DIICOT organizeaza interviu pentru ocuparea a 8 posturi de procuror (septembrie 2016)
Data: 06 September 2016, 16:41 | autor: C.G. | 0 comentarii | 2057 afisari
Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism a anuntat organizarea, in data de 27 septembrie 2016, a unui interviu pentru ocuparea a 8 posturi vacante de procuror din cadrul Structurii centrale si a celor teritoriale.
Anuntul DIICOT:
„Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism organizeaza, in conformitate cu dispozitiile art. 75 alin. (4) si (5) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, in data 27 septembrie 2016, interviu in vederea ocuparii a 8 posturi vacante de procuror existente in cadrul Structurii centrale si teritoriale, dupa cum urmeaza:
1. Structura centrala – 1
2. Serviciul teritorial Craiova – 1
3. Serviciul teritorial Suceava – 2
4. Serviciul teritorial Oradea – 1
5. Biroul teritorial Satu-Mare – 1
6. Biroul teritorial Vaslui – 1
7. Serviciul teritorial Bucuresti – 1.
Cererile de inscriere la interviu vor fi inaintate, pana la data de 19 septembrie 2016, la Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Biroul de resurse umane, studii si perfectionare profesionala, impreuna cu un referat privind aprecierea activitatii profesionale a procurorului si a conduitei acestuia, un curriculum vitae si o mapa continand lucrari considerate reprezentative pentru activitatea desfasurata pana in prezent.
Cererile de inscriere la interviu, adresate procurorului sef al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, trebuie sa contina numele si prenumele candidatului, unitatea la care isi desfasoara activitatea la momentul formularii cererii, vechimea in functia de procuror, calificativul 'foarte bine' primit la ultima evaluare (copia raportului de evaluare va fi atasata cererii), mentiunea ca nu a fost sanctionat disciplinar in ultimii 3 ani si optiunea/optiunile candidatului pentru postul pe care doreste sa-l ocupe.
Interviul va avea loc in conditiile prevazute de art. 75 alin. (4), (6) si (7) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, la sediul Structurii centrale a Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism din Bucuresti, Calea Grivitei, nr. 24, sector 1, iar tematica este anexata anuntului.
Relatii suplimentare pot fi obtinute la numarul de telefon 0214123227”.
foto: Daniel Horodniceanu, procuror sef al DIICOT
Adauga comentariu
ATENTIE
Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.
Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii