitie si Afaceri Interne sub mandatul Presedintiei estoniene a Consiliului UE.
In cadrul sesiunilor comune cu ministrii afacerilor interne, s-au abordat aspecte referitoare la interoperabilitate si retinerea datelor. A fost subliniata importanta investirii intr-un schimb de informatii rapid, eficient si calitativ, in managementul informatiilor, precum si necesitatea de a asigura solutii de interoperabilitate pentru bazele de date ale UE, in contextul amenintarilor teroriste si a crizei migrationiste. De asemenea, au continuat dezbaterile privitoare la problematica retinerii datelor, ce a figurat si pe agenda Consiliului JAI din lunile martie si iunie 2017, cu sublinierea necesitatii unei abordari coordonate la nivelul Uniunii Europene si a identificarii justului echilibru intre cerinte de securitate si protectia vietii private, in spiritului deciziei CJUE in materie.
Ministrii justitiei au mai avut dezbateri pe tema vanzarii bunurilor de consum –propunerea de Directiva privind anumite aspecte referitoare la contractele de furnizare de continut digital, si, respectiv, a propunerii de Regulament al Parlamentului European si al Consiliului privind recunoasterea reciproca a ordinelor de inghetare si de confiscare. in cadrul dejunului de lucru, acestia au abordat tema E-Justitiei europene, obiectivele comune in acest cadru fiind utilizarea si dezvoltarea tehnologiilor informatiei si comunicatiilor aflate la dispozitia sistemelor judiciare din statele membre, in special in situatii transfrontaliere, pentru a le permite cetatenilor, intreprinderilor si practicienilor dreptului un acces sporit la justitie si la informatiile judiciare si pentru a facilita cooperarea intre autoritatile judiciare din statele membre.
In marja reuniunii Consiliului informal Justitie si Afaceri Interne (JAI), delegatia romana a avut o intrevedere cu sefii de delegatii in formatul viitoarei Troici - Romania-Finlanda-Croatia. Obiectivele intrevederii, care a fost organizata la initiativa Finlandei, au fost initierea unor discutii exploratorii referitoare la stadiul pregatirilor pentru exercitarea PRES UE de catre cele trei state membre, etapele urmatoare si asteptarile privind cooperarea in cadrul trio-ului. In cadrul discutiilor, cele trei parti au convenit ca urmatorul grup de lucru, in format trilateral, pe tema pregatirii Presedintiei UE a Consiliului UE sa se desfasoare, la Sofia, in marja Consiliului informal JAI, organizat sub Presedintia bulgara a Consiliului UE. De asemenea, s-a convenit programarea de consultari punctuale in plan bilateral intre cele trei state participante la intrevederea informala.
De asemenea, in cadrul discutiilor purtate in marja reuniunii, Ministrul austriac de justitie a reiterat invitatia omologului roman de a realiza o vizita in Austria, pentru a aprofunda discutiile pe teme de interes comun, convenindu-se organizarea acesteia in cursul lunii august 2017.
Umatoarea reuniune a consiliului JAI va fi organizata in perioada 12-13 octombrie 2017, la Luxemburg.
Adauga comentariu
ATENTIE
Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.
Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii