Judecatoarea protestatara de la CAB, chemata sa dea socoteala la CSM
Data: 06 October 2019, 09:22 | autor: L.J. | 0 comentarii | 1706 afisari
Sectia pentru judecatori in materie disciplinara a CSM va lua in discutie in sedinta din 9 octombrie 2019 cazul unei judecatoare de la Curtea de Apel Bucuresti trimisa in judecata disciplinara de catre Inspectia Judiciara. Aceasta a intrat in atentia opiniei publice dupa ce a luat parte la protestele din Piata Universitatii, din 2012.
Judecatoarea CAB a fost trimisa in judecata pentru presupuse abateri disciplinare prevazute de:
-art. 99 lit. a) din Legea 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor - “manifestarile care aduc atingere onoarei sau probitatii profesionale ori prestigiului justitiei, savarsite in exercitarea sau in afara exercitarii atributiilor de serviciu”;
-art. 99 lit. c) din Legea 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor - “atitudinile nedemne in timpul exercitarii atributiilor de serviciu fata de colegi, celalalt personal al instantei sau al parchetului in care functioneaza, inspectori judiciari, avocati, experti, martori, justitiabili ori reprezentantii altor institutii”.
Concret, este vorba despre judecatoarea Lamaita Ciocea de la Curtea de Apel Bucuresti (foto).
Asa cum spuneam, aceasta a intrat in atentia opiniei publice dupa ce a luat parte la protestele din Piata Universitatii din 2012, impotriva Guvernului Boc, pentru ca mai apoi sa fie amendata administrativ de Parchetul Curtii de Apel Bucuresti cu 750 lei pentru ca a distrus usa de patrimoniu din instanta dupa o disputa avuta cu grefiera. De asemenea, tot judecatoarea Ciocea a anuntat de pe scarile Curtii de Apel Bucuresti ca intra in greva foamei in semn de protest fata de decizia sefiilor instantei care au dorit sa o mute la o alta Sectie.
Lamiita Ciocea a fost sanctionata in repetate randuri de CSM cu avertisment, cu amenda sau cu suspendarea din profesie. In 11 martie 2015, Sectia pentru judecatori in materie disciplinara din CSM a decis suspendarea din profesie pentru o perioada de 6 luni in baza a trei actiuni disciplinare formulate de Inspectia Judiciara, judecatoarea fiind acuzata ca a refuzat nejustificat sa isi indeplineasca o indatorire de serviciu si ca a adus atingere onoarei sau probitatii profesionale ori prestigiului Justitiei, prin actiuni "savarsite in exercitarea sau in afara exercitarii atributiilor de serviciu.
foto:facebook
Adauga comentariu
ATENTIE
Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.
Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii