Drepturile fundamentale: „si lux”, dar nu „un lux”

O butada pe care o savuram pe bancile facultatii suna cam asa: „prima ustensila a juristului nu este legea, ci dictionarul”. Trecerea anilor m-a facut sa ii masor permanent valoarea.

Atunci cand ministrul justitiei s-a exprimat in acesti termeni: „cu o urmarire penala si o combatere a infractionalitatii slabe, discutia despre drepturi e un lux teoretic”, mi-am depasit rapid starea de perplexitate si m-am indreptat catre dictionar.

Din latinescul „lumina”, „lux” poate fi un substantiv neutru, insemnand „nivel de viata excesiv de costisitor; fast, eleganta, somptuozitate, splendoare. „Lux” poate fi de asemenea acea locutiune adjectivala „de lux”, insemnand a) extrem de confortabil; care nu reprezinta un lucru de prima necesitate; elegant, somptuos; sau b) de calitate superioara, de prim rang; select.

Mi s-a parut un exercitiu interesant sa extrapolez elementele lingvistice la concepte juridice. Facand acest lucru, ajung la concluzia ca totul tine de nuanta: drepturile fundamentale sunt „si lux”, dar nu „un lux”.

1. Drepturile fundamentale sunt „si lux”

Drepturile si libertatile fundamentale sunt in primul rand instrumente juridice prin care cele mai inalte aspiratii ale unei societati umane sunt proclamate, protejate si, la nevoie, impuse. Ele sunt si acte „de lumina”, o lumina „de calitate superioara”. Pentru a intelege, dincolo de idealism, sensul acestei afirmatii, este suficient sa aruncam o privire lucida catre capacitatile „tenebroase” ale naturii umane: „Omul este tentat sa-si satisfaca nevoia de agresiune in detrimentul aproapelui, sa-i exploateze munca fara retributie, sa-l utilizeze sexual fara consimtamant, sa-si aproprieze bunurile lui, sa-l umileasca, sa-l supuna la suferinte, sa-l martirizeze si sa-l omoare. Homo homini lupus: cine ar avea curajul, in fata tuturor invatamintelor vietii si istoriei, sa conteste acest adagiu?”

Asadar, este lesne de inteles ca drepturile fundamentale reprezinta refuzul ratiunii de a abdica in fata ispitelor tiranice. Ele devin incercarea omului de a impune lumina judecatii rezonabile asupra obscurelor eruptii de afecte josnice. Nu este vorba de un act mistic de credinta, ci de erijarea pragmatica de baraje in fata ororii: „Sunt liberal pentru a nu deveni asasin”.

Nu intamplator, secolul XVIII, remarcabil prin lupta impotriva arbitrariului si consolidarea bazelor libertatilor fundamentale moderne, a fost numit „Epoca luminilor”.

Pe aceasta temelie, s-au nascut in spatiul occidental o serie de drepturi considerate astazi „intangibile”, precum dreptul de a nu fi torturat sau supus tratamentelor degradante si inumane sau principiul legalitatii incriminarii si pedepsei. Poate doar tortionarul perfect, in masura in care exista, nu ar percepe aceste institutii ca niste acte luminate.

2. Drepturile fundamentale nu sunt „un lux”

A pretinde ca drepturile fundamentale sunt un lux inseamna a le percepe ca fiind concepte dispensabile, pe alocuri inutile, „voluptuare” ar spune civilistii. Asadar, un lux poate fi suspendat, caci nu este necesar, la inceput doar partial, poate provizoriu. Apoi, de ce nu, in mod peren. Motive se vor gasi, societatile debordand de imaginatie cand vine vorba de politici publice represive prezentate ca fiind imperios necesare: „manie proletara” in lupta de clase ieri, „camp tactic” in lupta impotriva coruptiei astazi.

Protectia libertatilor fundamentale nu poate insemna naivitate, lipsa de pragmatism sau acceptarea unei presupuse acaparari cinice de catre „marea coruptie” care, iata, ar fi inlocuit mirungerea televizata in Parlament cu invocarea oportunist-obsesiva a unor instrumente juridice „teoretice”.

Drepturile fundamentale depasesc intrigile de conjunctura, facand apel la constiinta istorica. A accepta, fie si macar partial, ideea ca libertatile fundamentale sunt „un lux”, inseamna a redeschide in mod generos usa catre o obscuritate pe cat de regretabila, pe atat de dispusa sa revina fulminant in prim plan. Fiecare paranteza istorica sau relaxare sistemica realizata in materie de drepturi fundamentale a deschis calea spre atrocitati care inca ne bantuie. Ma gandesc la cele doua deflagratii mondiale. De altfel, se invocau libertati cand sinistrul frontispiciu de la Auschwitz intretinea cinic speranta ca „Munca te face Liber”. A se remarca cum, subtil, dar in esenta la fel, mesajul este preluat de industria corporatist-consumerista in epoca noastra. Ma mai gandesc la comunismul practicat in unele tari, unde nobilul ideal de lupta impotriva exploatarii omului de catre om a generat mai degraba zdrobirea omului de catre un sistem inuman.

Aceste exemple nu sunt desuete: legislatii actuale de ranforsare a securitatii adoptate in democratii traditionale, precum Patriot Act in SUA sau starea de urgenta in Franta, genereaza un climat de suspiciune si clivaj in sanul comunitatilor etnico-religioase, totodata sacrificand libertati fundamentale in numele securitatii. In 2016, ar fi o lipsa de luciditate sa nu remarcam alunecarea unor natiuni precum Ungaria sau Polonia spre zona autoritara sau chiar izolationista, Anglia antamand procedura de divort cu Uniunea Europeana prin referendum, Franta cunoscand o ingrijoratoare ascensiune a formatiunii de extrema dreapta Front National.

Desigur, nu trebuie trase concluzii pripite, dar imi pare ca nici indiferenta nu este o abordare corecta. Poate devine necesar, acum cand suntem rasfatatii beneficiari ai unei Europe fara razboi, sa ne reamintim ca Uniunea Europeana si-a avut geneza in dorinta arzatoare de a preveni conflicte bazate pe ura fata de Vecin si Strain, tocmai prin crearea unei comunitati de valori fondata, in esenta, pe „luxul” libertatilor fundamentale.

Este de necontestat faptul ca in orice societate democratica, combaterea infractionalitatii este un obiectiv legitim si esential. Savarsirea unei infractiuni presupune ca un membru al Corpului social denunta unilateral, prin indiferenta sau ostilitate, Pactul social. Este firesc ca societatea sa riposteze. In schimb, o astfel de riposta desfasurata, fie si macar partial, in afara cadrului drepturilor si libertatilor fundamentale, duce acea societate pe calea tiraniei, Corpul social imprumutand in mod nepermis din nedemnitatea infractorilor sai. Asa ca Fiat lux!

Mihnea Corneliu BIRSAN

Avocat au Barreau de Strasbourg