De la „Justitia in folosul cetatenilor”, la Justitia in care referirea la drepturile fundamentale este un „lux teoretic”
Data: 18 March 2016, 13:39 | autor: jud. Lacramioara AXINTE | 0 comentarii | 2025 afisari
Pentru cine este mai vechi in sistem si a prins numirea Monicai Macovei la conducerea Ministerului Justitiei, reamintesc ca pagina principala a site-ului institutiei te intampina cu sloganul „Justitia in folosul cetatenilor!”.
Am comentat atunci ca sloganul mi se pare absolut aiurea, intrucat justitia nu poate fi niciodata in folosul tuturor cetatenilor, pentru ca nu se poate spune ca a fost de folos celor care pierd un proces civil sau inculpatilor care „primesc” o condamnare.
Iata ca dupa 11 ani, un alt Ministru al Justitiei, Raluca Pruna, afirma ca discutia despre drepturi este un lux teoretic.
Doamna Ministru, desi are doar cateva luni de cand a fost investita, a uitat deja ca a jurat cu mana pe Biblie, in fata Presedintelui Romaniei, ca va apara drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor.
„Jur sa-mi daruiesc toata puterea si priceperea pentru propasirea spirituala si materiala a poporului roman, sa respect Constitutia si legile tarii, sa apar democratia, drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor, suveranitatea, independenta, unitatea si integritatea teritoriala a Romaniei. Asa sa-mi ajute Dumnezeu!”.
Au trecut cateva zile de la momentul la care a facut afirmatia cu pricina, dar doamna Ministru tace malc, nu retracteaza cele spuse, ceea ce poate inseamna ca nu e nicio scapare, aceasta este parerea domniei sale.
Pentru ca este inacceptabil ca Ministrul Justitiei sa considere ca drepturile fundamentale nu trebuie respectate, ci sunt simple teorii, cred ca este absolut necesar sa demisioneze.
Ce legitimitate are un ministru, pentru care respectarea Constitutiei e un moft, sa propuna Presedintelui Romaniei numirea Procurorului General al Parchetului de pe langa ICCJ sau Procurorului Sef al DNA?
jud. Lacramioara Axinte, Tribunalul Botosani
sursa text: axinte10.wordpress.ro
sursa foto: agerpres.ro
Adauga comentariu
ATENTIE
Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.
Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii