Bani pentru o procuroare achitata definitiv
Data: 12 July 2020, 10:07 | autor: L.J. | 1 comentarii | 4499 afisari
O procuroare achitata definitiv isi va primi banii la care are dreptul pentru o perioada de peste un an.
Este vorba despre procuroarea Maria Daniela Manolache (foto), de la Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 4, cea care in 2018 a fost trimisa in judecata de catre Directia Nationala Anticoruptie pentru o pretinsa fapta de instigare la abuz in serviciu, apoi achitata definitiv de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie in 2020.
Marti, 7 iulie 2020, Sectia pentru procurori din Consiliul Superior al Magistraturii i-a recunoscut Danielei Manolache vechimea in magistratura aferenta perioadei 3 ianuarie 2018 – 19 aprilie 2019 (in care a fost suspendata, din pricina inculparii in cauza DNA) si i-a aprobat plata drepturilor salariale pentru acest interval.
Minuta CSM:
„Nota privind solicitarea doamnei MANOLACHE MARIA DANIELA, procuror la Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti, de recunoastere a vechimii in magistratura si a vechimii efective in functia de procuror si acordarea drepturilor salariale aferente in perioada in care a fost suspendata.
Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotarat admiterea cererii formulate de doamna procuror MANOLACHE MARIA DANIELA de recunoastere a vechimii in magistratura si a vechimii efective in functia de procuror in perioada in care a fost suspendata, respectiv 03.01.2018 – 19.04.2019, urmand ca hotararea ce se va pronunta sa fie transmisa ordonatorului de credite competent pentru plata drepturilor banesti”.
sursa foto: Ziarulstirea.ro
Adauga comentariu
ATENTIE
Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.
Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# DODI 19 July 2020 23:45 0