Eram convins ca voi trece peste coronavirus la fel de usor ca altii, dar am ajuns in stare critica la spital

In urma unei experiente personale dramatice cauzate de infectia cu Covid-19, am decis sa fac publice cateva aspecte relevante din ceea ce am trait in aceasta perioada, cu singurul scop de a ajuta intelegerea riscului enorm pe care il presupune acest virus si de a-i ajuta pe oameni sa-si salveze viata prin luarea masurilor adecvate in timp util. Sper sa aveti rabdare sa cititi pana la capat si sa nu banuiti scopuri ascunse in aceasta postare.

Precizari prealabile:

- Am purtat masca la birou, la cumparaturi, afara si in toate situatiile impuse, cu exceptia evidenta a reuniunilor cu prietenii si cu familia. In plus, igiena era o prioritate pentru mine dinaintea pandemiei ????

- Scriu acest material cu intentia sincera de a-i ajuta pe oameni sa inteleaga ca virusul poate fi, intr-adevar, o raceala banala pentru unii, dar poate fi LETAL pentru altii; eu eram convins ca voi trece peste acest virus la fel de usor precum au trecut colegii, rudele si prietenii care fusesera infectati anterior, dar realitatea mea a fost radical diferita si am ajuns in stare critica la spital.

- Precizez ca nu am asteptat ca boala sa treaca de la sine, ci am mers la spital pentru o prima evaluare inca de la primele simptome ce anuntau o forma serioasa a infectarii.

- Nu intru in discutii privind originea virusului sau a modului in care acesta este exploatat de politicieni: virusul exista oricum si ne poate provoca foarte mult rau.

- Cele de mai jos nu reprezinta in niciun caz o opinie de specialitate, pentru acesta urmand sa va adresati personalului medical.

Mesajul meu:

1. Nu ignorati potentialul letal al acestui virus, nu minimizati riscurile daca v-ati infectat, mergeti la spital pentru evaluare daca simptomele sunt mai serioase. Am constatat personal in perioada in care am fost internat ca problemele cele mai grave interveneau ca urmare a amanarii prezentarii pentru sprijin medical.

2. Pastrati in casa, pentru orice eventualitate, un pulsoximetru. In situatia in care va infectati cu Covid, monitorizati permanent cu pulsoximetrul saturatia de oxigen din sange (este extrem de simplu cu acest instrument). Daca saturatia scade sub 93, fara sa fluctueze inapoi spre 95, 96 sau mai mult, mergeti de urgenta la spital pentru evaluare (este posibil sa nu va mai treziti a doua zi).

Eu am plecat spre spital cu saturatia 91 si am ajuns acolo cu saturatia 87. Mi-au pus de urgenta masca de oxigen si m-au stabilizat, dar am fost la limita in seara aceea.

3. Cu cat veti cere sprijin medical mai prompt, cu atat va veti asigura mai bine sansele la viata.

Nu este nicio exagerare cand vorbesc despre salvarea vietii: eu nu aveam nicio problema cunoscuta de sanatate (fapt confirmat si de analizele de la spital), m-am prezentat la spital pentru o prima evaluare in 12.03.2021, am primit o schema de tratament care includea antibiotic si am ramas acasa pentru administrarea medicamentelor.

Cu toata rigurozitatea mea in administrarea medicamentelor, virusul mi-a cauzat o pneumonie severa care mi-a blocat plamanii in 15.03.2021 (in acel stadiu, nu mai poti trage aer in piept nici macar o data si devii dependent de oxigenul din masca sau, Doamne fereste, poti fi intubat).

4. In final, am avut nevoie de 10 zile de spitalizare, dintre care 8 zile le-am petrecut aproape integral in pat, cu 2 masti de oxigen (narine plus masca propriu-zisa, nivel maxim – 25 litri). Daca acest nivel de 25 litri nu ar mai fi fost suficient, ar fi urmat ATI si, eventual, intubarea, motiv pentru care ma uitam cu groaza la pulsoximetru si ma rugam ca nu cumva sa scada iar saturatia.

Imaginati-va panica si groaza pe care le-ati resimti in astfel de momente si incercati sa evitati astfel de situatii.

Acum ma gandesc impietrit ca ”mort de Covid” inseamna moarte prin sufocare. Dumnezeu sa-i odihneasca pe cei care au pierdut aceasta lupta nenorocita!

5. In acest interval, am fost aproape complet lipsit de vlaga, nu ma puteam ridica nici in sezut, hidratarea si hranirea erau niste eforturi imense (am cerut 2 zile la rand painea facuta deja bucatele pentru ca nu puteam sa o rup). De asemenea, le rugam pe asistente sa-mi puna mancarea in brate pentru ca nu ma puteam ridica sa iau vasul de langa mine. Precizare importanta: hidratarea permanenta si hranirea sunt esentiale pentru supravietuire.

Cea mai mare aventura a acelor zile era sa merg pana la toaleta aflata la doar 3 metri de mine (adormeam epuizat dupa un astfel de drum).

6. Pe parcursul a 10 zile de spitalizare, am pierdut in greutate 9 kg.

7. Dupa acest interval de inactivitate, voi avea nevoie de o lunga perioada pentru recuperare fizica si pentru refacerea capacitatii pulmonare.

8. Concluzia mea: imi era frica si inca imi mai este frica de vreun efect pervers al vaccinului impotriva Covid-19, dar, daca acest vaccin ma poate proteja impotriva unei forme grave/severe a bolii, nu voi ezita sa-l fac si voi insista ca toate persoanele apropiate mie sa faca acest lucru. Nici macar nu este nevoie sa ma protejeze total de virus, adica ma pot infecta iar, dar nu vreau sa mai ajung in situatia in care am fost.

De asemenea, voi identifica unele masti cu protectie sporita si le voi purta in continuare.

Precizari suplimentare si multumiri:

- Sunt total de acord criticile la adresa politicienilor instalati ”in fruntea bucatelor” care au gestionat execrabil aceasta criza. Pentru mine, ”conducatorii” de azi reprezinta, in cea mai mare parte, o adunatura de incompetenti sinistri, de bisnitari iresponsabili, care au acaparat puterea pentru a-si satisface interesele personale in acest context super favorabil manariilor ordinare. In tot acest timp, ar fi putut construi spitale, ar fi putut achizitiona aparatura si paturi, ar fi putut instrui personal, ba ar fi putut chiar sa aduca oameni de specialitate din alte tari (Nepal sau orice alta tara), dar nu fac decat sa sifoneze fonduri imense, sa se planga de numarul redus de locuri din spitale si sa ne sperie ca nu ne vom putea interna la nevoie.

- In acest noian de figuri cinice, il remarc, il apreciez si il felicit pe domnul doctor Valeriu Gheorghita pentru profesionalismul si competenta sa si ii multumesc pentru faptul ca, in cele mai grele momente ale mele, a demonstrat calitati umane desavarsite, a ignorat unele critici la adresa dansului si a gasit disponibilitatea de a-mi transmite cateva cuvinte de incurajare (au insemnat enorm in plan psihic; toti bolnavii aflati in stadiul acela se lupta cu o panica teribila care le afecteaza serios psihicul si sansele de revenire).

- O linie ferma trebuie trasata intre conducatorii incapabili mentionati si medicii/personalul medical aflati in linia intai: ar fi profund injust sa nu le recunoastem si sa nu le rasplatim eforturile acestor oameni care muncesc in niste conditii incredibile: stau imbracati in costume ca de cosmonauti, cu masti, viziere, trei randuri de manusi pe maini (se pare ca poarta si pampers in acest interval, intrucat nu pot da costumul acela jos in intervale de cate 4 ore). In momentele vizitelor, nu le vedeam decat ochii, iar numele lor erau scrise cu marker-ul pe acele combinezoane.

Pentru a intelege eforturile acestor oameni, mai precizez ca unul dintre medicii care ne trata a devenit si el pozitiv.

Este adevarat ca am auzit relatari despre spitale in care personalul medical nu a fost la inaltimea asteptarilor, dar cei pe care i-am intalnit eu au avut un comportament ireprosabil din toate punctele de vedere.

Le multumesc tuturor ochilor acelora frumosi pentru ajutorul fantastic pe care mi l-au oferit, salvandu-mi astfel viata! Il rog pe Bunul Dumnezeu sa le rasplateasca inzecit si inmiit binele pe care mi l-au facut acei oameni!