Discursul presedintelui AMR, Gabriela Baltag, la Conferinta "Guvernarea reprezentativa si separatia puterilor sub imperiul democratiei"

Presedintele Asociatiei Magistratilor din Romania, judecatorul Gabriela Baltag, a punctat cele mai importante probleme cu care se confrunta Justitia intr-un discurs sustinut joi, 24 septembrie 2015, in cadrul celei de-a doua zi a lucrarilor Conferintei „Guvernarea reprezentativa si separatia puterilor sub imperiul democratiei”, organizata la initiativa presedintelui Senatului, Calin Popescu Tariceanu.

Printre subiectele abordate de presedintele AMR se numara lipsa de eficienta a Noilor Coduri, inexistenta unei normalitati in sistem, nevoia de modificare a Constitutiei si de elaborare a unor legi clare, dar si discreditarea prezumtiei de nevinovatie in fata opiniei publice. Gabriela Baltag a subliniat, de asemenea, importanta redarii increderii, tuturor celor care asigura infaptuirea Justitiei, dar nu numai, ca CSM garanteaza, intr-adevar, independenta sistemului.

Discursul presedintelui AMR, judecatorul Gabriela Baltag:

„Regret ca sunt astazi printre singurii, desi eu am in dreapta mea un – permiteti-mi sa-i spun – fost coleg (n.r. - Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, fost judecator), desi nu am fost in aceeasi generatie. Ma simt in siguranta cand stiu ca printre dumneavoastra mai sunt domni avocati, fosti procurori, cadre didactice venind din sistemul judiciar, deci nu sunt singura.

Regret ca nu am fost si ieri prezenta, desi am dat suficiente emotii gazdelor si pentru ziua de astazi, gandindu-ma daca sa vin sau nu si cum ar fi interpretat gestul meu daca m-as prezenta numai eu – o reprezentanta a sistemului, sau, ma rog, a mediului din care vin. Am zis ca, pana la urma, fiecare a hotarat, dintre colegii mei invitati pe care i-am vazut poftiti la aceasta masa rotunda, au ales daca sa vina sau nu aici in fata dumneavoastra.

Sunt un reprezentant al sistemului, si in spatele meu poate ca sunt, desi nu-i vedeti dumneavoastra, sunt multi altii – judecatori, poate si procurori, dar judecatori mai mult. Am vazut, in prezentarea domnului prim-ministru (n.r. - Victor Ciorbea) si, de asemenea, a domnului avocat (n.r. - Ionel Hasotti), a domnilor care au vorbit inainte, nostalgii de biografie. As spune ca la mine sunt scurte, si eu as putea sa spun acelasi lucru, n-am cu ce sa ma laud, decat cu faptul ca de 22 de ani n-am avut decat aceasta cariera – judecator. Nu stiu cum ar fi fost sa fiu altceva, marturisesc ca atunci cand voi finaliza cu aceasta cariera – pentru ca va veni si timpul sa fac acest lucru – mi-as dori sa imbratisez o alta profesie juridica, sunt foarte deschisa vizavi de acest aspect. Poate nu procuror, cu siguranta nu, pentru ca aceasta cariera in magistratura va avea un capat probabil pe aceasta formula. Voi lua in calcul altceva. Privesc cu deschidere toate oportunitatile – si, ieri, va marturisesc ca am fost la o intalnire care a durat cateva ore, la Institutul National al Magistraturii, unde s-a vorbit despre egalitatea profesiilor de judecator, procuror, avocat, despre dorinta aceasta de a vedea ce nu functioneaza, de a gasi in interiorul nostru, al sistemului, lucrurile care nu sunt in regula, pentru ca inainte de a privi dincolo, spre dumneavoastra, trebuie sa vedem ce nu-i bine la noi. Ca sa putem sa va intelegem pe dumneavoastra, trebuie sa ne intelegem pe noi.

Si sa stiti ca sunt probleme reale in interiorul sistemului; poate le auziti prin vocile unor domni avocati, uneori, prin vocile Parchetului, mai putin prin vocile judecatorilor. Pentru ca judecatorii sunt soldatii tacuti ai Dreptatii, ei vorbesc foarte putin, aproape deloc, vorbesc reprezentantii asociatiilor profesionale si cam atat. A fost o intalnire unde am incercat sa ne privim toti fara sa ne temem unii de ceilalti, pentru ca asta este foarte trist – am ajuns ca in interiorul sistemului sa privim, sau sa raspundem, si nu e cazul meu, dar se intampla la foarte multi dintre colegi, sa raspundem la un salut venit din partea unui avocat, fost coleg, poate, de facultate, sa ne temem sa purtam o discutie de principiu cu un coleg procuror, pentru ca, doamne fereste, cine stie ce s-ar putea intampla, s-ar putea intampla ceva, nu stim cine l-ar putea asculta, sau daca ne asculta cineva si ar putea interpreta altfel. Ieri am fost la aceasta intalnire, care face parte dintr-o serie de mai multe intalniri, sub egida Consiliului Consultativ al Judecatorilor Europeni, de a vedea daca putem sa aducem normalitatea in sistem. Pentru ca ea, din pacate, nu mai exista. Si nu mai exista nu din cauza oamenilor, din cauza noastra. Ne-am trezit asa. Dupa 22 de ani, pot spune ca lucrurile si timpurile sunt mai nesigure acum, decat la inceput, in '93. Privesc cu tristete ziua de astazi si ziua de ieri, dar cu incredere ziua de maine. Si asa poate ca incerc sa ma incurajez, spunandu-mi ca trebuie sa identificam o solutie. Privesc cu tristete din ce cauza? Atunci cand am venit in sistem, mi-am imaginat ce bogata sufleteste si ce satisfactie profesionala voi avea peste ani. Sigur, la inceput nici nu ma puteam gandi cum va fi peste 22 de ani; ma gandeam cum va fi peste 10, cum va fi peste 15 ani... Cand am ajuns in aceste perioade, de fiecare data am fost mai trista, pentru ca mi-am dat seama ca nu am mai multe satisfactii profesionale decat la inceput. Nu neaparat din ceea ce fac eu, nu, ci din ceea ce se intampla in jurul meu, pornind de la cat de nesigur este sistemul, cat de nesigura este legea – va spun cu sinceritate ca ma uit astazi la normative de la inceputul anilor '90 si parca sunt facute in alti parametri. Sunt altfel, desi nu sunt atat de ample, nu sunt atat de stufoase, rezolva toate problemele pe care nu le pot rezolva astazi legi de sute de articole, de mii de articole. Cum e posibil, cum s-a ajuns aici, nu stim nici noi. Vorbea domnul avocat (n.r. - Ionel Hasotti), despre Coduri si da, este foarte adevarat... Codurile acestea, de care s-au agatat unii la inceput trambitand ca au facut o reforma nemaipomenita, sunt un esec in mare parte. De cel in materie penala nu mai spun... Curtea Constitutionala nu cred ca mai are mult si putem spune ca le putem baga in sertar, ca nu mai are, in cel in materie penala, ce sa mai fie in regula. Am vazut din partea sistemului aceasta opunere de schimbare, iar din partea dumneavoastra initiative. Ele trebuie sa existe. Nu trebuie interpretate, ca sunt legate de o situatie anume sau de alta. Sunt necesare. Codurile sunt neclare, iar noi am spus – asa, prin vocea Asociatiei Magistratilor, si cand s-a pornit unica reforma, in 2009-2010, atunci cand era un alt ministru al Justitiei, s-a facut chiar o conferinta, iar unii dintre dumneavoastra au fost prezenti acolo, in care am criticat si am spus care sunt neregulile. Dar nimeni n-a tinut cont de noi, s-a dorit foarte mult sa vina, pentru ca cineva din interior cerea neaparat sa vada o reforma in sistemul judiciar. Nu le putem face, desigur, in graba, desi inteleg ca acele Coduri au fost pritocite foarte multi ani, nu stim pe unde si nici specialistii aceia... Dumneavoastra spuneti, intr-adevar, ca au fost facute de specialisti... M-am uitat si eu sa vad cine a fost in compunere, si nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar nu prea am vazut cadre didactice, profesorii nostri, cei care au studiat toate teoriile posibile sa gaseasca cele mai bune formule. Putine nume de renume am gasit in acele comisii. Trebuie schimbate, trebuie rectificate, nu se poate merge mai departe. Este un adevar, nu trebuie sa ne temem de el, nu trebuie sa-l legam de evenimentele sau de nefericirile unora sau altora dintre dumneavoastra, dintre noi, pentru ca in egala masura din toate mediile au fost situatii care nu ne-au bucurat. Am criticat Codul penal si Codul de procedura penala, iar daca dumneavoastra cautati, veti gasi in comunicate ca Asociatia Magistratilor din Romania a spus foarte clar ca tot ce era ca si dispozitie, nu era clar. Si s-a dovedit asta, pentru ca la momentul respectiv, fara o analiza corespunzatoare, numai imprumutand dintr-o legislatie sau alta, fara sa vedem care este specificul nostru si cum le coroboram pe toate, am ajuns sa ne trezim cu situatii imposibile. Si iata, asa cum spune domnul Hasotti, judecatorii au ajuns sa faca legea. Impropriu spus sa o faca, ci sa o inteleaga si sa o poata aplica, ca uneori am avut situatii – si ii vad pe colegii mei de la Penal ca nu stiu cum sa se descurce cu o dispozitie sau cu alta, pentru ca se bat cap in cap. Da, au incercat sa repare ceea ce nu a fost in regula, dar judecatorul nu trebuie sa faca legea, el trebuie sa o aplice. Asta este menirea dumneavoastra, sa faceti legi. Sa faceti legi clare, care sa fie sigure, sa nu dea batai suplimentare de cap magistratilor, judecatorilor – ca ei sunt cei care o aplica in final si transpun in hotararea pe care o iau. Sistemul legislativ, din pacate, ca si sistemul judiciar, ambele sunt in deriva si nu stiu din ce motiv; am incercat sa vedem cine a gresit, sau daca a gresit cineva. Ne facem aceasta analiza in fiecare zi, sa stiti, pentru ca nu dorim sa fim in situatii imposibile.

Sunt la aceasta masa alaturi de dumneavoastra si nu ma tem sa va privesc si sa vorbesc despre problemele sistemului meu, pentru ca sunt foarte multe. Nu pot sa fac critici cu privire la dumneavoastra, si nici sa va spun ca ma sperie uneori cuvantul pe care il vad spus; da, cu o egalitate intre puteri sunt perfect de acord, dar un control intre puteri deja, pentru un judecator, suna un pic altfel. Judecatorul nu este obisnuit cu aceasta notiune, cu acest termen de 'control', decat atunci cand el isi exercita atributiile pe lege, sa zicem, ca instanta, dar nu ca un control. Eu nu sunt adepta nevoii de a controla totul, sau de a va controla pe dumneavoastra, fireste. Cu actele normative este altceva, in aplicarea lor, dar ma gandesc cum putem vedea echilibru intre cele trei puteri. Si il putem vedea foarte bine, daca fiecare dintre noi respecta atributiile celuilalt, daca niciunul dintre noi nu se amesteca in munca celuilalt, in ceea ce trebuie sa faca unul sau altul. Sa nu credeti ca impartasesc pozitiile sistemului meu, uneori, vizavi de dumneavoastra, dupa cum nu impartasesc nici pozitiile dumneavoastra vizavi de sistemul meu. Mi-as dori ca fiecare sa iasa si sa vorbeasca despre ce este in neregula cu el. Asta nu inseamna, insa, ca nu accept critici. Poate pe criticile acestea le ascult mai mult decat ascult laudele, pentru ca laudele nu stii daca sunt adevarate si daca vin de la prieteni. As vrea sa intelegeti ca ma deranjeaza si pe mine, ca persoana, si nu ezit s-o spun, de fiecare data cand vedem dusa intr-o exagerare critica cu privire la atitudinea unuia sau a altuia. Eu sunt obisnuita sa accept si sa privesc spre dumneavoastra, sa va privesc activitatea – dati-mi voie – in viata privata, sa va privesc si sa va accept gandindu-ma ca ceea ce faceti dumneavoastra este in regula. Cand va criticati dumneavoastra, unii cu ceilalti, e foarte bine, eu ma bucur de asta. Niciuna dintre cele trei puteri – caci exista trei puteri, si desi toata lumea spune ca exista trei puteri in stat si niciuna nu este mai presus decat cealalta, dintre cele trei puteri, Justitia este singura autoritate, Constitutia o spune.

Nu stiu ce sa va impartasesc, v-as spune foarte multe, ca ar fi de discutat zile intregi despre ce e bine si ce e rau, ce vad eu bine la dumneavoastra, ce vedeti dumneavoastra bine la mine. Am venit la aceasta masa acceptand si dorindu-mi sa existe un dialog, un echilibru al puterilor. Am primit acum cateva luni invitatia de la domnul presedinte si am stat la aceasta masa ore intregi si am discutat cu dumneavoastra cum poate nu am discutat cu cei din sistem, care nu au vrut sa ne asculte. Si am gasit intelegere si a fost totul in regula. Acesta a fost un pas. Daca asa vad o colaborare intre cele trei puteri, si sunt sigura ca impartasesc bine parerea celor care au vorbit inainte – ca niciuna dintre puteri nu este o supraputere, Justitia nu este o supraputere, nu trebuie sa fie. Vedem foarte mult, in ultimul timp, ca se discuta in spatiul public despre latura aceasta a Justitiei, asa cum bine a spus si domnul avocat, ca numai partea penala este scoasa in evidenta, desi Justitia inseamna foarte mult. Probabil pentru ca e mai spectaculoasa intereseaza opinia publica mai mult. Justitia pare, in ultimul timp, in ochii dumneavoastra, ai opiniei publice, dar si in ochii mei pare la fel, o Justitie a razbunarii. Iertati-ma, dar nu aceasta este menirea Justitiei. Si poate ca acest sentiment pe care il traiesc este unul dintre sentimentele de dezamagire. Nu mi-am dorit ca ea sa fie perceputa asa si sa fie perceputa chiar si de mine si ma intreb de ce am ajuns aici. Ce s-a intamplat? Pentru ca, fara sa ne intoarcem, legile nu au fost foarte clare – au permis si permit uneori alunecari, pentru ca, daca nu e nimic sigur, desigur ca fiecare e liber sa aplice si sa faca dupa cum intelege dumnealui ori dumneaei, si am ajuns intr-o situatie nefireasca, o situatie in care Justitia da sentimentul, prin forta prin care, iata, legea i-o pune la indemna, ca este mai presus decat oricine, ceea ce nu este adevarat absolut deloc. Si nu poate asta sa ne dea, sub nicio forma, pozitia sau gandul ca noi suntem cei mai puternici. Nu, sub nicio forma. Egalitate, da, egalitate, respect, colaborare institutionala, este foarte important acest lucru, sa existe o colaborare, sa vedem unde sunt greselile, pe orizontala si pe verticala. Iarasi, ajungem la un control, si un judecator are aceasta reticenta, nu va privi niciodata de sus si nu va accepta termenul de control. Asta e in interiorul nostru; nu stiu cum e dincolo – ma uit spre avocati si am mai mare speranta cand ma gandesc cum privesc dumnealor. Nu stiu cum e ierarhia procurorilor, desi studiind legile si vazand comportamentul dansilor poate termenul de control la dumnealor e mai acceptabil, la noi absolut deloc.

E o tema foarte generoasa, tema pe care dumneavoastra ati ales-o si, cu siguranta, ea merita tratata nu numai astazi, ci ar trebui organizate intalniri foarte multe si pe viitor.

S-a vorbit foarte mult despre necesitati de modificare a Constitutiei. Este foarte adevarat. Si la intalnirea anterioara am discutat despre acest aspect.

Constitutia nu mai satisface nevoile noastre sociale, evolutia impune modificari esentiale. M-as referi cumva pe sistemul nostru, pe ceea ce priveste Justitia, fiind necesare clarificari in statutul magistratilor. Cum spunea doamna senator Anghel ca prefera sa vorbeasca despre judecatori si procurori si sa nu foloseasca termenul 'magistrati'. Da, Constitutia trebuie clarificata, sa vedem daca mai este necesar sa vorbim despre magistrati, sau putem vorbi despre judecatori si procurori separat, fara sa mai folosim aceasta terminologie. Sunt necesare clarificari in modificarile constitutionale privind statutul procurorilor, privind componenta Consiliului Superior al Magistraturii – cum bine spune domnul Hasotti, Consiliul Superior al Magistraturii nu mai da increderea ca ar putea sa garanteze independenta sistemului. Nu vi-o mai da dumneavoastra. Nu ne-o mai da nici noua, sa stiti. Pentru ca, iata, avem un organism, iar impotriva membrilor acestui organism nu se poate face absolut nimic. Nu-i poti revoca; poti sa suspenzi in tara asta si presedintele tarii, dar membrilor CSM nu poti sa le faci absolut nimic. Pentru ca nu avem parghii, si ne intoarcem din nou – Curtea Constitutionala a decretat dispozitiile constitutionale si au trecut 3 ani aproape si nu s-a intamplat nimic legislativ, dumneavoastra nu ne-ati pus parghiile la indemana, ca sa putem sa avem un mijloc la indemana prin care sa intrebam oamenii, cand nu mai prezinta garantii, de ce sunt acolo. Sunt necesare modificari constitutionale, regret sa constat si in discutiile din spatiul public ca acest proiect generos a intrat intr-un con de umbra. Nu stiu de ce, dumneavoastra cunoasteti mai bine care sunt miscarile in lumea politica, dar ar fi fost necesara o modificare constitutionala si este, si avem inca speranta ca si pe aceasta parte ar putea fi aduse cateva lamuriri in sistem.

Am vorbit despre nemultumirile noastre, ale judecatorilor, pentru ca despre ei discut in general, deoarece fac parte din aceasta categorie profesionala si o cunosc cel mai bine. Activitatea unui judecator nu e o activitate la vedere decat prin hotararea judecatoreasca, pentru ceea ce face el in sala de judecata, expus publicului. Dar activitatea noastra inseamna mult mai mult. As vrea sa va imaginati, asa cum viata dumneavoastra in aceasta cladire e, in fiecare zi, foarte plina, si instantele sunt la fel. Sunt un fel de musuroi de furnici in care de dimineata, de la ora 8.00, oamenii merg, fiecare, in sedinte, altii redacteaza, si tot asa pana noaptea tarziu, cum dumneavoastra mai vedeti uneori la televizor ca este cate-o masura preventiva in lucru la intanta, viata in instanta nu se termina niciodata. Nu stiu daca activitatea noastra raspunde cerintelor actului de justitie pe care il fac alti colegi ai nostri in strainatate. Pentru ca nici conditiile noastre nu sunt intocmai... Sa nu credeti ca am venit sa ma plang aici, dar de multe ori mi-as dori sa am si eu aceleasi posibilitati pe care le au colegii mei din strainatate, sa am legislatie coerenta... Dumneavoastra nu stiti, probabil, ca noi nu avem posibilitati financiare sa facem un simplu abonament la o revista de prestigiu – la instante ma refer, ca fiecare ne dotam acasa dupa cum dorim sau dupa cum avem disponibilitatea de a alege un lucru sau altul, dar instantele noastre sunt acum, cu exceptii probabil, in situatia in care nici o simpla documentare nu se mai poate face. Mi-as dori si eu sa am aceleasi posibilitati si facilitati ca cei de afara, care au cate doi, trei, pe langa dumnealor, si le pun legislatia relevanta straina la dispozitie, desigur ca mi-as dori sa lucrez in conditiile acestea. Dar aveti in fata dumneavoastra un judecator care luni va intra intr-o sedinta de judecata, are 40 de dosare, care i-au ocupat jumatate din birou, pentru ca un dosar are cate 4-5-6 volume in situatii fericite, si judecatorul acesta nu e judecator 8 ore. E judecator 24 de ore, timp de 7 zile. E tot timpul judecator. Si acasa, daca face ceva, se gandeste cum ar putea solutiona o situatie sau alta. Asta este viata noastra, m-am gandit ca e bine sa ne stiti si partea asta umana, ca noi suntem oameni, ca si dumneavoastra. Nu suntem dumnezei, nu, in niciun caz. E adevarat ca e asemuita cu divinitatea activitatea noastra, dar fiecare dintre noi atunci cand intra in sala trebuie sa gaseasca cea mai buna solutie pentru om, sa nu uite ca nu este Dumnezeu, altcineva e – sa speram ca e si ne vede, chiar daca uneori nu ne raspunde, dar nu ne uita niciodata. Nu avem conditiile corespunzatoare materiale, s-au mai facut cateva lucruri, dar nu suficient, fata de avalansa de dosare venite pe rolul instantelor, fata de complexitatea lor. Cu mult mai mare usurinta finalizai un dosar acum 10-15 ani, pentru ca si situatiile erau mult mai simple, si mult mai greu e acum. Poate intr-o zi faceam nu stiu cate motivari, pe vremuri, pentru ca altfel era... Acum poti sa lucrezi si 2-3 saptamani la un dosar, este foarte dificil, pentru ca te gandesti ca trebuie sa aduci toate explicatiile, ca tu, judecator, numai acolo te poti exprima, nu poti sta de vorba altfel, sa iesi si sa-ti justifici hotararile. Controlul pe care il au, impropriu spus, asupra activitatii tale, il au prin acea hotarare care ramane peste timp. Eu de fiecare data ma gandesc, atunci cand redactez o hotarare, ca ea poate fi gasita de cineva si peste 100 de ani. Si sunt foarte atenta. Nu imi e indiferent cum este finalizata, pentru ca ma uit si admir hotararile de prin anii `40-`50 ca si maniera de redactare. Nu intotdeauna sunt fericita de continutul lor. Deci sunt atenta la orice, ca sa fie clara, sa inteleaga omul ce am facut acolo, pe 15-20-60 de pagini, depinde. Asta este viata noastra, e o viata pe care dumneavoastra nu aveti de unde sa o stiti. Sunteti tentati uneori sa ne judecati si sa spuneti ca nu suntem drepti... Va dati seama ca singurul nostru scop acesta este, sa fim drepti, sa respectam legea, este singura care ne poate subordona – legea. Numai ea si constiinta noasta. Ca unii o aplica intr-un fel sau altul, iarasi tine de om, tine de fiecare, tine de caractere... Formarea noastra in sistem, accederea in sistem – si aici sunt foarte multe critici, de aceea cred ca suntem in situatia asta nefericita, noi, ca si sistem interior, probabil si dumneavoastra, si impreuna, raportate cele trei puteri, nu suntem in regula. Suntem suparati si unii, si altii, si atunci cand ne intalnim nu mai gasim nicio punte de legatura. Faptul ca dumneavoastra organizati aceste intalniri – si va spun cu regret ca astazi as fi dorit sa vad aici reprezentanti ai Consiliului Superior al Magistraturii, ai Ministerului Justitiei si altii, dar nu e nimic, probabil vor fi la urmatoarea intalnire, si sa putem vorbi deschis despre ceea ce este bine, despre ce nu este bine si sa indreptam aceste lucruri, pentru ca ele sunt, si numai daca recunoastem asta avem sansa de a merge mai departe.

As vrea sa va spun intr-o buna zi ca, iata, vin aici si toate sunt in regula, avem niste Coduri minunate, refacute complet, care nu mai dau batai de cap judecatorilor, care – mai mult decat atat – garanteaza drepturile si libertatile cetatenilor, pentru ca acest lucru este foarte important; eu, ca judecator, sunt interesata sa stiu ca legea pe care o am imi aduce garantii si persoanele sunt in siguranta, judecate sub acea lege. Imi doresc foarte mult sa se intample acest lucru, dupa cum militez si intotdeauna am vorbit despre o egalitate intre acuzare si aparare. Sa pot sta la o masa, intr-o discutie, si cu un avocat, si cu un procuror, in egala masura. Eu pe ambii ii privesc cu aceeasi unitate de masura. Nimeni nu e mai important, pentru ca nu se poate altfel; nu pot sa spun ca pare mai importanta activitatea procurorului decat cea a avocatului. Le respect pe ambele, incerc sa-i inteleg pe fiecare.

Un alt lucru de care mi-am amintit, si vedeti si dumneavoastra ca activitatea judecatorului nu e o activitate la vedere, desi sedintele noastre sunt publice. N-o sa vedem niciodata procesele acestea televizate, din salile de judecata, si este foarte bine ca se intampla asa. Eu nu ingadui si nu agreez maniera asta de justitie in prima ei faza. Am sentimentul ca prezumtia de nevinovatie nu mai exista. Si nu mai exista nu pentru mine, ca judecator, pentru colegii nostri, ca judecatori, pentru ca, pentru mine, pana in ultima faza, un om are sau nu are dreptate. Niciodata nu dam verdicte inainte. Un judecator care gandeste astfel, cand a primit un dosar si spune aici e solutia cutare, acela nu e un judecator. Dar in fata societatii, a opiniei publice, oamenii si-au pierdut prezumtia de nevinovatie, si tocmai din cauza lucrurilor care se intampla. Aici trebuie sa gasiti dumneavoastra un mecanism sa nu se mai intampla asta. Noi ce putem face? Ne uitam cu tristete ca unele persoane sunt judecate inainte de a ajunge la noi, din nefericire. Si asta e un lucru foarte trist. Pornind de la ce spuneam mai inainte, ca pentru mine, ca judecator, importanta este legea, importante sunt principiile, drepturile, sa existe garantii suficiente, sa nu nedreptatim pe nimeni prin ele, sa putem aplica o lege egala pentru fiecare, indiferent cine este, si atunci actul de Justitie va fi un act care sa ma multumeasca, care sa imi dea satisfactia aceasta profesionala pentru ca parca era mai bine inainte. Nu mai vreau sa spun asta, as vrea ca la o intalnire cu dumneavoastra, peste 3-4 ani, sa va spun ca lucrurile astea s-au corectat si iata ca suntem pe drumul cel bun. Depinde de fiecare dintre noi, cum va arata viitorul. Depinde si de dumneavoastra, depinde si de noi. Si un razboi intre cele trei puteri nu e deloc de dorit. M-am intrebat de multe ori daca nu traim fiecare in felul nostru povestea cu Troia; ca cineva are interes sa dezbine profesiunile. Exista permanent o stare de conflict; cineva trebuie sa necajeasca fie judecatorii, fie procurorii, fie avocatii. Si nu stiu de ce se intampla asta – ma intreb mereu cine are un interes sa nu fie liniste si sa nu putem sa ne ocupam de oamenii aceia pe care nimeni nu-i mai baga in seama, care vin in fata noastra cu o problema de natura civila de foarte multe ori, cu probleme din vietile lor, cu singura speranta la instanta. Noi, de multe ori, coplesiti de problemele care vin spre noi artificial, sau, uneori, pentru ca asa le lasa imprejurarile. Despre asta am vrut sa va vorbesc, iertati-ma ca nu am fost chiar pe subiect, nu am vorbit despre democratie, nu am facut teorii, dar teorii puteti sa prezentati dumneavoastra, cei care sunteti teoreticieni, si le ascultam cu mare drag, insa despre lucrurile astea umane, concrete, despre Justitia de zi cu zi, cea pe care eu o traiesc – pentru ca nicio clipa, in cei 22 de ani, nu m-am rupt de acest sistem si nu am facut altceva. Nici nu stiu cum sa ma comport altfel. Va marturisesc ca atunci cand intru in concediu de odihna, vara, imi mai raman de redactat dosare, si redactez 2-3 saptamani, poate uneori si mai mult, iar in momentul in care imi termin treaba, nu mai stiu sa ma comport, sunt ca un om caruia ii lipseste ceva. Asta este viata noastra, despre viata aceasta nu vorbeste nimeni. As vrea sa aveti incredere in actul de justitie, desi si eu sunt dezamagita de foarte multe ori. Dar nu mi-am pierdut speranta si asta este ceea ce ma motiveaza sa merg mai departe in fiecare zi. Va multumesc”.