Fost procuror PICCJ si un avocat, condamnati de Inalta Curte (Minuta)

Data: 23 May 2018, 17:10 | autor: L.J. | 0 comentarii | 1782 afisari

Inalta Curte de Casatie si Justitie l-a condamnat marti, 22 mai 2018, pe fostul procuror Catalin Ceort (foto), de la Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, la 4 ani de inchisoare cu executare pentru luare de mita. In acelasi dosar, a fost condamnat si avocatul Victor Ignat la 3 ani de inchisoare cu suspendare pentru complicitate la luare de mita. Decizia nu este definitiva.


Procurorii DNA au retinut in rechizitoriu faptul in decembrie 2016, Catalin Ceort, in calitate de procuror in cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia Urmarire Penala si Criminalistica - in mod indirect, prin intermediul lui Victor Ignat, ar fi pretins suma de 260.000 de euro de la un om de afaceri (martor in cauza), cercetat pentru comiterea unor infractiuni de evaziune fiscala si spalare de bani intr-un dosar penal aflat in instrumentarea acestuia.
Acesti bani ar fi fost pretinsi de Ceort in legatura cu indeplinirea unui act ce intra in indatoririle sale de serviciu sau in legatura cu un act contrar acestor indatoriri, in sensul adoptarii unei solutii favorabile fata de martor in cauza respectiva. La data de 27 decembrie 2016, avocatul suspendat Victor Ignat ar fi primit de la omul de afaceri suma de 30.000 de euro, moment in care s-a realizat flagrantul.


Minuta Inaltei Curti din 22 mai 2018:

 

“Condamna pe inculpatul CEORT CATALIN NICOLAE (cu date de stare civila), la 4 ani inchisoare si 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a, b si g Cod penal pentru savarsirea infractiunii de luare de mita, prev. de art. 289 alin.1 Cod penal rap. la art. 7 lit. b din Legea nr.78/2000. Conform art.65 Cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 66 alin.1 lit. a, b si g Cod penal. Condamna pe inculpatul IGNAT VICTOR (cu date de stare civila), la 3 ani inchisoare si 3 ani interzicerea drepturilor prevazute de art. 66 lit. a si b Cod penal pentru complicitate la infractiunea de luare de mita, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 289 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 7 lit. b din Legea nr. 78/2000 si art. 396 alin.10 Cod procedura penala. In baza art.91 alin.1 Cod penal suspenda sub supraveghere executarea pedepsei pe o durata de 4 ani, ce constituie termen de supraveghere pentru inculpat, potrivit art.92 Cod penal.
Conform art.93 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului Ignat Victor urmatoarele masuri de supraveghere: a) sa se prezinte la Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Ilfov, la datele fixate de acesta; b) sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa; c) sa anunte, in prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile; d) sa comunice schimbarea locului de munca; e) sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta.
In baza dispozitiilor art.93 alin.3 Cod penal, coroborat cu art.404 alin.2 Cod procedura penala, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o munca neremunerata in folosul comunitatii pe o durata de 60 de zile in cadrul Primariei Voluntari sau in cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Ilfov. Atrage atentia inculpatului asupra dispozitiilor art.96 Cod penal. Constata ca inculpatul Ignat Victor a fost retinut 24 de ore, la data 28.12.2016. In baza art. 274 alin. 1 si 2 Cod procedura penala, obliga pe inculpatii Ignat Victor si Ceort Catalin Nicolae la plata sumei de cate 15.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat. Onorariile aparatorilor desemnati din oficiu pentru inculpatii Ceort Catalin Nicolae si Ignat Victor, in suma de 360 lei si, respectiv, 400 lei, raman in sarcina statului. Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica, azi 22 mai 2018.”

Adauga comentariu

ATENTIE

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii

*
*
laugh.giflol.gifsmile.gifwink.gifcool.gifnormal.gifwhistling.gifredface.gifsad.gifcry.gifsurprised.gifconfused.gifsick.gifshocked.gifsleeping.giftongue.gifrolleyes.gifunsure.gif

*