Av. Gheorghe Piperea, chestiuni de tehnica legislativa si de politica penala - cazul Tariceanu

Avocatul Gheorghe Piperea (foto) a comentat, miercuri 25 mai 2016, intr-o postare pe pagina sa de Facebook, infractiunile pentru care Directia Nationala Anticoruptie a dispus inceperea urmaririi penale fata de presedintele Sentatului, Calin Popescu Tariceanu: „Daca ne luam dupa practica recenta a Curtii Constitutionale, inseamna ca incriminarea penala a favorizarii faptuitorului este si ea neconstitutionala, din moment ce faptuitorul nu are o definitie legala si precisa din punct de vedere tehnic”. In opinia avocatului, „aceleasi lucuri se pot spune si despre incriminarea faptei de marturie mincinoasa”.

„Din modul in care este incriminata fapta de la art. 273 cpen pare ca adevarul este cel spus de organul de ancheta penala, fara a mai prezenta importanta finalitatea procesului penal, aceea de a dovedi (ne)vinovatia inculpatului. Ne putem intreba, in fata acestor realitati normative: de ce am mai avea nevoie de judecatori? Nu ar fi suficiente constatarile organelor de urmarire penala? Ar fi mai rapid, mai ieftin, mai suplu”, a mai afirmat Gheorghe Piperea.

Postarea intergrala a avocatului:

„Al doilea om in stat este acuzat de favorizarea faptuitorului si de marturie mincinoasa. La prima vedere, ar trebui sa ne enervam sau, dupa caz, sa ne rusinam ca am trimis asa ceva in Parlament. Dar nu va grabiti. Desi, personal, am multe chestii sa ii reprosez respectivului, inclusiv faptul ca cele 4 coduri adoptate in 2009 prin asumarea raspunderii guvernului, adica, fara dezbatere, au fost redactate in timpul prim-ministeriatului sau (2005-2008), la o analiza atenta a textelor legale incriminatoare se pot vedea niste hibe enorme ale legii. Nu ma intereseaza apectul procedural (pentru asta sunt platiti avocatii alesi de cel in cauza) si nici cel politic (pentru asta sunt destui opozanti ai celui in cauza care au acum o paine de mancat in an electoral) ori cel mediatic (se scrie deja masiv pe aceasta tema). Ma intereseaza chestiuni de tehnica legislativa si de politica penala. De fapt, ne intereseaza pe toti fix aceste din urma doua aspecte.

Notiunea tehnica de 'faptuitor' nu este definita deloc in Codul penal sau in Codul de procedura penala. In treacat si la modul empiric, Codul de procedura penala aminteste de acest concept ajuridic, atunci cand, spre exemplu, stabileste 'dreptul' oricarei persoane de a-l prinde pe faptuitorul unei infractiuni flagrante.

Faptuitorul, insa, este atat cel care face fapte rele (iar un faptuitor de acest gen poate fi si achitat pentru ca, spre exemplu, fapta nu e atat de periculoasa incat sa atraga o raspundere penala), cat si cel care face fapte bune. Cu riscul de a comite o impietate, as zice ca faptuitori pot fi considerati chiar si autorii Faptelor, din Noul Testament.

Spre deosebire de 'faptuitor', reactia legala este mult mai precisa si mai energica in privinta persoanelor fata de care s-a declansat un proces penal si care sunt definiti, dupa caz, ca: suspect, inculpat sau infractor (condamnat).

Toti acestia sunt definiti de lege si, in ce-i priveste, e aproape imposibila o confuzie sau o dificultate de identificare.

Suspectul este cel banuit, la modul rezonabil, ca ar fi savarsit o fapta penala, asa cum rezulta din probele si datele de la dosar (art.77 Cprocpen). Interesant este ca suspectul, desi are drepturi similare cu inculpatul, el nu este considerat parte in procesul penal, asa cum este inculpatul.

Inculpatul este cel impotriva caruia s-a pus in miscare actiunea penala, adica a fost oficial acuzat (art.82 Cprocpen).

Infractorul este cel care a fost condamnat definitiv pentru o fapta penala.

Vechiul cod penal incrimina fapta aceluia care l-ar fi ajutat pe infractor sa scape de consecintele penale ale infractiunii.

Actualul Cod penal, insa, incrimineaza fapta celui care ajuta un 'faptuitor' sa scape de rigorile procesului penal sau de consecintele infractiunii. Nu un suspect, nu un inculpate, nu un infractor: un faptuitor. Asa rezulta din actualul art. 269 Cpen, fapta de ajuta un faptuitor de rigorile unui process sau de consecintele penale ale unei infractiuni este insasi o infractiune.

Doar ca, din punct de vedere tehnic, faptuitorul nu este definit. Ar fi si imposibil, avand in vedere nu doar multitudinea de sensuri pe care le-ar putea avea cuvantul 'faptuitor', ci si pentru ca un faptuitor (sau chiar un suspect ori un inculpat) ar putea fi, foarte bine, achitat de judecator. Actualul art. 269 Cpen pare, in plus, a anticipa solutia judecatorului si a stabili ex ante ca un faptuitor va fi condamnat, eliminand atat prezumtia de vinovatie, cat si competenta judecatorului de a spune dreptul. Nu se mai pune problema ca instatele sa stabileasca solutia vinovatiei sau nevinovatiei 'faptuitorului', caci acest lucru este deja 'adjudecat' odata ce procurorul spune ca 'faptuitorul' este vinovat; in consecinta, un ins care il ajuta pe acest faptuitor este deja vinovat el insusi!

Daca ne luam dupa practica recenta a Curtii Constitutionale (care a decis, spre exemplu, in legatura cu art. 301 Cpen, referitor la o varianta de conflict de interese, ca este neconstitutional, intrucat contine o sintagma - activitate comerciala - care nu mai exista legal), inseamna ca incriminarea penala a favorizarii faptuitorului este si ea neconstitutionala, din moment ce faptuitorul nu are o definitie legala si precisa din punct de vedere tehnic.

Cam aceleasi lucuri se pot spune si despre incriminarea faptei de marturie mincinoasa (art. 273 Cpen) - fapta de a minti sau de a ascunde adevarul in fata organelor de ancheta penala nu poate fi incriminata fara a contrazice Constitutia. Daca cel pentru care s-a mintit ori s-a ascuns adevarul este sau nu vinovat este o chestiune ce tine de competenta judecatorului, a instantei de judecata. Din modul in care este incriminata fapta de la art. 273 cpen pare ca adevarul este cel spus de organul de ancheta penala, fara a mai prezenta importanta finalitate a procesului penal, aceea de a dovedi (ne)vinovatia inculpatului.

Ne putem intreba, in fata acestor realitati normative: de ce am mai avea nevoie de judecatori? Nu ar fi suficiente constatarile organelor de urmarire penala? Ar fi mai rapid, mai ieftin, mai suplu...

In decursul ultimilor doi ani, mai mult de 40 de articole din cele doua coduri au fost declarate neconforme cu Constitutia. Din pacate, carpirea codurilor se opereaza, in aceste momente, prin ordonante de urgenta. Este clar atat faptul ca cei care, in 2009, s-au grabit cu adoptarea prin asumarea raspunderii a acestor coduri, cat si cei care se grabesc cu carpelile prin ordonante de urgenta ale acelorasi coduri facute svaiter de CC, nu stau prea bine la capitolul dezbatere democratica. Dar marea, iritanta intrebare este alta: cum stau respectivii la tehnica legislativa si la politica penala? La ce sa ne asteptam noi, ceilalti, dinspre statul de drepti roman?”