CSM a avizat favorabil reinvestirea procurorului sef al DNA, Laura Codruta Kovesi
Data: 28 March 2016, 12:10 | autor: C.G. | 0 comentarii | 1661 afisari
Consiliul Superior al Magistraturii a dat publicitatii, luni 28 martie 2016, un comunicat de presa privind avizarea propunerii ministrului Justitiei de reinvestire a Laurei Codruta Kovesi (foto) in functia de procuror sef al Directiei Nationale Anticoruptie.
Comunicatul CSM:
„In sedinta de astazi, 28 martie 2016, dupa parcurgerea activitatilor prevazute in procedura de avizare, analizarea proiectului de management si sustinerea interviului, Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat, cu unanimitate de voturi, propunerea ministrului justitiei de reinvestire in functia de procuror sef al Directiei Nationale Anticoruptie a doamnei Laura Codruta Kovesi, procuror sef al DNA.
Propunerea pentru reinvestirea in functia de procuror sef al Directiei Nationale Anticoruptie a doamnei procuror Laura Codruta Kovesi a fost inaintata Consiliului Superior al Magistraturii de catre ministrul justitiei in data de 29 februarie 2016.
Hotararea de avizare a Sectiei pentru procurori va fi transmisa Ministerului Justitiei in cursul zilei de astazi, 28 martie 2016.
Potrivit art. 54 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, prim-adjunctul si adjunctul acestuia, procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie, adjunctii acestuia, procurorii sefi de sectie ai acestor parchete, precum si procurorul sef al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism si adjunctii acestora sunt numiti de Presedintele Romaniei, la propunerea ministrului justitiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minima de 10 ani in functia de judecator sau procuror, pe o perioada de 3 ani, cu posibilitatea reinvestirii o singura data”.
Adauga comentariu
ATENTIE
Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.
Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii