Discursul ministrului Justitiei, Tudorel Toader, in Comisia LIBE din Parlamentul European

Data: 22 March 2017, 14:11 | autor: | 0 comentarii | 1743 afisari

Comisia pentru libertati civile, justitie si afaceri interne (LIBE) din Parlamenul European a organizat miercuri, 22 martie 2017, o dezbatere care si-a propus sa analizele ultimele evenimente desfasurate in Romania, cu precadere dupa emiterea Ordonantei 13/2017 de catre Guvern. La dezbatere a fost invitat sa participe din partea Romaniei si ministrul Justitiei Tudorel Toader (foto), printre vorbitori numarandu-se si Sorin Avram de la Adevarul, Victor Alistar de la Transparency International, Attila Biro de la Rise Project si Gabriel Liiceanu.


Cititi in continuare cele mai importante declaratii cuprinse in discursul sustinut miercuri 22 martie 2017 de ministrul Justitiei Tudorel Toader in cadrul comisiei LIBE din Parlamentul European:

“Voi face o prezentare onesta, corecta a stadiului in care se afla Justitia din Romania. (…) Este necesara o radiografie corecta a sistemului juridic din Romania pentru ca numai in felul acesta stim ce am facut si ce trebuie sa facem pentru a ridica standardele de protectie a drepturilor si libertatilor pentru a asigura coordonatele statului de drept. Mi-am notat mai multe probleme care, fiecare in parte se preteaza la lunga dezbatere, dar in sinteza voi prezenta urmatoarele:

-Legislatia din Romania a cunoscut o dinamica, o evolutie continua, o dinamica ireversibila. Chiar daca la un moment dat apar sincope, dinamica si standardele, reglementarea le-a atins are caracter ireversibil.

-Avem din pacate o inflatie legislativa. Avem, consider in titlu personal, foarte multe legi greu de cunoscut, greu de aplicat, greu de interpretat uneori pentru juristi, daramite pentru cetateanul care este chemat sa respecte legea. Avem o practica neunitara, dar avem mecanisme de corectie. (…) -Legislatia necorelata cu deciziile Curtii Constitutionale. Sunt inca unele decizie netranspuse in legislatie, adica pronuntate, dar legiuitorul nu a adaptat legislatia cu deciziile Curtii. Avem inca numeroase directive ajunse la termen si netranspuse. Am inceput elaborarea unui proiect de lege pentru transpunerea directivelor inca netranspuse, sigur, in marja de apreciere pe care legiuitorul national o are.

-Avem 27.234 de detinuti in penitenciare, avem perspectiva deloc placuta a unei decizii pilot de la CEDO, o perspectiva deloc placuta de a fi condamnati pentru incalcarea conditiilor de detentie. Exista in Parlamentul Romaniei un proiect de lege pentru gratierea unor pedepse. Ieri am fost in Parlament si am cerut amanarea discutarii proiectului de lege pentru ca Guvernul sa vina din urma cu masuri complementare pentru ca gratierea nu este solutia miracol care sa rezolve in prezent si pe viitor problema supraaglomeratiei din penitenciare.

-Suntem sub semnul MCV. Am demarat actiunile pentru ca toate institutiile implicate in MCV sa isi uneasca compententelor, eforturile pentru a raspunde cerintelor din Mecanism.

-Ca ministru al Justitiei am solicitat si solicit fiecareia dintre cele trei puteri ale statului, autoritatilor, instutitiilor statului sa ramana in matca lor constitutionala. Arhitectura statului de drept este bine conceputa, creionata, partajata, ea mai trebuie si bine cunoscuta, ea mai trebuie si pe deplin respectata. Daca nu se intampla asa, puterile, autoritatile risca sa iasa din matca constitutionala, sa intre in zona de competenta a altor puteri, autoritati, asa cum s-a intamplat, si dumneavoastra stiti, iar eu stiu, ca acesta este unul dintre temeiurile prezentei mele aici, asa cum s-a intamplat cu de acum celebra Ordonanta 13/2017.

-Ordonanta in sine nu a fost o problema. Problema a fost poate de procedura. Cum si cand a fost adoptata. Societatea a reactionat la faptul ca ordonanta a fost adoptata la 10-11 seara, ceea ce e foarte adevarat si foarte nefiresc. Numai ca, Guvernul putea sa lase Ordontata sa intre in vigoare in ziua in care a publicat-o in Monitorul Oficial. Guvernul a dat un termen de 10 zile ca ordonanta sa intre in vigoare de unde, personal, am banuit mai degraba o lipsa de abilitate in tehnica legislativa decat un gand de a legifera in ceas de seara.

-Ordonanta aceea a nascut dispute multe, reactii proteste din partea societatii civile. Ordonanta aceea a generat si altceva care este mult mai important pentru evolutia statului de drept.

-Directa Nationala Anticoruptie a anchetat ministri care au participat la adoptarea Ordonante. Presedintele Senatului a considerat ca DNA a intrat peste puterea Legislativa, chiar daca e vorba de Guvern legiuitor delegat, si Curtea Constitutionala a fost sesizata sa spuna daca aceasta ordonanta inabil adoptata a generat un conflict juridic, daca Ministerul Public a intrat peste competentele de legiferare ale Guvernului.

-Curtea Constitutionala a Romaniei a dat o decizie care mie, ca fost judecator imi place foarte mult, o decizie de principiu. O decizie care a statuat ca legiuitorul ordinar sau delegat are competenta sa aprecieze oportunitatea unei legiferari, ca procurorul nu are competenta sa urmareasca penal pe ministrii care au libertatea sa aprecieze cand si cum adopta un act normativ si, prin decizia pe care a dat-o, Curtea a statuat ca exista, a existat un conflict juridic. Nu e important ca a statuat ca exista conflictul, important e ceea ce a statuat pe viitor, ca Ministerul Public nu poate ancheta pe viitor ministri care reglementeaza, adopte acte normative.

-Fiecare autoritate trebuie sa ramana in matca ei constitutionala"

 

Adauga comentariu

ATENTIE

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii

*
*
laugh.giflol.gifsmile.gifwink.gifcool.gifnormal.gifwhistling.gifredface.gifsad.gifcry.gifsurprised.gifconfused.gifsick.gifshocked.gifsleeping.giftongue.gifrolleyes.gifunsure.gif

*