Discursul directorului SRI Eduard Hellvig la bilantul DIICOT pe 2015

Data: 03 March 2016, 16:58 | autor: C.G. | 0 comentarii | 2001 afisari

Serviciul Roman de Informatii a dat publicitatii discursul sustinut de directorul institutiei, Eduard Hellvig (foto), la sedinta in care DIICOT si-a prezentat, joi 3 martie 2016, raportul de activitate pe anul 2015.


Discursul directorului SRI:

Doamnelor si domnilor invitati,

Am tinut sa fiu astazi aici pentru a sublinia importanta parteneriatului dintre Serviciul Roman de Informatii si Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism.

Romania, din postura de granita externa a Uniunii Europene, se confrunta cu amenintari din ce in ce mai complexe si atipice. In acest sens, cooperarea permanenta a SRI cu DIICOT este esentiala pentru securitatea romanilor, intr-o lume care nu mai e de mult predictibila sau sigura.

Terorismul, migratia ilegala, criminalitatea informatica, radicalizarea, traficul de droguri sau alte retele de criminalitate organizata au atins, din pacate, cote alarmante, care ne obliga la asigurarea unei capacitati sporite de adaptare si reactie rapida.

In fata acestor amenintari brutale, DIICOT este o structura unica in cadrul Ministerului Public, cu un rol foarte important pentru societatea romaneasca.

In anul 2015, dupa cum se vede si in acest raport de bilant, DIICOT s-a remarcat prin intensificarea activitatii de prevenire si combatere a gruparilor specializate in comiterea de infractiuni extrem de grave, care ii afecteaza in mod direct pe cetateni.

Cazurile investigate de catre procurorii DIICOT impreuna cu ofiterii SRI au un puternic ecou in actualitatea recenta. De la stoparea actiunilor extremiste impotriva ordinii constitutionale, pana la destructurarea unor grupari infractionale vinovate de fraudarea masiva a bugetului asigurarilor de sanatate. De la anihilarea unor retele de trafic de droguri, pana la capturarea unor grupari implicate in trafic de persoane.

Acestea sunt doar cateva din cazurile concrete care definesc standardul inalt de performanta pe care este construit parteneriatul dintre SRI si DIICOT. Romania este astazi perceputa in regiune ca o reduta de securitate, inclusiv datorita echipei pe care o formam, atat la nivel central, cat si teritorial, lucru pentru care tin sa va multumesc.

Insa, domnule Procuror Sef, sunt convins ca, fara strategii pe termen mediu si lung, nu putem obtine rezultate durabile in combaterea acestor fenomene grave.

Va asigur de intreg sprijinul SRI pentru stabilirea unor prioritati comune, astfel incat sa concentram resursele pe cazuistica relevanta pentru securitatea nationala si siguranta cetatenilor.

Folosesc acest prilej pentru a sublinia faptul ca, fara o raportare directa la cetatean si la asteptarile sale, riscam sa ramanem captivi unui model conventional, de multe ori depasit de realitatile cu care ne confruntam.

Ne revine astfel obligatia corelarii permanente a obiectivelor noastre cu agenda cetatenilor, pentru a asigura securitatea acestora. Afirmarea unei culturi a dialogului cu societatea va genera un nivel ridicat de incredere si o vigilenta sporita din partea romanilor.

Stiu ca nimeni nu este erou pentru ce a prevenit. Nu se vede public si nici nu trebuie. Insa, la sfarsitul zilei, singurul lucru care conteaza este daca familiile tuturor sunt in siguranta, oriunde in Romania. De aceea cred ca activitatea de preventie este o prioritate majora pe care trebuie sa o abordam impreuna.

Va felicit, domnule Procuror Sef, pe dumneavoastra si intreaga echipa, pentru rezultatele obtinute si va doresc mult succes in continuare, in importanta misiune ce va revine.

Va multumesc!"

Adauga comentariu

ATENTIE

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii

*
*
laugh.giflol.gifsmile.gifwink.gifcool.gifnormal.gifwhistling.gifredface.gifsad.gifcry.gifsurprised.gifconfused.gifsick.gifshocked.gifsleeping.giftongue.gifrolleyes.gifunsure.gif

*