Ministerul Public. Punct de vedere transmis ICCJ referitor la calificarea caii de atac in litigiile privind achizitiile publice

Procurorul General al Romaniei, Tiberiu Nitu (foto), i-a transmis presedintelui ICCJ, judecatorul Livia Stanciu, miercuri 5 august 2015, un punct de vedere asupra problemei de drept privind "interpretarea si aplicarea art. 287/16 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006, in referire la calificarea caii de atac in litigiile avand ca obiect acordarea despagubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate in cadrul procedurii de atribuire, precum si cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezolutiunea, rezilierea sau denuntarea unilaterala a contractelor de achizitie publica".

---

Punctul de vedere al Ministerului Public:

"In referire la adresa dvs. nr. 343 din 26 mai 2015, am onoarea sa va transmit punctul de vedere formulat de Ministerul Public in problema de drept ce formeaza obiectul dosarului nr. 13/2015 al Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii privind 'Interpretarea si aplicarea art. 287/16 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006, in referire la calificarea caii de atac in litigiile avand ca obiect acordarea despagubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate in cadrul procedurii de atribuire, precum si cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezolutiunea, rezilierea sau denuntarea unilaterala a contractelor de achizitie publica', cu termen pentru depunerea raportului la data de 11 septembrie 2015 si termen de judecata la data de 5 octombrie 2015.

Potrivit actului de sesizare reprezentat de recursul in interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Suceava, in aceasta problema de drept exista doua orientari de jurisprudenta, astfel:

I. Unele instante de judecata au considerat ca in litigiile prevazute de art. 286 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 calea de atac este recursul, dispozitiile art. 61 pct. 4 din Legea nr. 76/2012 vizand calea de atac a apelului, neintrand in vigoare, in fapt, niciodata.

Se are in vedere intentia legiuitorului materializata in prevederile art. I pct. 68 si 71 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 77/2012, de a stabili calea de atac ca fiind recursul, in urma stabilirii competentei de prima instanta in favoarea sectiei de contencios administrativ si fiscal a tribunalului.

De asemenea, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 76/2012, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 77/2012 pentru modificarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 a fost aprobata prin Legea nr. 193/2013, publicata in Monitorul Oficial nr. 387 din 28 iunie 2013. Desi Legea nr. 193/2013 modifica o serie de prevederi din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 77/2012, pastreaza neschimbata dispozitia cuprinsa in art. 287/16 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 referitoare la calea de atac a recursului si la instanta competenta sa o solutioneze - curtea de apel, sectia de contencios administrativ si fiscal. Prin urmare, dispozitiile art. 83 lit. k) din Legea nr. 76/2012, potrivit carora, 'La data intrarii in vigoare a Codului de procedura civila se abroga orice alte dispozitii contrare, chiar daca sunt cuprinse in legi speciale' nu este incidenta cu privire la art. 287/16 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006, astfel cum a fost modificat prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 77/2012, care a fost aprobata printr-o lege speciala, intrata in vigoare ulterior Codului de procedura civila.

De altfel, aceasta concluzie este in deplina concordanta si cu Solutia de principiu a judecatorilor Sectiei de Contencios a Inaltei Curti de Casatie si Justitie din 28.10.2013 (publicata pe site-ul Inaltei Curti de Casatie si Justitie), care a statuat ca: 'Intrucat calea de atac a apelului este incompatibila cu specificul materiei contenciosului administrativ, cauzele avand ca obiect cereri de apel formulate in temeiul dispozitiilor Codului de procedura civila din 2010 impotriva hotararilor pronuntate in prima instanta de curtile de apel ca instante de contencios administrativ, se califica si se inregistreaza ca cereri de recurs. La adoptarea solutiei au fost avute in vedere dispozitiile art. 7 - 12 din Legea nr. 76/2012'.

Aceasta opinie este exemplificata prin hotarari judecatoresti pronuntate de Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Targu Mures, Curtea de Apel Bucuresti (partial).

II. Alte instante de judecata au interpretat prevederile art. 287/16 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006, modificat prin Legea nr. 76/2012, respectiv Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 77/2012, aprobata prin Legea nr. 193/2013, in sensul calificarii caii de atac ca fiind apel.

In esenta se considera ca la data intrarii in vigoare a Legii nr. 76/2012 (15.02.2013), art. I pct. 71 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 77/2012 (cel care prevede calea de atac a recursului in tipul de litigii analizat) a fost abrogat implicit prin Legea nr. 76/2012, intrucat constituia o prevedere contrara art. 61 pct. 4 din Legea nr. 76/2012 privind calea de atac a apelului. Astfel, Legea nr. 76/2012 a intrat in vigoare la data de 15.02.2013, dupa data intrarii in vigoare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 77/2012 (01.01.2013) si, conform art. 83 lit. k), a abrogat orice alte dispozitii contrare. In aceasta interpretare se poate sustine ca Legea nr. 193/2013 (in vigoare la 01.07.2013) a aprobat Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 77/2012, in forma modificata de Legea nr. 76/2012, respectiv cu art. I pct. 71 abrogat. In aceasta interpretare, calea de atac aplicabila la acest moment ar fi apelul, conform modificarii introduse prin Legea nr. 76/2012.

Aceasta opinie este exemplificata prin hotarari pronuntate de Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apei Ploiesti, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galati, Curtea de Apel Bacau, Curtea de Apel Brasov, Curtea de Apel Pitesti, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Cluj.

Colegiul de Conducere al Curtii de Apel Suceava apreciaza ca in aplicarea art. 287/16 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006, calea de atac este recursul, ceea ce corespunde intentiei legiuitorului, care, corelativ cu stabilirea competentei solutionarii litigiilor, circumscris art. 286 alin. (1) in favoarea sectiei de contencios administrativ si fiscal a tribunalului, a statuat si calea de atac compatibila acestei competente functionale, respectiv recursul, potrivit art. I pct. 68 si 71 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 77/2012.

III. Apreciez ca al doilea punct de vedere este in acord cu litera si spiritul legii, pentru urmatoarele motive:

1. Din istoricul reglementarilor incidente, rezulta ca, in forma avuta de prevederile art. 286 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 anterior modificarilor acestui act normativ in anul 2012, prin Legea nr. 76/2012 si Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 77/2012, procesele si cererile privind acordarea despagubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate in cadrul procedurii de atribuire, precum si cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezolutiunea, rezilierea sau denuntarea unilaterala a contractelor de achizitie publica se solutionau in prima instanta de catre sectia comerciala a tribunalului in circumscriptia caruia se afla sediul autoritatii contractante.

Potrivit art. 287/16 alin. (1) din acelasi act normativ, hotararea pronuntata in prima instanta putea fi atacata cu recurs, in termen de 5 zile de la comunicare, recurs care apartinea competentei de solutionare a sectiei comerciale a curtii de apel.

La data de 30 mai 2012 a fost publicata in Monitorul oficial, partea I, nr. 356 Legea nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila.

Potrivit art. 82 din acest act normativ, Legea de punere in aplicare a Noului Cod de procedura civila intra in vigoare la data prevazuta de art. 81 din aceeasi lege, pentru intrarea in vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, cu exceptia dispozitiilor de republicare a unor acte normative speciale expres mentionate in cuprinsul art. 80.

Termenul prevazut initial (1 septembrie 2012) pentru intrarea in vigoare concomitenta a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila si a legii de punere in aplicare, a fost modificat succesiv, mai intai prin art. unic al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 44/2012, stabilindu-se in acest sens data de 1 februarie 2013, iar mai apoi, prin art. I pct. I din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 4/2013, s-a stabilit data de 15 februarie 2013.

In acest interval, a fost publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr. 827 din 10 decembrie 2012, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 77 din 27 noiembrie 2012 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii, modificata si completata.

Prin art. I pct. 68 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 77/2012, s-a modificat art. 286 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006, stabilindu-se ca procesele si cererile privind acordarea despagubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate in cadrul procedurii de atribuire, precum si cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezolutiunea, rezilierea sau denuntarea unilaterala a contractelor de achizitie publica se solutioneaza in prima instanta de catre sectia de contencios administrativ si fiscal a tribunalului in circumscriptia caruia se afla sediul autoritatii contractante.

In consens cu natura juridica astfel stabilita pentru aceste litigii, prin art. I pct. 71 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 77/2012 s-a modificat art. 287/16 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006, stabilindu-se ca hotararea pronuntata in prima instanta poate fi atacata numai cu recurs, in termen de 5 zile de la comunicare, calea de atac apartinand competentei sectiei de contencios administrativ si fiscal a curtii de apel.

Potrivit art. IV din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 77/2012, aceasta a intrat in vigoare la data de 1 ianuarie 2013.

Aceasta ordonanta a fost aprobata cu modificari prin Legea nr. 193/2013 publicata in Monitorul oficial, partea I nr. 387 din 28 iunie 2013.

Aceste modificari nu au vizat prevederile art. I pct. 71 din ordonanta referitoare la calea de atac.

2. Fata de succesiunea legislativa prezentata si interpretarile divergente ale instantelor, cauza practicii judiciare neunitare este data de existenta unei antinomii juridice referitoare la calea de atac ce fi poate exercitata impotriva hotararilor judecatoresti pronuntate in prima instanta de sectiile de contencios administrativ si fiscal in litigiile avand ca obiect acordarea despagubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate in cadrul procedurii de atribuire, precum si cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezolutiunea, rezilierea sau denuntarea unilaterala a contractelor de achizitie publica.

Sursa acestei antinomii este data de existenta unui paralelism legislativ sub aspectul reglementarii caii de atac, cauzat, pe de o parte, de solutiile legislative diferite continute in aceasta privinta in acte normative succesive, cu date diferite de intrare in vigoare (Legea nr. 76/2012 si Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 77/2012), iar pe de alta parte, de aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 77/2012, prin Legea nr. 193/2013, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 76/2012, fara a se aduce modificari in privinta art. I pct. 71 din ordonanta aprobata (raportat la modificarile aduse in privinta art. 287/16 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 prin art. 61 pct. 4 din Legea nr. 76/2012, anterior intrata in vigoare) si fara a se reglementa in privinta efectelor juridice produse pe perioada de aplicare a ordonantei, potrivit art. 115 alin. (8) din Constitutia Romaniei revizuita.

Intrucat solutiile normative aflate in conflict sunt continute in reglementari de acelasi nivel (Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 77/2012 si Legea nr. 76/2012), antinomia sesizata poate fi solutionata prin aplicarea regulii lex posteriori derogat lex anteriori. Din aceasta ultima perspectiva, urmeaza sa fie analizat si raportul dintre Legea nr. 76/2012 si Legea nr. 193/2013, divergenta constatata in aceasta privinta urmand a fi solutionata prin raportare la institutia abrogarii exprese indirecte continuta de art. 83 lit. k) din Legea nr. 76/2012 si aplicarea principiilor care guverneaza ierarhia actelor normative.

O alta solutie recomandata in doctrina pentru rezolvarea antinomiilor juridice este reprezentata de cercetarea spirtului reglementarii, aratandu-se, in esenta ca situatiile antinomice isi au sursa in litera reglementarii, insa, de cele mai multe ori, pot fi solutionate prin raportare la spiritul legii.

2.1. Din evolutia legislativa prezentata anterior, se observa ca, incepand cu data de 1 ianuarie 2013 si pana la data de 15 februarie 2013, potrivit art. 287/16 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006, astfel cum a fost modificata si completata prin art. I pct. 71 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 77/2012, hotararile pronuntate in prima instanta de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale tribunalelor in procesele si cererile privind acordarea despagubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate in cadrul procedurii de atribuire, precum si in cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezolutiunea, rezilierea sau denuntarea unilaterala a contractelor de achizitie publica erau supuse doar recursului, de competenta sectiei de contencios administrativ si fiscal a curtii de apel.

Raportat la data intrarii sale in vigoare, moment care marcheaza inceputul aplicarii in timp a legii de procedura, se observa ca Legea nr. 76/2012 este un act normativ ulterior intrarii in vigoare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 77/2012, astfel incat, prin aplicarea principiului lex posteriori derogat lex anteriori, prevaleaza solutia legislativa adusa cu privire la calea de atac prin actul normativ intrat in vigoare ulterior.

Doar in aparenta, actul modificat si actul modificator au o existenta separata, intrucat de la data intrarii in vigoare a actului modificator, prevederile sale se integreaza in actul modificat si iau locul dispozitiilor normative din actul de baza supus modificarii. Eventualele modificari ulterioare privesc numai dispozitiile actului modificat, acele prevederi ale acestuia care au fost supuse deja unui proces de modificare si care au fost inlocuite cu reglementari cuprinse in actul modificator.

Aplicand aceste consideratii de principiu, in privinta evenimentelor legislative analizate, se observa ca modificarile aduse prevederilor art. 287/16 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 prin art. I pct. 71 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 77/2012 s-au integrat in corpul actului normativ modificat, intrand in vigoare cu incepere de la 1 ianuarie 2013.

Prin urmare, modificarile aduse prin art. 61 pct. 4 din Legea nr. 76/2012 acelorasi prevederi din actul normativ de baza (art. 287/16 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006, modificata si completata) au operat, cu incepere de la data intrarii sale in vigoare, asupra formei pe care acest text o avea la acest moment (15 februarie 2013), astfel incat, incepand cu aceeasi data, opereaza, in privinta proceselor incepute dupa acest moment, schimbarea de solutie legislativa in privinta caii de atac, din recurs, in apel.

Chiar daca Legea nr. 76/2012 a fost adoptata anterior intrarii in vigoare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 77/2012, nu se poate considera ca, raportat la prevederile art. 58 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata, art. 61 pct. 4 din Legea nr. 76/2012 ar fi fost modificat tacit (implicit) prin art. I pct. 71 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 77/2012.

Astfel, textul evocat consacra o exceptie de la principiul instituit prin art. 58 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, republicata, modificata si completata potrivit caruia, evenimentele legislative pot interveni numai dupa intrarea in vigoare a actului normativ, pe durata de existenta a acestuia, stabilind ca, in situatii temeinic justificate, actele normative de importanta si complexitate deosebita pot fi modificate, completate sau abrogate de autoritatea emitenta si in perioada cuprinsa intre data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I si data prevazuta pentru intrarea lor in vigoare, cu conditia ca interventiile propuse sa intre in vigoare la aceeasi data cu actul normativ supus evenimentului legislativ.

Conditiile prevazute de normele de tehnica legislativa pentru aceasta situatie de exceptie nu sunt indeplinite, intrucat: obiect al modificarilor aduse prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 77/2012 nu l-a constituit Legea nr. 76/2012, ci Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006, modificata si completata; Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 77/2012 si Legea nr. 76/2012 nu au aceeasi autoritate emitenta [prima fiind un act normativ adoptat de Guvern, ca legiuitor delegat, in temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutie, iar cea de-a doua, de Parlament, fiind adoptata ca lege organica, potrivit art. 76 alin. (1) din Constitutie]; modificarile operate prin cele doua acte normative, in privinta art. 287/16 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006, modificata si completata nu au intrat in vigoare la aceeasi data, ci cu un decalaj care justifica revenirea la aplicarea principului lex posteriori derogat lex anteriori pe baza caruia se solutioneaza aceasta antinomie.

Prin urmare, nu se poate sustine ca prevederile art. 61 pct. 4 din Legea nr. 76/2012 nu au intrat in vigoare.

2.2. Un al doilea palier de analiza pus in discutie de argumentarile divergente ale instantelor judecatoresti este reprezentat de aprobarea, cu modificari, a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 77/2012 prin Legea nr. 193/2013, act normativ adoptat de Parlament, ca lege ordinara, in conditiile art. 76 alin. (2) din Constitutie, publicata in Monitorul oficial, partea I, nr. 387 din 28 iunie 2013, intrata in vigoare potrivit art. 78 din Constitutie, in 3 zile de la data publicarii sale.

Unele instante de judecata au considerat ca, intrucat Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 77/2012 a fost aprobata prin Legea nr. 193/2013, fara modificari in ceea ce priveste art. I pct. 71, solutia legislativa continuta de textul ordonantei aprobate cu privire la calea de atac a recursului face parte din fondul activ al legislatiei si dupa data de 15 februarie 2013.

In schimb, alte instante au apreciat ca, prin efectul art. 83 lit. k) din Legea nr. 76/2012, prevederile art. I pct. 71 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 77/2012 au fost abrogate expres indirect.

Consider ca in aceasta analiza, trebuie sa se porneasca, pe de o parte, de la semnificatia constitutionala a actului emis de Parlament, de aprobare, cu modificari a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 77/2012 si, pe de alta parte, de la functiile si rolul abrogarii, unanim recunoscute in literatura de specialitate, si anume, inlaturarea paralelismelor intervenite ca urmare a schimbarilor de conceptie legislativa.

Din analiza sistematica a Legii nr. 76/2012, rezulta ca, in Titlul IV al acestui act normativ, s-au adus modificari unor dispozitii cuprinse in legi speciale, in vederea adaptarii acestora noii conceptii juridice promovate prin Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila.

In vederea asanarii legislatiei, acest proces reformator a fost dublat de abrogarea, prin art. 83 din Legea nr. 76/2012, a actelor normative care nu mai corespundeau noii conceptii legislative promovate.

In acest scop, legiuitorul a folosit atat tehnica abrogarii exprese directe, prin nominalizarea, in cuprinsul art. 83 lit. a-j), a acestor normative sau a textelor pe care intelege sa le abroge in aceasta modalitate, precum si aceea a abrogarii exprese indirecte, prin lit. k) din acelasi articol, a oricaror altor dispozitii contrare.

Astfel, consecvent promovarii conceptiei Noului Cod de procedura civila, in al carui sistem de gandire, recursul devine o veritabila cale extraordinara de atac, prin raportare, atat la obiect, cat si la motive, cu inlaturarea 'recursului hibrid' prevazut de art. 304/1 din Codul de procedura civila din anul 1865, in cvasitotalitatea materiilor, adesea reglementate prin legi speciale, apelul a fost prevazut, ca singura cale de atac. in consecinta, apelul a inlocuit fostul recurs devolutiv in fapt si in drept din Codul de procedura civila anterior. O discutie distincta comporta materia contenciosului administrativ, aspect ce va fi analizat in partea finala a prezentului punct de vedere in care se va prezenta antiteza argumentului subsumat necesitatii mentinerii unei unitati de conceptie in privinta cailor de atac din aceasta materie.

Revenind, se observa ca prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010, s-a recurs la trei tehnici legislative.

Pe de o parte, adoptarea dispozitiilor de punere in aplicare cuprinse in art. 7 alin. (1) si (2) din Titlul II, Capitolul II al legii, avand dublul rol, acela de a pune de acord legislatia speciala edictata sub imperiul Codului de procedura civila anterior, cu normele Noului Cod de procedura civila in materia cailor de atac si a competentei de solutionare a acestora. Din aceasta perspectiva, aceste prevederi de punere in aplicare indeplinesc si rolul unor norme modificatoare sau de coordonare cu dispozitiile noii legi de procedura al caror scop a fost exclusiv acela de a armoniza legislatia speciala cu Noul Cod de procedura civila, in conditiile in care sarcina de a identifica toate normele aflate in conflict ar fi prezentat riscul unor omisiuni.

Pe de alta parte, o alta tehnica a constat in modificarea expresa a unor dispozitii din acte normative speciale indicate in Titlul IV al Legii nr. 76/2012.

In final, demersul de corelare legislativa a fost realizat prin normele de abrogare continute de art. 83 din Legea nr. 76/2012.

Analizate din aceasta perspectiva, a interpretarii sistematice, consider ca semnificatia juridica ce rezulta din prevederile art. 83 lit. k) din Legea nr. 76/2012 este aceea a unei abrogari expres indirecte a prevederilor pct. 71 din art. I al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 77/2012, existand, in privinta caii de atac, prevazuta de art. 287/16 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 o contradictie intre solutia promovata prin Legea nr. 76/2012, pentru punerea in aplicare Noului Cod de procedura civila si cea continuta in Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 77/2012.

In aceste conditii, intrarea in vigoare a Legii nr. 193/2013 pentru aprobarea cu modificari a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 77/2012, fara a se interveni asupra art. I pct. 71 din ordonanta aprobata nu poate avea nicidecum semnificatia repunerii in vigoare a acestui text.

Astfel, potrivit art. 64 alin. (3) teza I din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata, modificata si completata, abrogarea are intotdeauna caracter definitiv.

Exceptia admisa de la acest principiu este indicata in teza a III-a a aceluiasi articol si vizeaza ordonantele Guvernului care au prevazut norme de abrogare si au fost respinse prin lege de catre Parlament.

Or, situatia legislativa care formeaza obiect al prezentei analize este total diferita fata de cea care, potrivit normelor de tehnica legislativa, ar permite repunerea in vigoare a unui text abrogat.

Tacerea legiuitorului ordinar care a aprobat cu modificari Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 77/2012, fara a interveni sub aspectul caii de atac nu poate avea alte semnificatii, decat acelea ca, fie s-a considerat ca textul art. I pct. 71 din ordonanta aprobata a fost abrogat expres indirect, astfel incat o abrogare expresa directa a aceleiasi norme ar fi fost superflua, fie nu s-au avut in vedere evenimentele legislative intervenite in perioada cuprinsa intre data intrarii in vigoare a ordonantei si data aprobarii acesteia de catre Parlament, desi potrivit art. 115 alin. (8) din Constitutia revizuita, prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, daca este cazul, masurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonantei, in aceasta perioada, ordonanta supusa aprobarii avand propria existenta juridica.

Pe de alta parte, aparenta antinomie dintre Legea nr. 76/2012 si Legea nr. 193/2013 se solutioneaza prin aplicarea principiului ierarhiei actelor normative, in favoarea celei dintai reglementari, de vreme ce aceasta a fost adoptata ca lege organica.

3. Vazand si argumentul ca litigiile analizate apartin sferei contenciosului administrativ, recursul fiind o cale de atac de natura acestei materii, mentinuta de altfel si prin dispozitiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012, apreciez necesara o discutie separata asupra acestei chestiuni, astfel cum s-a anticipat supra 2.2.

Fara a relua analiza precedenta in care am prezentat semnificatia juridica a normelor de punere in aplicare cuprinse in art. 7 alin. (1) si (2) din Legea nr. 76/2012, se observa ca, prin exceptie de la regulile instituite prin aceste texte, legiuitorul a prevazut in cuprinsul alin. (3) al aceluiasi articol ca aceste dispozitii nu se aplica in materie de contencios administrativ si fiscal si in materia azilului.

Aceasta norma de exceptie reafirma regula continuta in art. 20 din Legea nr. 554/2004 si confirma o solutie de traditie in legislatia nationala, in materia contenciosului administrativ recursul fiind singura cale de atac, specificitatea acestei cai de atac, dupa intrarea in vigoare a Noului Cod de procedura civila fiind data de faptul ca acest recurs nu mai este un substitut al apelului.

In schimb, in cuprinsul Titlului IV din Legea nr. 76/2012 au fost prevazute materii care apartin contenciosului administrativ (materia contraventionala si achizitiile publice), pentru care s-a statuat expres in sensul existentei unei singure cai de atac, aceea a apelului, prin derogare, atat de la prevederile art. 20 alin. (1) din Legea 554/2004, cat si de la prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012, ceea ce denota intentia legiuitorului de a permite, in aceste materii un control judecatoresc total devolutiv in calea de atac.

Din aceasta metoda de reglementare, rezulta vointa expresa a legiuitorului de a nu lasa materia achizitiilor publice, careia nu i se neaga apartenenta la sfera contenciosului administrativ, in aria de reglementare a regulilor de punere in aplicare continute de art. 7 alin. (1) si (2) din Legea nr. 76/2012 si, data fiind exceptia pe care acelasi text o instituie, prin alin. (3), a inteles sa le confere un regim juridic distinct in ceea ce priveste calea de atac, derogator atat de la regula, cat si de la exceptia continute in dispozitiile de punere in aplicare mentionate.

Or, de esenta derogarii este faptul ca aceasta reprezinta o abatere, atat de la regula generala, cat de la exceptia acesteia, prin extragerea din campul de aplicare a legii, a unor situatii juridice in privinta carora se instituie un regim diferit, creandu-se astfel un raport de derivare intre norma generala, cea de exceptie si cea derogatorie.

Fata de aceste argumente expuse, circumscrise interpretarii logice si sistematice a actului normativ, precum si in raport de principiul exceptio est strictissimae interpretationis, consider ca, in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 287/16 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii, modificata si completata, in litigiile avand ca obiect acordarea despagubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate in cadrul procedurii de atribuire, precum si cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezolutiunea, rezilierea sau denuntarea unilaterala a contractelor de achizitie publica, incepute dupa data de 15 februarie 2013, hotararea pronuntata in prima instanta de catre sectia de contencios administrativ a tribunalului poate fi atacata numai cu apel.

Pentru aceste motive, in temeiul art. 517 din Codul de procedura civila, solicit admiterea recursului in interesul legii formulat de Colegiul de Conducere al Curtii de Apel Suceava si pronuntarea unei decizii in vederea interpretarii si aplicarii unitare a legii".