Ce le cere Catalin Predoiu procurorilor

Data: 03 May 2020, 10:26 | autor: L.J. | 1 comentarii | 1820 afisari

Ministrul Justitiei, Catalin Predoiu (foto), cere procurorilor sa cerceteze infractiunile contra proprietatii intelectuale si infractiunile cibernetice.



Predoiu a participat la webinar-ul "Infractiuni contra proprietatii intelectuale si criminalitatea cibernetica in timpul Pandemiei Covid-19”, si a solicitat procurorilor ca ca internetul sa nu devina un loc de joaca pentru infractori cibernetici si hackeri.

Ministrul Justitiei i-a multumit   ambasadorului Statelor Unite ale Americii la Bucuresti, Adrian Zuckerman, pentru sprijinul acordat.

Iata comunicatul ministerului Justitiei:

"Ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, a participat la webinar-ul 'Infractiuni contra proprietatii intelectuale si criminalitatea cibernetica in timpul Pandemiei Covid-19'.

Evenimentul a fost organizat de Departamentul de Stat pentru Justitie al Statelor Unite, Oficiul American pentru Patente si Marci, Interpol si Ambasada SUA la Bucuresti.

Seminarul, desfasurat in sistem de videoconferinta, a reunit peste 60 de reprezentanti ai ICHIP (International Computer Hacking and Intellectual Property), HSI (Homeland Security Investigations), U.S. Food and Drug Administration, precum si a altor institutii guvernamentale ale Statelor Unite, alaturi de Interpol, Europol si Consiliul Europei.

Din partea romana au participat reprezentanti ai DIICOT, DCCO, DNA, Politia economica, Parchetului General, Parchetelor de pe langa Curtile de Apel, Politia judiciara si Politia de frontiera.

Intr-o colaborare internationala de proportii, participantii au facut un schimb de experienta in ceea ce priveste combaterea eficienta a infractiunilor contra proprietatii intelectuale si criminalitatea cibernetica, mai ales in aceste momente in care pandemia COVID-19 a facut ca o buna parte din comunicarea publica sau privata sa se mute pe internet. Au fost prezentate diferite tipologii de infractiuni si modul de a le combate.

In cuvantul sau de deschidere, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucuresti, Adrian Zuckerman, a precizat:

'Ne alaturam angajamentului Ministrului Justitiei de a combate criminalitatea cibernetica. Organizatiile criminale au exploatat actuala pandemie Covid-19 pentru a-i ataca pe cetateni. Faptele lor ilegale si imorale nu vor ramane fara raspuns. Lucrand impreuna cu ministrul Predoiu, vom face tot ce putem pentru a-i aduce in fata justitiei. In acest sens, nu oprim doar infractorii, ci contribuim la asigurarea sanatatii si sigurantei comunitatilor noastre'.

Ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, i-a multumit ambasadorului Zuckerman pentru sprijinul acordat eforturilor de imbunatatire a aplicarii legii. El a cerut procurorilor sa cerceteze cu eficienta si profesionalism infractiunile contra proprietatii intelectuale si infractiunile cibernetice pentru ca internetul sa nu devenina 'un loc de joaca pentru infractori cibernetici si hackeri'.

Va redam, integral, interventia domnului Catalin Predoiu, ministrul Justitiei, in cadrul acestei reuniuni.

Dragi colegi, doamnelor si domnilor,

Va multumesc foarte mult pentru oportunitatea de a deschide webinar-ul dedicat combaterii infractiunilor contra proprietatii intelectuale si criminalitatea cibernetica. Aceasta este o sansa excelenta de a ne continua activitatea, desi contextul este foarte provocator. As dori, in mod special, sa multumesc Ambasadei SUA pentru sprijinul acordat, intr-un nou exemplu de excelenta colaborare bilaterala.

Asa cum am mentionat cu alte ocazii anterioare, inclusiv recent, cooperarea dintre Ministerul Justitiei si Ambasada SUA la Bucuresti este o piatra de temelie in strategia noastra de actiune impotriva criminalitatii interne si internationale.Aceasta strategie este in acord cu Parteneriatul strategic dintre Romania si Statele Unite ale Americii. De asemenea, vreau sa transmit recunostinta mea personala Ambasadorului SUA, Adrian Zuckerman, pentru sprijinul acordat eforturilor noastre de imbunatatire a aplicarii legii, a cooperarii judiciare internationale si a statului de drept in tara noastra si la nivel international.

Colaborarea cu Statele Unite ale Americii in problemele referitoare la cooperarea internationala in materie penala se dezvolta sub auspicii excelente. Exista un volum de munca semnificativ atat in privinta extradarii si a asistentei juridice reciproce, cat si a altor tipuri de cooperare, precum transferul persoanelor condamnate. In toate aceste domenii, autoritatile romane si americane lucreaza zilnic umar la umar si folosesc pe deplin mijloacele de comunicare accelerate. Rezultatele sunt tangibile si dovedesc inca o data valoarea Parteneriatului srategic cu SUA, inclusiv in zona justitiei.

Ne confruntam cu cea mai dificila perioada de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial; trebuie sa luptam cu un inamic invizibil, un virus care a infectat si ucis atat de multi oameni in intreaga lume. Intreaga noastra viata s-a schimbat si continua sa se schimbe, provocandu-ne sa ne adaptam la noi realitati, dintre care unele includ, din pacate, noi tendinte in comportamentele infractionale.

Internetul creeaza un potential enorm de dezvoltare in toate domeniile, am aflat acest lucru cu multi ani in urma. Cu atat mai mult in aceste zile, cand distantarea fizica nu inseamna distantare sociala ci, dimpotriva, internetul este una dintre solutiile noastre de a comunica.

Pe de alta parte, aceasta facilitate a venit cu un cost: natura globala a retelei si complexitatea sa uriasa constituie provocari pentru aplicarea legii pretutindeni in lume.

Este timpul sa fim in alerta si sa ne asiguram ca internetul nu va deveni un loc de joaca pentru infractori cibernetici si hackeri, care incearca sa beneficieze de nevoia noastra sporita de a utiliza internetul in contextul pandemiei. In urma cu cateva zile, in Romania a existat un avertisment public despre un virus „virtual” care preia controlul aplicatiilor de internet banking. Este evident ca trebuie sa cooperam si sa schimbam informatii despre astfel de atacuri.

De asemenea, trebuie sa protejam reteaua de asistenta medicala, medicii si facilitatile noastre sanitare. Acesta nu este un exercitiu ipotetic, tinand cont de faptul ca la inceputul lunii aprilie, Interpol a lansat un avertisment potrivit caruia atacatorii cibernetici vizeaza institutiile medicale critice cu atacuri de ransomware.

Trebuie sa facem tot posibilul pentru a proteja sectoarele noastre cele mai vulnerabile - medicale, energetice, bancare - si toate celelalte care ar putea fi considerate critice. Infractorii nu iau pauze si incearca sa beneficieze de aceasta situatie regretabila.
Eforturile noastre combinate trebuie sa contracareze actiunile lor si sa ne ajute sa castigam nu numai lupta impotriva COVID, ci si impotriva atacurilor informatice care incearca sa obtina un castig ilicit in timpul situatiilor de urgenta.

Agentiile de aplicare a legii, politistii si procurorii trebuie sa se specializeze si sa se concentreze asupra infractiunilor contra proprietatii intelectuale. Acest tip de criminalitate este raspandit in intreaga lume si a devenit sistemica. Exista actori statali, nu doar privati, care adapostesc, favorizeaza si savarsesc un astfel de tip de criminalitate. Infractiunile contra proprietatii intelectuale sunt un atac direct asupra modului nostru de viata si al modului de liberalizare sociala si economica. Democratiile si economiile de piata se bazeaza pe inovatie si creativitate libera. Infractiunile contra proprietatatii intelectuale vizeaza de fapt acesti piloni ai lumii noastre libere si democratice.

Trebuie sa-i oprim pe toti cei care submineaza acest lucru prin infractiuni contra proprietatii intelectuale.

Din acest motiv, cred ca evenimentul nostru reprezinta o excelenta evaluare a dialogului continuu si important intre state si institutiile europene sau internationale, in efortul nostru comun de a combate crimele comise in contextul pandemiei.

Procurorii nostri de specialitate si politistii sunt aici pentru a discuta despre experientele lor trecute (si am vazut realizari importante anul trecut la nivelul parchetelor, atat la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, cat si la nivelul Directiei de Investigare a Criminalitatii Organizate si a Terorismului). Si ce este cel mai important, ei pot avea sansa de a impartasi si provocarile actuale.

Un alt pas esential este constientizarea. Aici, Ministerul Justitiei joaca un rol important. De-a lungul anilor, magistratii au fost implicati in diferite activitati legate de educatia civica si judiciara. Mai recent, si in contextul pandemiei, Ministerul Justitiei a publicat pe site-ul sau web, la sfarsitul lunii martie, un document informativ pentru public cu privire la pedepsele si sanctiunile penale aplicabile in cazul comiterii de infractiuni in timpul starii de urgenta. De asemenea, infractorii trebuie sa stie ca responsabilitatea lor penala va fi si mai grea, deoarece savarsirea unei infractiuni in timp ce profita de o stare de urgenta este o circumstanta agravanta in legislatia penala romana.

Nu in ultimul rand, as dori sa subliniez ca utilizarea tehnologiilor vine concomitent cu responsabilitatea fata de respectarea drepturilor omului si a vietii private. Vad eforturile agentiilor de aplicare a legii de a lupta impotriva criminalitatii informatice ca fiind parte din acest efort de a ne proteja drepturile si intimitatea.

Doamnelor si domnilor,

Profit de aceasta ocazie pentru a solicita inca o data tuturor procurorilor romani sa acorde cea mai mare atentie si sa cerceteze cu eficienta si profesionalism crima organizata, infractiunile contra proprietatii intelectuale si a infractiunilor cibernetice.
Ma bazez si pe sprijinul autoritatilor americane si pe toate institutiile europene sau internationale prezente la acest webinar si sunt increzator ca vom reusi impreuna".

Comentarii

# DODI date 4 May 2020 16:33 0

Pupincuristul Perdoiu poate dormi liniștit. După ce în primul mandat ne-a porocopsit cu șvaițerul, numit de el cu titlu pompos de Coduri juridice, acum ne-a pus în 3 funcții importante din Procuratură niște lepre care nu au excelat în viața lor decât la lustruitul cu limba a feselor antemergătorilor. De fapt ceea ce îi este drag și lui Perdoiu să facă cu fesele președinților. Oricăror organizații care îi pot lui fi de folos în carieră.

Adauga comentariu

ATENTIE

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii

*
*
laugh.giflol.gifsmile.gifwink.gifcool.gifnormal.gifwhistling.gifredface.gifsad.gifcry.gifsurprised.gifconfused.gifsick.gifshocked.gifsleeping.giftongue.gifrolleyes.gifunsure.gif

*