CSM. Apararea independentei si reputatiei profesionale in raport de afirmatii lansate in spatiul public online, inclusiv pe Facebook
Data: 29 June 2016, 17:02 | autor: C.G. | 0 comentarii | 1718 afisari
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a solutionat, in sedinta de marti 28 iunie 2016, cererile de aparare a independentei si reputatiei profesionale formulate de judecatorii Corina Aldea si Luminita Simona Beg, din cadrul Tribunalului Caras Severin, in raport de afirmatiile lansate in spatiul public prin intermediul mass-mediei online si al unor comentarii postate pe Facebook viand activitatea si cariera acestora.
Comunicatul CSM (I):
„In sedinta din data de 28 iunie 2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat ca afirmatiile lansate in spatiul public prin intermediul mass media referitoare la activitatea și cariera doamnei Corina Aldea, judecator in cadrul Tribunalului Caras Severin, sunt nefondate si au afectat independenta si reputatia profesionala a magistratului.
Consiliul Superior al Magistraturii apara corpul magistratilor impotriva oricaror acte de natura sa aduca atingere independentei, impartialitatii si reputatiei profesionale a acestora.
Prin cererea din data de 23 mai 2016, doamna judecator Corina Aldea a solicitat apararea independentei si reputatiei profesionale in raport de afirmatiile cuprinse in materialele de presa publicate on line in cotidianul 'Express de Banat' in perioada 18 - 25 aprilie 2016 si de comentariile postate pe pagina de Facebook a directorului general al publicatiei, preluate ulterior on line si de www.argument-cs.ro.
Materialele de presa mentionate fac referiri la legalitatea si temeinicia deciziei pronuntata intr-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Caras Severin de catre completul de divergenta din care a facut parte doamna judecator, sustinandu-se ca hotararea pronuntata are un caracter aberant, fiind rezultatul razbunarii si nu un act de justitie. Au fost exprimate suspiciuni cu privire la modul de repartizare a cauzei, modalitatea de constituire a completului de judecata de divergenta si lipsa de impartialitate a doamnei judecator Corina Aldea. In opinia jurnalistului, pronuntarea acestei hotarari a fost rezultatul razbunarii doamnei judecator, sustinundu-se ca aceasta a fost influentata la pronuntarea hotararii de aparitia in cotidianul on-line 'Express de Banat' din data de 21 octombrie 2015, a unui articol referitor la activitatea sa profesionala.
Verificarile Inspectiei Judiciare - ce nu pot viza analiza legalitatii si temeiniciei hotararii judecatoresti pronuntate, intrucat in acest mod s-ar aduce atingere principiilor de independenta a magistratilor si supunerii acestora numai legii - au relevat ca repartizarea dosarului mentionat si desemnarea doamnei judecator Corina Aldea in compunerea completului de judecata s-au efectuat cu respectarea dispozitiilor legale. Referitor la presupusa lipsa de impartialitate, din verificarile efectuate, a rezultat ca in acest dosar nu au fost formulate cereri de recuzare a completului de judecata. Inspectorii judiciari au retinut ca in pronuntarea solutiei de catre completul de divergenta nu s-au reliefat indicii de savarsire a abaterii disciplinare constand in incalcarea normelor legale din grava neglijenta sau cu rea credinta.
Inspectorii judiciari au constatat ca articolele de presa au prezentat date nereale, de natura sa creeze suspiciuni cu privire la independenta, impartialitatea si integritatea doamnei judecator. Mai mult, limbajul utilizat in comentariile postate pe contul de Facebook al directorului general al publicatiei 'Express Banat' si modul de prezentare a faptelor creeaza o imagine si o perceptie publica negative asupra doamnei judecator, afectandu-i autoritatea de care trebuie sa se bucure in exercitarea functiei.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat ca afirmatiile denigratoare lansate in spatiul public la adresa doamnei judecator Corina Aldea, judecator la Tribunalul Caras Severin, sunt de natura a-i afecta independenta si reputatia profesionala.
Raportul Inspectiei Judiciare poate fi vizualizat pe site-ul: www.inspectiajudiciara.ro”.
Comunicatul CSM (II):
„In sedinta din data de 28 iunie 2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat ca afirmatiile lansate in spatiul public prin intermediul mass media referitoare la activitatea și cariera doamnei Luminita Simona Beg, judecator in cadrul Tribunalului Caras Severin, sunt nefondate si au afectat independenta si reputatia profesionala a magistratului.
Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independentei justitiei si apara corpul magistratilor impotriva oricaror acte de natura sa aduca atingere independentei, impartialitatii si reputatiei profesionale a acestora.
Prin cererea din data de 23 mai 2016, doamna judecator Luminita Simona Beg a solicitat apararea reputatiei profesionale in raport de afirmatiile cuprinse in materialele de presa publicate on line in cotidianul 'Express de Banat' in perioada 18 - 30 aprilie 2016 si de comentariile postate pe pagina de Facebook a directorului general al publicatiei, preluate ulterior on line de www.argument-cs.ro.
Articolele de presa mentionate cuprind afirmatii de natura sa discrediteze din punct de vedere profesional si moral pe doamna judecator, intrucat sugereaza ca in modul de solutionare a unui dosar aflat in instrumentarea sa, aceasta si-ar fi exercitat functia cu rea credinta, solutia fiind pronuntata din razbunare. Au fost exprimate suspiciuni cu privire la modul de repartizare a cauzei, modalitatea de constituire a completului de judecata de divergenta si lipsa de impartialitate a doamnei judecator Luminita Simona Beg. S-a mai sustinut ca magistratul s-a aflat in stare de incompatibilitate, facandu-se totodata referiri la o anterioara sanctiune aplicata de Sectia pentru judecatori in materie disciplinara.
In urma verificarilor efectuate – ce nu pot viza analiza legalitatii si temeiniciei hotararii judecatoresti pronuntate, intrucat in acest mod s-ar aduce atingere principiilor de independenta a magistratilor si supunerii acestora numai legii - inspectorii judiciari au constatat ca posibila stare de incompatibilitate nu s-a confirmat, nefiind conturate indicii privind savarsirea vreunei abateri disciplinare sau de incalcare a normelor de deontologie profesionala de catre doamna judecator. S-a constatat ca repartizarea dosarului si constituirea completului de judecata s-au efectuat cu respectarea dispozitiilor legale.
Referitor la lipsa de impartialitate a magistratului, inspectorii judiciari au retinut ca nu exista indicii din care sa rezulte ca activitatea de judecata desfasurata de doamna judecator a fost afectata de unele articole de presa anterior publicate, acestea neavand legatura cu dosarul solutionat. De asemenea, inspectorii judiciari au apreciat ca aplicarea unei sanctiuni disciplinare intr-un caz determinat nu poate genera concluzia manifestarii unei rele credinte sau grave neglijente in modul de instrumentare a tuturor cauzelor cu care doamna judecator este investita sa le solutioneze.
Inspectorii judiciari au constatat ca articolele de presa au prezentat date nereale, de natura sa creeze suspiciuni cu privire la independenta, impartialitatea si integritatea doamnei judecator. Mai mult limbajul utilizat in comentariile postate pe contul de Facebook al directorului general al publicatiei 'Express Banat' si modul de prezentare a faptelor creeaza o imagine si o perceptie publica negative asupra doamnei judecator, afectandu-i autoritatea de care trebuie sa se bucure in exercitarea functiei.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat ca afirmațiile denigratoare lansate in spațiul public la adresa doamnei judecator Beg Luminita Simona, judecator in cadrul Tribunalului Caras-Severin, sunt de natura a-i afecta independenta si reputatia profesionala.
Raportul Inspectiei Judiciare poate fi vizualizat pe site-ul: www.inspectiajudiciara.ro”.
Adauga comentariu
ATENTIE
Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.
Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii