Cererea fostului sef al SIIJ, pe ordinea de zi a CSM
Data: 06 October 2019, 09:24 | autor: L.J. | 1 comentarii | 1217 afisari
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii va lua in discutie in sedinta din 8 octombrie 2019 cererea fostului sef al Sectiei pentru investigarea infractiunilor din justitie Gheorghe Stan (foto). Este pentru a treia oara cand CSM are pe ordinea de zi acest subiect, insa pana in prezent aceasta chestiune a tot fost amanata.
In 12 iunie 2019, Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a luat act de demisia lui Gheorghe Stan, ca urmare a numirii in functia de judecator la Curtea Constitutionala a Romaniei, incepand cu data de 15 iunie 2019, si a hotarat inaintarea catre Presedintele Romaniei a propunerii privind eliberare din functie.
In sedinta din 8 octombrie, Plenul CSM are pe ordinea de zi: „Dispunerea masurilor legale cu privire la cererea domnului STAN GHEORGHE referitoare la rezervarea unui post de procuror la Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, pana la incetarea mandatului de judecator la Curtea Constitutionala a Romaniei”.
Amintim ca in 7 mai 2019 Camera Deputatilor a decis numirea lui Gheorghe Stan ca judecator la Curtea Constitutionala a Romaniei, acesta inlocuindu-l pe judecatorul Stefan Minea, al carui mandat a expirat in 15 iunie 2019.
Adauga comentariu
ATENTIE
Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.
Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# DODI 6 October 2019 14:52 0