Ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc: „Vom elabora standarde obligatorii pentru toate instantele care se vor construi sau reabilita in viitor”
Data: 23 July 2015, 19:54 | autor: A.P. | 0 comentarii | 1787 afisari
Ministerul Justitiei a lansat, joi 23 iulie 2015, anuntul de licitatie (etapa expresii de interes) pentru realizarea unor Ghiduri privind standardele de proiectare ale sediilor instantelor de judecata. Proiectul este finantat de Banca Mondiala prin Acordul de Imprumut incheiat cu Guvernul Romaniei, iar durata proiectului este de 10 luni de la data semnarii contractului.
Obiectivul serviciilor consta in elaborarea unui Standard de Tema de Proiectare si a unui Ghid de proiectare a sediilor de instanta care va fi format din patru sectiuni separate: (i) Ghid de proiectare pentru instante, (ii) Ghid de proiectare a salilor de judecata, (iii) Ghid de ergonomie al posturilor de lucru specifice in instante si (iv) Ghid de proiectare pentru mobilierul instantelor.
Comunicatul MJ:
Ministerul Justitiei a lansat anuntul de licitatie (etapa expresii de interes) pentru realizarea unor Ghiduri privind standardele de proiectare ale sediilor instantelor de judecata. Proiectul este finantat de Banca Mondiala prin Acordul de imprumut incheiat cu Guvernul Romaniei, iar durata proiectului este de 10 luni de la data semnarii contractului.
"In urma vizitei la Paris, am stabilit cu omologul francez ca o echipa din cadrul Agentiei specializate in proiectarea si executia sediilor instantelor din Franta sa vina la Bucuresti si sa ne prezinte modul in care colegii francezi au ales sa standardizeze procedura prin care se realizeaza instantele de judecata. In Romania, timp de 25 de ani, am construit sedii de instanta in functie de aprecierile presedintilor de instanta si proiectantilor, respectand doar niste principii minimale de securitate, ceea ce inseamna ca avem o politica de dezvoltare neunitara care ne creeaza probleme de administrare, discrepante in modul de functionare a instantelor si, in unele cazuri, creste costurile de intretinere. In urma negocierilor cu Banca Mondiala a fost aprobata finantarea unui proiect prin care vom elabora standarde obligatorii pentru toate instantele care se vor construi sau reabilita in viitor. Concret, la finalul acestui proiect vom avea un Ghid de proiectare a sediilor de instanta care va fi format din patru sectiuni separate: Ghid de proiectare pentru instante, Ghid de proiectare a salilor de judecata, Ghid de ergonomie al posturilor de lucru specifice in instante si Ghid de proiectare pentru mobilierul instantelor. Este un pas foarte important pentru a avea nu numai o imagine unitara a justitiei, dar si pentru a reduce costurile de exploatare si a crea medii de lucru optime pentru magistrati, dar si facilitati corespunzatoare pentru justitiabili", a declarat Robert Cazanciuc.
Informatii suplimentare:
Anuntul de licitatie va fi publicat astazi (n.r. - 23.07.2015) pe site-urile web de achizitii internationale specifice finantatorului international (https://www.devbusiness.com/, http://www.dgmarket.com/) si pe site-ul web al Ministerului Justitiei (http://www.just.ro/MinisterulJustitiei/AchizitiiPubliceCasari/tabid/89/Default.aspx).
Obiectivul serviciilor consta in elaborarea unui Standard de Tema de Proiectare si a unui Ghid de proiectare a sediilor de instanta care va fi format din patru sectiuni separate: (i) Ghid de proiectare pentru instante, (ii) Ghid de proiectare a salilor de judecata, (iii) Ghid de ergonomie al posturilor de lucru specifice in instante si (iv) Ghid de proiectare pentru mobilierul instantelor.
Consultantul va elabora aceste standarde de proiectare pentru sistemul judiciar romanesc, pornind de la analiza standardelor franceze si a unor documente de proiectare utilizate deja in practica romaneasca.
Durata serviciilor de consultanta este de 10 luni.
Pentru furnizarea acestor servicii, Consultantul, care va fi selectat in urma unei proceduri de licitatie competitive derulate in conformitate ghidul Bancii Mondiale, va trebui sa aiba experienta relevanta in domeniul proiectarii de cladiri incluzand partea de infrastructura, dar si experienta specifica in domeniul designului arhitectural pentru sistemul judiciar. De asemenea, consultantul trebuie sa demonstreze ca are capacitatea de a mobiliza o echipa complexa de experti pentru a acoperi toate ariile de competenta necesare pentru atingerea obiectivului contractului. Echipa trebuie sa includa arhitecti (inclusiv arhitecti restauratori, arhitecti peisagisti, arhitecti proiectare mobilier) si ingineri constructii civile, instalatii electrice, instalatii sanitare, gaz, termo–ventilatii, IT&C precum si alti experti cu experienta anterioara in domeniile: protectie impotriva incendiilor, supraveghere video, sisteme de securitate, sanatate si siguranta, energie verde, certificate, energetice, structuri, topografice.
Licitatia va fi de tipul "Selectie pe baza Calitatii si Costului Consultantului - QCBS" asa cum este descrisa in Ghidul Bancii Mondiale: "Achizitia de servicii de consultanta" editia Mai 2004, revizuita in Octombrie 2006, Mai 2010, ("Ghid Consultanta") si este deschisa tuturor ofertantilor eligibili asa cum acestia sunt definiti in Ghid. Suplimentar, se recomanda analizarea prevederilor din Ghidul de Consultanta care stabilesc politica Bancii Mondiale referitoare la conflictul de interese.
Expresiile de interes, elaborate in limba engleza, trebuie transmise pana in data de 10 august 2015, ora 17.00 la adreselecmunteanu2@just.ro si adriana.gheorghiu@just.ro. Transmiterea prin email a Expresiilor de interes este premisa.
Adauga comentariu
ATENTIE
Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.
Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii