Avocatii contra lui Rares Bogdan

Data: 20 January 2020, 16:37 | autor: L.J. | 0 comentarii | 1391 afisari

Uniunea Nationala a Barourilor din Romania condusa de Traian Briciu (foto) condamna declaratiile facute de catre europarlamentarul liberal Rares Bogdan, care a declarat ca nu ar fi normal ca un „avocat care 25 de ani a luat bani de la toti infractorii” sa aiba aceeasi pensie ca judecatorii.


UNBR acuza intr-o o pozitie oficiala faptul ca declaratia liderului PNL este de natura sa aduca prejudicii de imagine nu numai profesiei de avocat, ci si justitiei in general, iar asta pentru ca avocatul este partener indispensabil al justitiei prin lege.

Astfel, avocatii isi exprima regretul ca un europarlamentar a lansat o asemenea idee cu privire la rolul avocatului in sistemul de justitie, cu atat mai mult cu cat remarcile politicianului au fost facute intr-un context in care vorbea despre apararea independentei justitiei. In plus, Uniunea Nationala a Barourilor din Romania arata ca nu poate exista justitie independenta fara avocati, ca orice om are dreptul la aparare si nu poate fi numit infractor inainte sa fie condamnat in mod definitiv.


Iata pozitia UNBR:

“Uniunea Nationala a Barourilor din Romania dezavueaza afirmatiile facute de dl Rares Bogdan, pe postul de televiziune Digi24, in cadrul emisiunii 'In fata ta', din data de 19 ianuarie 2020, potrivit carora nu ar fi normal ca un 'avocat care 25 de ani a luat bani de la toti infractorii' sa aiba aceeasi pensie ca judecatorii.

Dincolo de dezbaterea asupra pensiilor speciale, problematica sensibila a societatii romanesti, afirmatia este de natura sa aduca prejudicii de imagine nu numai profesiei de avocat, ci si justitiei in general, pentru ca avocatul este partener indispensabil al justitiei prin lege:

'Este regretabil ca un europarlamentar roman lanseaza o atare idee cu privire la rolul avocatului in sistemul de justitie, cu atat mai mult cu cat a facut aceste remarci intr-un context in care vorbea de apararea independentei justitiei.

In primul rand, avocatul nu apara infractori sau infractiuni, ci drepturile si libertatile cetatenilor. Nu poate exista justitie independenta fara avocati. Orice om are dreptul la aparare si niciun om nu poate fi numit infractor inainte sa fie condamnat in mod definitiv.

Chiar si dupa acest moment, cel condamnat definitiv continua sa aiba drepturi in legatura cu modul de executare a pedepsei, cu conditiile de detentie, viata si sanatatea, drepturi care in mod legitim trebuie aparate intr-o societate care se intemeiaza pe statul de drept.

Avocatul nu poate fi un complice al clientului, el este dator sa apere drepturile si libertatile legitime ale cetatenilor. Fara functia apararii, exercitata de catre avocat, eventuala pedeapsa nu ar avea fundament intr-un proces echitabil.

Cine nu tine seama de aceste aspecte fundamentale ale legii, nu cred ca ar trebui sa se pronunte asupra problematicii sistemului judiciar!', a declarat avocatul Traian Briciu, presedintele Uniunii Nationale a Barourilor din Romania.

Ne exprimam speranta ca aceste declaratii au fost pur contextuale si din ratiuni de retorica, nereprezentand conceptia reputatului politician asupra rolului si functiilor apararii in procesul penal.

Uniunea Nationala a Barourilor din Romania analizeaza cazul si urmeaza sa fie luate masurile care se impun potrivit legii”.




Adauga comentariu

ATENTIE

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii

*
*
laugh.giflol.gifsmile.gifwink.gifcool.gifnormal.gifwhistling.gifredface.gifsad.gifcry.gifsurprised.gifconfused.gifsick.gifshocked.gifsleeping.giftongue.gifrolleyes.gifunsure.gif

*