CCIR considera ca modificarile aduse Codului Penal sunt extrem de toxice pentru sanatatea mediului de afaceri national
Data: 10 July 2018, 13:20 | autor: L.J. | 0 comentarii | 1404 afisari
Camera de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR) condusa de presedintele Mihai Daraban (foto) considera ca modificarile aduse Codului Penal in Parlament sunt extrem de toxice pentru sanatatea mediului de afaceri national, iar ele vor duce la abuzuri pe scara larga impotriva companiilor si a antreprenorilor.
CCIR sustine ca abuzurile unor reprezentati ai statului vor fi ulterior adoptarii Codului penal "foarte frecvente", fiind pusa in pericol investitiile din Romania.
Comunicatul CCIR:
"Camera de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR) considera ca modificarile aduse Codului Penal in Parlament sunt extrem de toxice pentru sanatatea mediului de afaceri national, iar ele vor duce la abuzuri pe scara larga impotriva companiilor si a antreprenorilor. Abuzurile unor reprezentanti ai statului sunt nu doar certe, ci si foarte frecvente, fiind confirmate de decizii ale instantelor romanesti. Abuzurile functionarilor publici pun in pericol investitii generatoare de locuri de munca si afecteaza mediul concurential national.
Antreprenorii romani din toata tara s-au lovit in multe situatii, intre altele, de intarzierea nejustificata a unor avize solicitate de lege sau de fraudarea procedurilor la licitatiile publice.
Cu atat este mai surprinzatoare decizia din Parlament, cu cat oamenii de afaceri romani au cerut, in repetate randuri, de-a lungul anilor, masuri pentru reducerea arbitrariului din deciziile institutiilor publice de la nivel local si central. De aceea, o justitie eficienta, avand la depozitie un Cod Penal modern reprezinta o asteptare importanta a companiilor si a antreprenorilor romani.
In opinia sistemului cameral, Romania are nevoie de o legislatie penala care sa respecte standardele europene, iar o modificare a legilor penale in pripa nu face decat sa slabeasca credibilitatea tarii in fata partenerilor europeni. Modificarea intempestiva a Codului Penal creeaza perceptia de lipsa de predictibilitate si va afecta negativ credibilitatea Romaniei ca destinatie de investitii.
Consideram ca Romania trebuie sa dea un semnal puternic ca reuseste sa se ancoreze in principiile democratice europene, iar, pentru asta, coalitia majoritara ar trebui sa astepte avizul Comisiei de la Venetia, pe care Romania l-a solicitat. Asteptarea avizului Comisiei de la Venetia ar fi si un semn de seriozitate a Romaniei in fata partenerilor europeni.
Consideram ca aplicarea nediscriminatorie si cu fermitate a legii, inclusiv prin posibilitatea de a pedepsi abuzurile, reprezinta un element care va duce la cresterea investitiilor in crearea de locuri de munca.
Camera de Comert si Industrie a Romaniei solicita public partilor interesate sa faca tot ce e posibil pentru anularea acestor modificari nocive care vor duce la abuzuri pe scara larga impotriva companiilor si a antreprenorilor din Romania."
Adauga comentariu
ATENTIE
Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.
Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii