Ministrul Ana Birchall preia interimatul la Ministerul Justitiei
Data: 10 February 2017, 14:10 | autor: L.J. | 0 comentarii | 1576 afisari
Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 februarie 2017, decretul de numire in functia de ministru interimar al Justitiei a ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall. Premierul Sorin Grindeanu a transmis joi propunerea de nominalizare dupa ce Florin Iordache si-a inaintat demisia.
Ana Birchall (foto) a declarat ca este pregatita sa preia portofoliul Justitiei si a dat asigurari publice ca isi va indeplini acest mandat cu „seriozitate, profesionalism si echilibru”, antrenand un „dialog transparent” cu partenerii externi.
"Ii multumesc premierului, preşedinţilor coaliţiei de guvernare, precum si colegelor si colegilor mei din PSD şi ALDE pentru increderea cu care m-au investit, intelegand totodata responsabilitatea imensa pe care o presupune portofoliul Justitiei. Voi face tot ceea ce imi sta in putinta pentru a indeplini acest mandat cu profesionalism, seriozitate si echilibru. imi doresc ca alaturi de institutiile care au atributii si responsabilitati in acest domeniu, de reprezentanti ai societatii civile si mass media, precum si printr-un dialog transparent cu partenerii nostri externi sa putem asigura bunul mers al justitiei, ca o premisa fundamentala a unei democratii consolidate", a declarat ministrul.
Ana Birchall a fost investita ministru delegat pentru afaceri europene la data de 4 ianuarie 2017.
In decembrie 2016, Ana Birchall a castigat un al doilea mandat de deputat in judetul Vaslui, continuand astfel activitatea parlamentara inceputa in 2012. In perioada februarie 2015 – decembrie 2016 a ocupat functia de Presedinte al Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputatilor. in aprilie 2014 a fost numita inalt Reprezentant al Prim-ministrului pentru afaceri europene si parteneriat cu Statele Unite ale Americii, dupa ce in 2012 a fost consilier al premierului.
In CV-ul viitorului interimar al Justitiei, se precizeaza ca Ana Birchall este licentiata a Facultatii de Drept, Universitatea Bucuresti si a Facultatii de Drept si Relatii Internationale (sefa de promotie) a Universitatii Nicolae Titulescu in anul 1996, Ana Birchall si-a continuat studiile la Yale Law School, Yale University, S.U.A., fiind primul roman admis simultan la cursurile de masterat in drept la mai multe universitati precum Yale, Harvard, Oxford, Cambridge si New York University. A absolvit cursurile de masterat (L.LM.) in anul 2000, iar in 2002 obtine titlul de doctor in drept (J.S.D., “Student Marshal” – in calitate de reprezentant al anului de doctoranzi 2002) sub indrumarea Prof. Anthony T. Kronman, decanul Yale Law School. Tema lucrarii de doctorat a fost “Dreptul falimentului aplicat sistemelor bancare din tarile Central si Est Europene” – o analiza comparativa a dreptului falimentului aplicabil sistemului bancar din SUA, Marea Britanie, Franta, Germania, Romania, Ungaria, Polonia si Cehia. Pe tot parcursul studiilor de doctorat a fost bursier Goldman Scholarship, bursa acordata de Yale Law School.
Ana Birchall este membra a Baroului Bucuresti, a Comitetului Executiv al Yale Law School Association, Yale Law School si Ambasador al prestigiosului ONG Vital Voices, al Policy Network din Marea Britanie si al Terra Nova din Franta.
Adauga comentariu
ATENTIE
Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.
Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii