INCALCAREA PRINCIPIULUI UNICITATII INSPECTIEI FISCALE. CAUZA FARMEC SA vs. ANAF - CA Cluj, sentinta nr. 46/18.02.2016: „A fost incalcat si principiul securitatii juridice, intrucat societatea reclamanta avea convingerea ca a procedat corect din punct de vedere fiscal, tocmai datorita aprobarii solicitarilor de rambursare a accizelor aferente alcoolului etilic denaturat, considerand ca avea dreptul sa beneficieze de scutirea reglementata de art. 206/58 alin. (1) lit. b) Cod fiscal”

Prin sentinta civila nr. 46/18.02.2016 pronuntata in dosarul nr. 1032/33/2015, Curtea de Apel Cluj-Sectia a III-a contencios administrativ si fiscal a admis actiunea formulata de reclamanta SC Farmec SA in contradictoriu cu ANAF prin Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili, a dispus anularea deciziilor nr. 223/15.07.2015 si nr. 223 BD/24.09.2015 emise de Directia Generala de Solutionare a Contestatiilor, precum si anularea partiala a deciziei de impunere F-MC 1661/15.12.2015 emisa de Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili si a RIFF-MC 376/15.12.2014 pentru suma de 56.739.502,42 lei reprezentand accize si accesorii, aferenta anilor 2008-2011.

---

Sentinta nr. 46/18.02.2016. Curtea de Apel Cluj-Sectia a III-a contencios administrativ si fiscal

pres. Radu Rares DUSA

Obiectul dosarului: anulare act administrativ (Decizia nr. 223/15.07.2015 emisa de Directia Generala de Solutionare a Contestatiilor).

Solutia: "Respinge exceptia lipsei de interes. Admite actiunea formulata de reclamanta SC Farmec SA, cu sediul social in (...), avand numar de inregistrare in Registrul Comertului (...) si CUI (...), cont bancar IBAN (...), reprezentanta legal de M.L.T. - Director General si Presedinte al Consiliului de Administratie, in contradictoriu cu Agentia Nationala de Administrare Fiscala prin Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili, cu sediul in mun. Bucuresti, str. Apolodor, nr. 17, sector 5, iar Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili cu sediul in mun. Bucuresti, str. Mihail Sebastian, nr. 88, sector 5. Dispune anularea Deciziei 223/15.07.2015 si Deciziei 223 BD/24.09.2015 precum si anularea partiala a Deciziei de impunere F-MC 1661 din 15.12.2015 emisa de catre Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili si a RIFF-MC 376 din 15.12.2014 pentru suma de 56.739.502,42 lei reprezentand accize si accesorii. Obliga parata la plata catre reclamanta a cheltuielilor de judecata partiala in suma de 5158,95 lei. Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare".

Nota: In cazul hotararilor nedefinitive, Juri.ro actualizeaza articolele in momentul redactarii solutiilor pronuntate in caile de atac.

>>Sentinta nr. 46/18.02.2016 pronuntata de Curtea de Apel Cluj-Sectia a III-a contencios administrativ si fiscal, in dosarul nr. 1032/33/2015

Extras din decizie:

"Din actele dosarului, Curtea de Apel va retine urmatoarele:

Referitor la exceptia lipsei de interes pentru suma de 544.317,58 lei reprezentand penalitate fiscala, anularea actelor de impunere a fost solicitata prin cererea de chemare in judecata initiala tocmai avand in vedere continutul acesteia si pentru ca la data formularii si introducerii actiunii, 17.09.2015, reclamanta Farmec SA nu a avut cunostinta de decizia 223bis/24.09.2015 prin care organul de solutionare al contestatiei a admis cererea societatii de indreptare a erorii materiale admitand contestatia administrativa si pentru aceasta suma.

Ulterior, reclamanta si-a modificat cererea de chemare in judecata la data de 05.11.2015 fata de decizia 223bis/24.09.2015 solicitand anularea ambelor decizii, precum si a deciziei de impunere si a raportului de inspectie fiscala doar in ceea ce privieste suma de 56.739.502,42 lei aferenta anilor 2008-2011.

Ca atare, exceptia lipsei de interes se impune a fi respinsa, deoarece la solutionarea cauzei, Curtea nu va avea in vedere si suma de 544.318 lei care a fost inlaturata ca urmare a admiterii cererii de indreptare a erorii materiale si a modificarii actiunii introductive.

In ceea ce priveste fondul cauzei, Curtea va retine ca societatea Farmec SA a utilizat in baza autorizatiilor de utilizator final 17 din 05.09.2007, 1 din 17.01.2007, RO 12/1 din 23.01.2008 si RO 12/08/29.05.2008 alcool etilic denaturat cu 1,2 propandiol in activitatea sa de fabricare de produse cosmetice, produse de curatenie si odorizante de incaperi. Pentru aceste produse, in baza autorizatiilor mai sus aratate, i s–a acordat scutire de accize de catre autoritatea fiscala.

In cererile pentru eliberarea autorizatiilor de utilizator final, reclamanta a aratat si produsele in productia carora urmeaza a se utiliza alcool etilic denaturat, inclusiv produse de curatenie si odorizante de camera.

Ulterior, s-a procedat la o inspectie fiscala a societatii Farmec SA care a fost avizata prin avizul cu nr. 4 din 23.11.2012, ca incepand cu data de 24.11.2012 va face obiectul unei inspectii fiscale privind accizele pe alcool etilic din perioada 01.01.2007 – 31.12.2011.

Ca urmare a solicitarii reclamantei DRAOV Cluj a incuviintat amanarea inspectiei fiscale care a inceput la data de 15.01.2013 conform registrului unic de control.

La data de 25.04.2013 prin decizia 7818/25.04.2013 a fost suspendata inspectia fiscala pe motivul indeplinirii conditiei privind stabilirea realitatii tranzactiilor, conditie prev. la art. 2 lit. e) din Ordinul 14/2010 in conformitate cu art. 104 alin. (4) si (5) C.pr.fiscala.

Prevederile art. 104 alin. (4) si (5) C.pr.fiscala stabilesc posibilitatea suspendarii unei inspectii fiscale in cazul in care exista motive justificate urmand ca la incetarea acestor motive sa se dispuna printr-o decizie reluarea inspectiei fiscale in conditiile art. 8 din Ordinul 467/2013.

Organul de inspectie fiscala nu a procedat la comunicarea catre reclamanta a unei instiintari de reluare a inspectiei fiscale ci a procedat la emiterea unui nou aviz de inspectie fiscala cu nr. 17 din 11.03.2014 consemnat in Registrul unic de control al societatii.

Potrivit art. 104 alin. (3) C.pr.fiscala perioadele in care derularea inspectiei fiscala este suspendata nu sunt incluse in calculul duratei acesteia, iar din raportul de inspectie fiscala rezulta ca numarul si data transmiterii avizului de inspectie fiscala este F-MC 17 din 11.03.2014 aratandu-se si ca inspectia fiscala nu a fost amanata. De asemenea, perioada in care s-a desfasurat inspectia fiscala este 11.03.2014 – 13.11.2014 si s-a mentionat si faptul ca inspectia fiscala nu a fost suspendata.

Toate aceste mentiuni din raportul de inspectie fiscala duc la concluzia ca organul de inspectie fiscala nu a procedat la reluarea inspectiei fiscale ca inspectia fiscala inceputa in data de 24.11.2012 fixat ulterior in data de 14.01.2013 nu a fost reluata, fiind inceputa o noua inspectie fiscala in baza avizului F-MC 17 din 11.03.2014.

Aceasta situatie este in masura sa incalce principiul unicitatii inspectiei fiscale stabilit in art. 105 alin. (3) C.pr.fiscala si sa fundamenteze sustinerile reclamantei referitoare la prescriptia dreptului de a cere executarea silita a creantelor fiscale pe anul 2008.

Astfel, art. 131 C.pr.fiscala arata ca dreptul de a cere executarea silita a creantelor fiscale se prescrie in termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui care a luat nastere acest drept. In cazul de fata, nu sunt intrunite conditiile pentru suspendarea sau intreruperea termenului de prescriptie, asa cum sunt ele reglementate de art. 132 si 133, asa incat momentul la care a inceput inspectia fiscala raportat la avizul din 11.03.2014 converge in sensul implinirii termenului de prescriptie pentru accizele aferente anului 2008.

De asemenea, art. 98 alin. (1) C.pr.fiscala mentioneaza ca inspetia fiscala se efectueaza in cadrul termenului de prescriptie de a stabili obligatii fiscale.

Faptul ca nu s-a procedat conform art. 134 C.pr.fiscala de catre organul de inspectie fiscala si mai apoi de organul fiscal care a emis decizia de impunere nu este in masura sa valideze aceasta impunere, iar neanalizarea in cadrul contestatiei administrativ fiscale conform art. 205 C.pr.fiscala conduce la ideea ca si organul de solutionare a contestatiei nu a procedat la analizarea tuturor apararilor reclamantei in sensul prevazut de art. 213 alin. (1) C.pr.fiscala.

Curtea considera ca incalcarea principiciul unicitatii inspectiei fiscale s-a produs si din perspectiva faptului ca reclamanta a fost supusa in perioada 2009-2011 unor verificari in privinta accizelor aferente alcoolului etilic denaturat soldate cu intocmirea de procese-verbale de control si decizii de restituire.

Aceste aspecte transate prin acte administrativ fiscale au fost legate prin efectuarea si compunerii unei noi inspectii fiscale fara sa existe date suplimentare necunoscute pentru a se decide reverificarea acestei perioade in conformitate cu art. 105 alin. (3) C.pr.fiscala.

Prin aceasta a fost incalcat si principiul securitatii juridice, intrucat societatea reclamanta avea convingerea ca a procedat corect din punct de vedere fiscal, tocmai datorita aprobarii solicitarilor de rambursare a accizelor aferente alcoolului etilic denaturat, considerand ca avea dreptul sa beneficieze de scutirea reglementata de art. 206/58 alin. (1) lit. b) Cod fiscal.

Directia Generala Legislatie Cod Procedura Fiscala, Reglementari nefiscale si contabile a dat o noua interpretare dispozitiilor legale in vigoare, iar prin concluziile inspectiei fiscale s-a apreciat ca pentru alcoolul etilic denaturat achizitionat in perioada de scutire directa 01.01.2007-31.12.2008 si perioada de scutire indirecta 01.01.2009-31.12.2011 si utilizat la fabricarea de produse de curatenie si odorizante pentru incaperi, Societatea Farmec SA datoreaza la bugetul de stat accize in suma de 27.126.393 lei, majorari si dobanzi de intarziere de 35.869.154 lei si penalitati de intarziere de 4.068.958 lei.

In baza raportului de inspectie fiscala s-a emis decizia de impunere F-MC 1661 din 15.12.2014 emisa de Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili pentru suma totala de 66.944.222 lei aferenta anilor 2007-2011.

Contestatia administrativ fiscala formulata de reclamanta a fost admisa in parte prin decizia 223/05.07.2015 emisa de Directia Generala de Solutionare a Contestatiilor pentru suma de 9.660.402 lei si respinsa ca neintemeiata pentru suma de 57.283.820 lei, din care accize pentru alcool etilic 23.444.347 lei, dobanzi si majorari de intarziere aferente accizelor in suma de 29.778.504 lei si penalitati de intarziere in suma de 4.060.969 lei.

Ulterior, prin decizia 223bis/24.09.2015 s-a mentinut impunerea pentru suma de 56.739.502 lei indreptandu-se eroarea materiala si inlaturandu-se din valoarea totala a impunerii suma de 544.318 lei reprezentand penalitati pe anul 2007.

In decizia de solutionare a contestatiei 223/15.07.2015 au fost respinse argumentele reclamantei referitoare la prescriptie si la incalcarea principiilor mai sus-aratate pe motivul inlaturat de instanta de recurs constand in inceperea inspectiei fiscale, la data de 15.01.2013, data la care a fost trecuta inspectia in registrul de control si a inlaturat argumentul conform careia nu era necesara o decizie de reverificare.

Pe fondul contestatiei organul fiscal a considerat ca alcoolul etilic denaturat nu a fost utilizat doar pentru produse cosmetice, asa incat societatea datoreaza accizele pentruu care nu beneficiaza de scutire.

Cu toate ca organul fiscal a considerat ca raportat la ordinul 605/2008 produsele pentru curatenie nu sunt considerate produse cosmetice, ci facand parte din categoria produselor industriei chimice si ca din punct de vedere a codurilor CAEN, produsele cosmetice sunt privite distinct de detergenti si produse de intretinere nefiind incident art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea 178/2000, Curtea va considera ca impunerea acestor accize reclamantei nu este justificata de cadrul normativ si de practica Curtii de Justitie a Uniunii Europene.

Astfel, prevederile HG 367 din 27 mai 2015 au determinat impartirea denaturantilor dupa cum acestia pot fi utilizati pentru produse cosmetice sau pentru alte produse, tocmai pentru a clarifica aspectele din Codul fiscal. Daca notiunea de produs cosmetic este reglementata, asa cum arata reclamanta, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea 178/2000, notiunea de industrie cosmetica nu beneficiaza de o definitie legala care sa restranga continutul ei la fabricarea produselor cosmetice.

In acest sens, practica Curtii de Justitie a Uniunii Europene cauzele C314/14 si C163/2009 consacra regula conform careia scutirea de accize prevazuta de directiva 92/83 este conditionata de scopul final in care este folosit alcoolul etilic.

Astfel, alcoolul etilic a fost denaturat in baza autorizatiilor emise de organul fiscal, iar produsele de curatenie, de intretinere a casei si odorizantele pentru incaperi pot fi considerate produse care sunt asimilate produselor fabricate de industria cosmetica.

Chiar si in ipoteza in care tipul de denaturant nu ar tine de industria cosmetica, acesta nu ar aduce atingere dreptului de a i se aplica scutirea indirecta de acciza conform normelor de la nivelul Uniunii Europene, obiectivul fiind conform hotararii din cauza C 36/06 a CJUE de a neutraliza impactul accizelor asupra alcoolului folosit ca produs intermediar.

Pe de alta parte, s-a refuzat de catre Biroul de Autorizari si Supraveghetori Fiscali din cadrul D.G.F.P. Cluj, emiterea autorizatiei de utilizator final de alcool denaturat cu metanol, facandu-i-se cunoscut reclamantei ca poate utiliza acest produs in calitate de utilizator final de alcool partial denaturat urmand sa fie inclus in produse asimilate produselor cosmetice, respectiv in produse de curatenie si odorizante pentru incaperi.

Din art. 20, 25 si 27 ale Directiei 92/83 rezulta ca doar bauturile alcoolice fac obiectul accizelor la acoolul etilic, scutirea acoperind toate tipurile de alcool etilic denaturat, iar scutirea de la plata accizelor directa sau indirecta pe baza autorizatiei de utilizator final, nu are relevanta.

Or, in toate produsele fabricate de reclamanta este folosit alcool etilic denaturat, fapt necontestat de organul fiscal, care nu este destinat consumului uman, iar prevederile legale conditioneaza scutirea de notiunea de industrie cosmetica si nu de notiunea de produse cosmetice, fapt ce reiese din punctul 22 alin. (3) respectiv 111 alin. (3) din Normele metodologice la Codul fiscal.

Toate aceste aspecte fac ca interpretarea organului fiscal sa nu poata fi luata in considerare deoarece nu exista o norma fiscala care sa stabileasca dincolo de orice dubiu ca doar produsele cosmetice sunt scutite de la accize ci, din contra, rezulta ca si produsele de genul celor fabricate de reclamanta trebuie scutite de la plata accizelor, nefiind un temei legal pentru recalcularea acestor obligatii de plata.

In consecinta, Curtea va aprecia ca pe de o parte sunt intemeiate criticile referitoare la prescriptia dreptului de a pretinde creante fiscale pe anii 2007 si 2008, pe anul 2007 fiind recunoscut si de organul fiscal prin decizia 223bis/24.09.2015, ca nu poate fi considerat avizul 17 din 11.03.2014 altfel decat marcand o noua inspectie fiscala, ca desi procesele verbale si deciziile confirma dreptul la scutirea indirecta de accize a societatii reclamante s-a procedat ulterior la o noua interpretare a continutului normelor fiscale, menita sa incalce principiul unicitatii inspectiei fiscale, aceasta nefiind reluata in baza unei decizii de reluare , precum si a securitatii raporturilor juridice, ca principiul respectiv ca si principiul proportionalitatii au fost incalcate in conditiile in care aceasta noua interpretare este contrara deciziilor Curtii Europene de Justitie in materia accizelor si nu poate fi retinuta in sarcina reclamantei o incalcare a prevederilor Codului fiscal.

Ca urmare, Curtea de Apel Cluj in conformitate cu prev. art. 218 C.pr.fiscala si art. 18 din Legea 554/2004 va admite actiunea si va dispune anularea Deciziei 223/15.07.2015 si Deciziei 223 BD/24.09.2015 precum si anularea partiala a Deciziei de impunere F-MC 1661 din 15.12.2015 emisa de catre Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili si a RIF F-MC 376 din 15.12.2014 pentru suma de 56.739.502,42 lei reprezentand accize si accesorii.

In temeiul art. 453 C.pr.civ., va fi obligata parata la plata catre reclamanta a cheltuielilor de judecata partiala in suma de 5158,95 lei. Plata cheltuielilor partiale a fost stabilita avand in vedere ca onorarul achitat biroului de avocatura nu a fost achitat in intregime la momentul pronuntarii hotararii".