„Justitia prin ochii tinerilor”, concurs de eseuri lansat de CSM cu ocazia Zilei Europene a Justitiei
Data: 19 October 2015, 11:28 | autor: A.P. | 0 comentarii | 2851 afisari
Consiliul Superior al Magistraturii a dat publicitatii, luni 19 octombrie 2015, un comunicat de presa privind lansarea unui concurs de eseuri cu tema 'Justitia prin ochii tinerilor', destinat elevilor de liceu din Bucuresti, in cadrul Zilei Europene a Justitiei, eveniment celebrat la 25 octombrie a fiecarui an.
Scopul concursului este acela de a identifica perspectiva tinerilor de liceu asupra justitiei in vederea dezvoltarii unor programe de educatie juridica in scoli.
Tot cu prilejul Zilei Europene a Justitiei, in data de 23 octombrie 2015, la sediul CSM din Bucuresti, vor fi primite grupuri de studenti din cadrul facultatilor de Drept acreditate interesati de activitatea justitiei si a Consiliului Superior al Magistraturii.
Comunicatul CSM:
"Cu ocazia Zilei Europene a Justitiei, celebrata in intreaga Europa in data de 25 octombrie a fiecarui an, Consiliul Superior al Magistraturii si instantele de judecata organizeaza mai multe activitati destinate a apropia justitia de cetateni, pentru a-i ajuta sa fie mai bine informati despre drepturile lor si modalitatea de functionare a justitiei de zi cu zi.
In cadrul acestor evenimente, Consiliul Superior al Magistraturii lanseaza, in premiera, un concurs de eseuri cu tema 'Justitia prin ochii tinerilor', destinat elevilor de liceu din Bucuresti.
Scopul concursului este de a identifica perspectiva tinerilor de liceu asupra justitiei in vederea dezvoltarii unor programe de educatie juridica in scoli, adecvate pentru acest nivel de invatamant.
Sunt invitati sa participe elevii liceelor din Bucuresti. Eseul va avea cel mult trei pagini scrise cu font Times New Roman de 12, la rand de 1.5, fara adaos de spatiu dupa paragraf. De asemenea, va contine o pagina de coperta care sa indice: titlul eseului, numele si prenumele autorului, adresa de e-mail, numarul de telefon, numele liceului, precum si acordul de publicare a materialului pe pagina web a Consiliului Superior al Magistraturii www.csm1909.ro. Eseurile trebuie sa fie originale, scrise de o singura persoana si sa nu fi fost publicate.
Premiul concursului consta intr-o sesiune de educatie juridica sustinuta de reprezentanti ai Consiliului Superior al Magistraturii in liceul la care invata elevul castigator.
Castigatorul va fi ales de catre un juriu format din reprezentanti ai Consiliului, in conformitate cu respectarea temei si originalitatea materialului.
Elevii care doresc sa participe la concurs vor transmite eseurile in formatul mentionat pe adresa de e-mail: csm-presa@csm1909.ro pana la data de 2 noiembrie 2015, inclusiv.
Castigatorii vor fi anuntati la finalul lunii noiembrie 2015 pe site-ul www.csm1909.ro.
De asemenea, in data de 23 octombrie 2015, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii din Bucuresti, Calea Plevnei nr. 141B, sector 6, vor fi primite grupuri de studenti din cadrul Facultatilor de Drept ale universitatilor acreditate, interesati de activitatea justitiei si a Consiliului.
Facultatile de Drept interesate de acest program pot transmite lista participantilor (maximum 15 studenti pentru fiecare facultate) la adresa de e-mail csm-presa@csm1909.ro pana la data de 21 octombrie 2015. Aceste manifestari sunt deschise si pentru reprezentantii mass media, care vor confirma participarea in aceleasi conditii.
La aceeasi data, cetatenii interesati sunt asteptati sa participe la evenimentele organizate de instantele judecatoresti din intreaga tara cu ocazia Zilei Europene a Justitiei, care vor fi anuntate pe paginile web ale fiecarei instante.
Ziua Europeana a Justitiei este sarbatorita incepand cu anul 2003 la initiativa comuna a Consiliului Europei si a Comisiei Europene si este destinata cetatenilor, studentilor si persoanelor care isi desfasoara activitatea in domeniul justitiei, scopul activitatilor desfasurate fiind de a aduce justitia in atentia acestora si de a reaminti ca aceasta este un serviciu pentru cetateni.
Biroul de Informare Publica si Relatii cu Mass-Media".
foto: jud. Daniela Pantazi, purtator de cuvant al CSM
Adauga comentariu
ATENTIE
Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.
Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii