Calculul pedepsei amenzii. Dezlegare de drept
Data: 07 July 2020, 17:42 | autor: L.J. | 0 comentarii | 1090 afisari
Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala, a solutionat in sedinta din 7 iulie 2020 o sesizare cu privire la interpretarea dispozitiilor art. 39 alin. (1) lit.c) din Codul penal cu privire la calculul pedepsei amenzi.
Iata Decizia 20 dosarul 1060/1/2020:
“ Admite sesizarea formulata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia I Penala Bucuresti in dosarul nr. 792/1748/2019, prin care se solicita pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea urmatoarei chestiuni de drept:
'Interpretarea dispozitiilor art. 39 alin. (1) lit.c) din Codul penal cu privire la calculul pedepsei amenzii in caz de concurs de infractiuni, in situatia in care suma corespunzatoare unei zile-amenda stabilita pentru fiecare infractiune concurenta este diferita'.
Stabileste ca, in interpretarea dispozitiilor art.39 alin.(1) lit.c) din Codul penal, in caz de concurs de infractiuni, in ipoteza in care suma corespunzatoare unei zile-amenda stabilita pentru infractiunile concurente este diferita, pedeapsa rezultanta se determina astfel:
- se cumuleaza pedeapsa amenzii cea mai grea cu sporul de o treime din totalul celorlalte amenzi stabilite;
- se determina numarul de zile-amenda, prin cumularea numarului cel mai mare al zilelor-amenda stabilite pentru o infractiune cu sporul de o treime din totalul zilelor-amenda corespunzatoare celorlalte amenzi;
-se stabileste suma corespunzatoare unei zile-amenda, prin impartirea cuantumului pedepsei rezultante a amenzii la numarul de zile-amenda rezultante.
Obligatorie de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedura penala”.
Adauga comentariu
ATENTIE
Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.
Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii