Exista o libertate de exprimare a avocatului in timpul exercitarii profesiei?

Conventia Europeana a Drepturilor Omului este cea mai importanta forma de exprimare a atasamentului statelor membre ale Consiliului Europei fata de valorile democratiei, a pacii si justitiei, precum si, prin intermediul lor, la respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale persoanelor fizice care traiesc in aceste societati^[1].

---

In contextul democratiei politice eficiente si respectarea drepturilor omului mentionate in preambulul Conventiei, libertatea de exprimare nu este importanta doar in sine, ci, de asemenea, joaca un rol central in protectia altor drepturi in temeiul Conventiei. Fara o garantie larga a dreptului la libertatea de exprimare protejata de catre instantele independente si impartiale, nu exista nici o tara libera, nu exista democratie^[2].

Libertatea de exprimare este atat un drept in sine, cat si ca o componenta a altor drepturi protejate de Conventie, cum ar fi libertatea de intrunire. In acelasi timp, libertatea de exprimare poate intra in conflict cu alte drepturi protejate de Conventie, cum ar fi dreptul la un proces echitabil, la respectarea vietii private, la libertatea de constiinta si de religie. Atunci cand are loc un astfel de conflict, Curtea stabileste un echilibru, in scopul de a stabili preeminenta unui drept asupra celuilalt. Echilibrul intereselor contradictorii, dintre care unul este libertatea de exprimare, ia in considerare importanta celuilalt. Curtea a afirmat in repetate randuri ca:

'Libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esentiale ale unei societati democratice, una dintre conditiile de baza pentru progresul acesteia si implinirea de sine fiecarui individ'^[3].

Procesul politic democratic si de dezvoltare a fiecarei fiinte umane sunt optiuni pentru care este esentiala protectia libertatii de exprimare. Ca o chestiune de principiu, protectia oferita de articolul 10 se extinde la orice expresie in pofida continutului sau, difuzate de catre orice persoana, grup sau tip de mass-media.

Singura restrictie bazata pe continut aplicata de catre Comisie s-a referit la diseminarea ideilor care promoveaza rasismul si ideologia nazista, si incitarea la ura si a discriminarii rasiale. Comisia sa bazat pe articolul 17 al Conventiei si a considerat ca libertatea de exprimare nu poate fi utilizat in scopul de a duce la distrugerea drepturilor si libertatilor acordate de Conventie^[4]. Astfel de decizii aplica teoria paradoxul tolerantei: o toleranta absoluta poate duce la toleranta ideilor care promoveaza intoleranta, iar acesta din urma ar putea distruge apoi toleranta.

Statele sunt obligate sa justifice orice ingerinta in orice fel de exprimare. Pentru a decide in ce masura ar trebui sa fie protejata o anumita forma de exprimare, Curtea examineaza tipul de exprimare (politice, comerciale, artistice, etc.), mijloacele prin care expresia este diseminata (personal, mass-media scrise, televizor , etc.), precum si publicul sau (adulti, copii, intreg publicul, un anumit grup). Chiar si 'adevarul' expresiei are o semnificatie diferita in functie de aceste criterii.

In luarea deciziilor sale, Curtea de la Strasbourg a acordat o atentie practicilor constitutionale nationale, inclusiv practica constitutionala a Statelor Unite, care ofera o protectie puternica libertatii de exprimare. Cu toate acestea, deciziile interne – chiar si cei cu forta juridica – au o utilitate limitata pentru un organism international, cum ar fi Curtea, care aplica si interpreteaza un tratat international. In unele cazuri, Comisia si Curtea s-au referit la Pactul international cu privire la drepturile civile si politice sau a altor documente internationale care protejeaza libertatea de exprimare.

Articolul 10 al Conventiei este structurat in doua paragrafe. Primul paragraf defineste libertatile protejate. Cea de a doua prevede conditiile in care un stat poate interveni in mod legitim in exercitarea libertatii de exprimare.

'Expresia' protejata in conformitate cu articolul 10 nu se limiteaza la cuvinte, scrise sau vorbite, dar ea se extinde la poze[5], imagini[6] si actiuni menite sa exprime o idee sau sa prezinte informatii. In unele situatii ar putea sa hainele intra, de asemenea, in conformitate cu articolul 10^[7].

Mai mult decat atat, articolul 10 protejeaza nu numai substanta informatiei si ideii, dar, de asemenea, forma in care acestea sunt exprimate^[8]. Prin urmare, documente tiparite^[9], emisiuni radio^[10], picturi^[11], filme^[12] sau sisteme de informare electronica sunt, de asemenea protejate in temeiul prezentului articol. Rezulta ca mijloacele de productie si de comunicare, transmiterea sau distribuirea de informatii si idei sunt reglementate de articolul 10, iar Curtea trebuie sa fie constienta de evolutiile rapide ale unor astfel de mijloace in multe domenii.

Toleranta punctelor de individuale de vedere este o componenta importanta a sistemului politic democratic. Denuntand tirania majoritatii, John Stuart Mill^[13] declara:

'In cazul in care toata omenirea minus unul ar fi de o opinie, omenirea nu ar fi mai justificata in reducerea la tacere a acelei persoane decat, daca ar fi avut puterea, sa fi justificat reducerea la tacere a omenirii'^[14].

Alineatul 1 al art. 10 prevede trei componente ale dreptului la libera exprimare:

- Libertatea de a avea opinii;

- Libertatea de a comunica informatii si idei; si

- Libertatea de a primi informatii si idei.

Aceste libertati trebuie sa fie exercitate in mod liber, fara amestecul autoritatilor publice si indiferent de frontiere.

Statele nu trebuie sa incerce sa indoctrineze cetatenii lor si nu ar trebui sa li se permita sa opereze deosebiri intre indivizi care detin o opinie sau alta. Mai mult decat atat, promovarea informatiilor unilaterale de catre stat poate constitui un obstacol serios si inacceptabil pentru libertatea de a avea opinii. In conformitate cu libertatea de a avea opinii, persoanele fizice sunt de asemenea protejate impotriva eventualelor consecinte negative in cazurile in care anumite opinii sunt atribuite lor urma expresii publice anterioare.

In mod evident, libertatea de a comunica informatii si idei este complementara libertatii de a primi informatii si idei. Acest lucru este valabil in ceea ce priveste presa scrisa, precum si media de radio si tele difuzuine. In ceea ce priveste aceasta din urma, Curtea a statuat ca statele nu pot interveni intre emitator si receptor, deoarece acestea au dreptul de a intra in contact direct unul cu altul in functie de vointa lor^[15].

Libertatea de exprimare a avocatilor are, de asemenea, limitele sale pentru a mentine, in conformitate cu articolul 10, paragraful 2 din Conventie, autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti. Respectul fata de colegii de breasla si respectul pentru statul de drept precum si contributia pentru o buna administrare a justitiei – principiile (h) si (i) din Carta principiilor esentiale ale avocatului european a CCBE – impun abtinerea de la critici abuzive fata de colegi, a judecatorilor individuali si a procedurilor si hotararilor judecatoresti'^[16].

Codul deontologic al avocatilor europeni al CCBE statueaza ca avocatul care se infatiseaza intr-o instanta trebuie sa se conformeze regulilor de conduita aplicabile in acea instanta. Avocatul trebuie sa urmareasca in orice circumstanta caracterul contradictoriu al dezbaterilor. Avocatul apara interesele clientului sau cu onoare si fara temeri, fara a tine cont de propriile interese sau de orice alte repercusiuni fata de el sau orice alta persoana, dand dovada de respect si curtoazie fata de functia de judecator. In niciun moment, un avocat nu trebuie sa ofere cu stiinta unui judecator o informatie falsa ori de natura sa induca in eroare.

In cazul Morice contra Franta CEDO a afirmat ca statutul specific al profesiei de avocal ne confera o pozitie centrala in administrarea actului de justitie ca intermediar intre publicul larg si instantele de judecata. Prin urmare, avocatii joaca un rol cheie in a se asigura ca instantele de judecata, a caror misiune este fundamentala intr-un stat de drept, se bucura de increderea publicului^[17]. Totusi, pentru ca publicul sa aiba incredere in administrarea actului de justitie, trebuie sa aiba incredere si in capacitatea avocatilor de a asigura o reprezentare eficienta.

Rolul avocatilor al avocatilor, in calitate de profesionisti independenti, in administrarea actului de justitie presupune o serie de indatoriri, in special referitoare la conduita^[18]. Desi facem obiectul unor restrictii in materie de conduita profesionala, avand obligatia de a fi discreti, onesti si demni, beneficiem de asemenea si de drepturi si privilegii exclusive care pot varia de la o jurisdictie la alta. Printre aceste libertati se numara, de obicei, o anumita libertate in ceea ce priveste argumentele folosite in instanta.

Prin urmare, conform deciziilor CEDO libertatea de exprimare se aplica si avocatilor. Ea cuprinde nu doar fondul ideilor si al informatiilor exprimate, ci si forma in care sunt transmise acestea^[19]. Asadar avocatii sunt indreptatiti, in mod special, sa formuleze comentarii publice legate de administrarea actului de justitie, cu conditia ca acele critici formulate de ei sa nu depaseasca anumite limite^[20]. Astfel de reguli contribuie la protejarea puterii judecatoresti impotriva unor atacuri gratuite si neintemeiate, care pot fi generate exclusiv de o dorinta sau strategie de a se asigura ca dezbaterea din instanta este urmarita de mass media sau de o reglare de conturi cu judecatorul alocat pe dosarul respectiv.

In ceea ce priveste libertatea de exprimare a avocatului, aceasta este legata de independenta profesiei juridice, aspect esential pentru functionarea eficienta a administrarii corecte a actului de justitie^[21].

La 4 aprilie 2013 Curtea Europeana a Drepturilor Omului a pronuntat Hotararea pe cauza Reznik v. Rusia^[22]. Prin Hotararea sa Curtea de la Strasbourg a gasit incalcarea Articolului 10 al Conventiei Europene pe motiv ca instantele judecatoresti din Federatia Rusa au constatat, fara motive plauzibile, vinovatia Reclamantului intr-un proces de defaimare.

Jurisprudenta Curtii sub acest titlu indica faptul ca, desi sistemul judiciar se bucura de o protectie speciala, acesta nu functioneaza intr-un vid si intrebari cu privire la administrarea justitiei ar putea fi parte a dezbaterii publice.

In cazul De Haes si Gijsels, Curtea a recunoscut ca membrii sistemului judiciar trebuie sa se bucure de incredere publica si de aceea acestia trebuie sa fie protejati impotriva atacurilor distructive lipsite de orice temei de fapt. Mai mult decat atat, deoarece acestea au o datorie de discretie, judecatorii nu pot raspunde in public la diverse atacuri, ca, de exemplu, politicienii sunt in stare sa faca. Curtea a considerat apoi articolele si a observat ca multe detalii au fost date, inclusiv a expertilor opinii, dovedind ca jurnalistii au efectuat cercetari serioase inainte de a informa publicul cu privire la acest caz. Articolele au fost parte a unei dezbateri publice pe larg asupra incestului si asupra modului in care sistemul judiciar il trateaza. Oferirea de importantei cuvenite dreptului publicului de a fi informat asupra unei probleme de interes public, Curtea a decis ca hotararea instantelor nationale nu a fost 'necesara intr-o societate democratica', si, prin urmare ca articolul 10 a fost incalcat.

In principiu, defaimarea unui judecator de catre presa are loc in cadrul unei dezbateri cu privire la functionarea necorespunzatoare a sistemului judiciar sau, in contextul in care se pune la indoiala independenta sau impartialitatea judecatorilor. Astfel de probleme sunt intotdeauna importante pentru public si nu trebuie sa fie lasate in afara dezbaterii publice, in special intr-o tara care se confrunta cu trecerea la un sistem judiciar independent si eficient. Acesta este motivul pentru instantele nationale trebuie sa cantareasca valorile si interesele implicate, in cazul in care judecatorii sau alti actori judiciari sunt criticati. Instantele trebuie sa echilibreze onoarea judecatorului in cauza impotriva libertatii de expresie pentru a publica articole cu privire la chestiuni de interes public, si sa decida prioritatea intr-o societate democratica.

Desigur, in cazul in care critica are drept scop principal insultarea sau defaimarea membrilor sistemului judiciar, fara a contribui la dezbaterea publica cu privire la administrarea justitiei, protectia acordata libertatii de exprimare poate fi restransa.

Avocatii, in calitate de profesionisti, sunt supusi unor restrictii de vorbire, care nu s-ar aplica in mod obisnuit profesiilor liberale. Aceste restrictii au fost raspandite mai ales in domeniile de acostare a clientilor, interactiunea avocatului cu mass-media, si publicitatea avocatului.

In Statele Unite ale Americii comentariile despre procedurile judiciare in curs de desfasurare au provocat adesea ciocniri ale Primul Amendament cu valorile unui proces echitabil pentru justitiabili si respect institutional pentru instantele de judecata. Curtea Suprema de Justitie a sustinut mult timp ca presa sau comentariile publice se pedepsesc doar la o prezentare a unui 'pericol clar si prezent' de prejudiciu, respingand argumentele ca orice tendinta de simpla tendinta de a interfera cu administrarea corecta a justitiei a fost suficienta pentru a justifica suprimarea libertatii de expresie^[23].

Integritatea actiunii in justitie trebuie demonstrata tuturor in termeni certi. In acest sens, este necesara adoptarea conceptului de 'rezonabil' care este un termen suficient de larg si care ar putea cuprinde si rezolva chiar si cele mai pretentioase viziuni cu privire la aparenta lucrurilor.

Este 'de o importanta fundamentala faptul ca justitia nu trebuie sa fie doar aplicata, ci sa se si vada public in mod evident si fara dubiu ca este aplicata'^[24].

Al 8-lea Congres al Natiunilor Unite pentru prevenirea crimei si tratamentul delincventilor adoptat Principiile de baza cu privire la rolul avocatilor. Punctul 20 prevede ca avocatii ar trebui sa se bucure de 'imunitatea civila si penala pentru declaratiile relevante cu buna credinta in pledoarii scrise sau orale in fata in instanta de judecata de meciuri in aceeasi calitate profesionala in fata in fata in fata juridica sau in fata'. Asta a fost in 1990.

si cu toate acestea in anul 2015 CEDO a pronuntat o hotarare in cazul Morice contra Franta, decizie care este sta la baza unui numar impresionant de controverse. De asemenea in tari precum Romania la un deceniu dupa dezincriminarea infractiunilor de insulta si calomnie, s-a incriminat un nou gen de infractiuni care tind doar la reducerea la tacere a tuturor celor ale caror cuvinte ar pune la indoiala vreun aspect legat de interesul social si civic al comunitatii.

Av. Ion Turculeanu (foto 1), Vice-Presedinte UNBR si Av. Andreea Troanta Rebeles Turculeanu (foto 2), din cadrul Baroului Dolj

___________________________________

[1] Introducere in Conventia Europeana a Drepturilor Omului – Colectia de texte , Consiliul Europei, 1994.

[2] Jochen ABR. Frowein, “Libertatea de exprimare in cadrul Conventiei Europene a Drepturilor Omului”, in Monitor / Inf (97) 3, Consiliul Europei.

[3] Lingens c. Austria, 1986.; Sener c. Turcia, 2000; Thoma c. Luxemburg, 2001; Maronek c. Slovacia, 2001; Dichand si altii c. Austria, 2002.

[4] Kuhnen c. Republicii Federale Germania, 1988.; D.l. c.. Germania 1996.

[5] Müller si alti c. Switzerland, 1988.

[6] Chorherr c. Austria, 1993.

[7] Stevens c. Regatul Unit, 1986.

[8] Oberschlick c. Austria, 1991; Thoma c. Luxembourg, 2001; Dichand si altii c. Austria, 2002; Nikula c. Finlanda, 2002.

[9] Handyside c. Regatul Unit, 1976.

[10] Groppera Radio AG si altii c. Elvetia, 1990.

[11] Muller si altii c. Elvetia, 1988.

[12] Otto-Preminger Institut c. Austria, 1994.

[13] John Stuart Mill (20 mai 1806 – 8 mai 1873) a fost un filosof britanic al epocii victoriene, unul dintre cei mai influenti ganditori liberali ai secolului XIX, care a adus contributii la dezvoltarea utilitarismului.

[14] Despre libertate (1859), Penguin Classics, 1985, p. 76.

[15] Groppera Radio AG si altii impotriva Elvetiei., 1990; Casado Coca c.. Spania, 1994.

[16] Morice c. Franta, decizia CEDO, 2015, pct. 60.

[17] Schöpfer c. Elvetiei, 20 mai 1998; Andre si Altii c. Frantei, nr. 18603/03; Nikula c. Finlandei, nr. 31611/96.

[18] Coutant v. Frantei (dec.), nr. 17155/03, 24 ian. 2008 ; Casado Coca c. Spania, 24 februarie 1994.

[19] Foglia c. Elvetiei, nr. 35865/04.

[20] Foglia c. Elvetiei, nr. 35865/04.

[21] Sialkowska c. Poloniei, nr. 8932/05.

[22] Reclamantul Genri Reznik este avocat si Presedinte al Baroului de avocati din Moscova. La 25 decembrie 2003 Reclamantul a participat la o emisiune televizata la NTV, impreuna cu un reprezentant al Ministerului Justitiei. Fiind intrebat privitor la examinarea unui demers de atragere la raspundere disciplinara a unui avocat din cadrul Baroului, care reprezenta interesele omului de afaceri Mihail HODORKOVSKI, Reclamantul a mentionat: „Trebuie sa comunic ca noi am examinat chestiunea legata de avocata A. Nu a existat tentativa de a scoate din izolatorul de detentie preventiva vre-o scrisoare de la Dl. HODORKOVSKI. Nu a existat nici un motiv de a efectua perchezitia (n.n. a avocatei) care, apropo, a fost facuta de catre barbati care au rascolit corpul unei femei avocat. Probele obtinute pe cale criminala sau ilegala nu au valoare juridica. Nu exista nimic, absolut nimic, in inregistrarile facute asupra avocatei A. care ar justifica excluderea ei din Barou”. Ca urmare a acestei aparitii domnul Reznik a fost subiectul unui proces, la finalul caruia acesta a fost gasit vinovat pentru defaimare.

[23] Landmark Communications, Inc. v. Virginia, Craig v. Harney, Pennekamp v. Florida.

[24] Lord Hewart cu referire la dosarul Rex c. Sussex Justices, Ex parte McCarthy [1924] K.B. 256, la 259.

sursa: unbr.ro