CSM, referitor la modificarea Legilor Justitiei: „Propunerile aprobate de Plen sunt expresia preocuparii constante pentru consolidarea independentei justitiei, cresterea calitatii actului de justitie si imbunatatirea organizarii sistemului judiciar”

Data: 01 November 2015, 09:10 | autor: C.G. | 0 comentarii | 1987 afisari

Consiliul Superior al Magistraturii a dat publicitatii, vineri 30 octombrie 2015, un comunicat de presa referitor la propunerile de modificare a legilor Justitiei, aprobate de Plenul CSM.


Comunicatul CSM:

In sedinta din data de 27 octombrie 2015, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotarat, in temeiul art. 38 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, sesizarea ministrului justitiei cu propunerile de initiere a procedurilor de modificare si completare a Legii nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara si a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Propunerile aprobate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii sunt expresia preocuparii constante pentru consolidarea independentei justitiei, cresterea calitatii actului de justitie si imbunatatirea organizarii sistemului judiciar, in contextul profundei reforme a legislatiei care constituie principalul instrument de lucru al sistemului judiciar, prin adoptatrea celor patru noi coduri in materie civila si penala. Acestea au modificat competentele instantelor si parchetelor, au reorganizat caile de atac, au generat tipuri noi de cauze si proceduri, au determinat ample reorganizari ale sectiilor si completelor instantelor.

De asemenea, Plenul CSM a constatat ca realitatile si nevoile sistemului judiciar s-au modificat partial in perioada de un deceniu de la republicarea legilor justitiei, impunandu-se o analiza si asupra necesitatii reformarii lor. Astfel, actualul sistem de evaluare a activitatii judecatorilor si procurorilor nu si-a dovedit eficienta asteptata la momentul adoptarii legii, rareori oferind semnale relevante in cazul diminuarii performantelor individuale si nereusind sa evidentieze, acolo unde exista, diferentele intre judecatori, respectiv intre procurori.

In aceeasi perioada, gradul de ocupare a posturilor in sistem si media vechimii judecatorilor si procurorilor s-au schimbat, iar corpul magistratilor a ajuns, in majoritatea lui, la un moment de maturitate sub aspect profesional. Modificarile aduse in ultimii ani procedurii de promovare la instanta suprema au reprezentat inceputul unui demers de imbunatatire a selectiei magistratilor care functioneaza la jurisdictiile superioare.

Pe de alta parte, Consiliul apreciaza ca nu poate ignora perceptia performantelor sistemului din exteriorul acestuia, rezultatele sondajelor privind increderea cetatenilor in justitie, unele nemultumiri manifestate in mediul public legate de calitatea hotararilor judecatoresti si a actelor procurorului, criticile aduse comportamentului unora dintre magistrati, tipurile de abateri disciplinare cel mai frecvent intalnite in practica Secțiilor.

Consiliul are in vedere faptul ca justitia este un serviciu public, care trebuie sa contribuie la consolidarea ordinii de drept prin aplicarea corecta a legii situatiilor concrete aflate pe rolul organelor judiciare, iar hotararile judecatoresti si actele procurorului trebuie sa permita justitiabilului sa inteleaga modul in care 's-a spus dreptul' in cauza sa.

De asemenea, s-a constatat necesitatea asigurarii unui management coerent, eficient si responsabil de catre conducerile instantelor si parchetelor, prin intermediul unor instrumente specifice, corespunzatoare atributiilor conferite de lege, in scopul bunei functionari a acestor autoritati si, evident, al imbunatatirii performantelor sistemului judiciar.

In cadrul Comisiilor constituite la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii a inceput inca din anul 2011 o analiza de fond a legilor justitiei si s-au formulat propuneri de modificare si completare a acestora, tinand seama in special de sesizarile primite de la judecatori si procurori, dar si de cele mai frecvente sesizari venite din afara sistemului, precum si de problemele generate de interpretarea diferita a unor texte de lege si de dificultatile in aplicarea unitara a unora dintre acestea in practica. Modificarile propunerilor initiale si consultarile repetate ale sistemului denota preocuparea Consiliului pentru gasirea celor mai eficiente solutii legislative ce pot imbunatati activitatea sistemului judiciar, activitate a carei calitate depinde in principal de calitatea resursei umane care infaptuieste justitia, in toate dimensiunile ei: cunoștințele profesionale, echilibrul, maturitatea, seriozitatea si dedicarea.

In acest context, Plenul Consiliului a considerat prioritara modificarea prevederilor privind evaluarea, promovarea si numirea in functii de conducere a judecatorilor si procurorilor, rezolvarea situatiilor in care magistratii sunt in imposibilitate de a-si exercita functia, precum si eficientizarea managementului instantelor si parchetelor. In ceea ce priveste Legea nr. 317/2004, propunerile Plenului CSM vizeaza inlocuirea prevederilor declarate neconstitutionale prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 196/2013, urmarind responsabilizarea judecatorilor si procurorilor alesi membri ai Consiliului in acord cu mandatul si statutul prevazut de lege.

Schimbarile propuse de Consiliu sunt in acord cu recomandarile de esenta cuprinse in rapoartele Comisiei Europene din cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare si reprezinta rezultatul propunerilor si consultarilor repetate ale sistemului pentru identificarea celor mai eficiente solutii legislative ce pot imbunatati activitatea sistemului judiciar.

Propunerile de modificare a 'Legilor Justitiei' pot fi vizualizate accesand link-ul: http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/28_10_2015__76757_ro.pdf iar rezultatul centralizarii* voturilor exprimate de judecatori si procurori, in cadrul adunarilor generale din luna septembrie 2015, pot fi vizualizate accesand link-urile:

[instante] http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/30_10_2015__76799_ro.pdf

[parchete] http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/30_10_2015__76800_ro.pdf

[instante+parchete] http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/30_10_2015__76801_ro.pdf

Precizam ca propunerile de modificare si/sau completare a textelor care nu au intrunit numarul de voturi necesare aprobarii, precum si cele care presupun corelari cu alte texte de lege in vigoare urmeaza a fi reevaluate si supuse aprobarii Plenului CSM in cadrul unei viitoare sedinte.

*In cazul curtilor de apel si al parchetelor de pe langa acestea, valorile din tabel reprezinta rezultatul centralizarii voturilor exprimate de judecatorii de la toate instantele din circumscriptia curtii de apel, respectiv de procurorii de la toate parchetele din circumscriptia parchetului de pe langa curtea de apel”.

foto: Presedintele CSM Marius Tudose si civepresedintele CSM Bogdan Gabor

Adauga comentariu

ATENTIE

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii

*
*
laugh.giflol.gifsmile.gifwink.gifcool.gifnormal.gifwhistling.gifredface.gifsad.gifcry.gifsurprised.gifconfused.gifsick.gifshocked.gifsleeping.giftongue.gifrolleyes.gifunsure.gif

*