AMR sprijina demersul avocatului Liviu Popescu privind includerea in Legea avocaturii a interdictiei exprese pentru avocati de a fi membri, colaboratori sau informatori ai serviciilor de informatii
Data: 22 June 2016, 12:28 | autor: C.G. | 0 comentarii | 1879 afisari
Presedintele Asociatiei Magistratilor din Romania, judecatorul Gabriela Baltag (foto), a dat publicitatii un comunicat de presa in care se arata ca AMR sprijina demersul avocatului Corneliu Liviu Popescu in ce priveste finalizarea propunerii legislative de imbunatatire a Legii nr. 51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat, in sensul includerii amendamentului referitor la instituirea interdictiei exprese pentru avocati de a fi membri, colaboratori sau informatori ai serviciilor de informatii, propunere formulata initial in Senat dar abandonata ulterior, in cadrul procedurii derulate in Camera Deputatilor.
„Asociatia Magistratilor din Romania (AMR) sprijina demersul Domnului Profesor Corneliu – Liviu Popescu, avocat in Baroul Bucuresti & Baroul Paris, in ce priveste finalizarea propunerii legislative de imbunatatire a Legii nr. 51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat, in sensul includerii amendamentului referitor la instituirea interdictiei exprese pentru avocati de a fi membri, colaboratori sau informatori ai serviciilor de informatii, propunere formulata initial in Senat dar abandonata ulterior, in cadrul procedurii derulate in Camera Deputatilor.
Asociatia Magistratilor din Romania (AMR) saluta initiativa mentionata, absolut necesara Corpului profesional al avocatilor aflat la un moment de reconfirmare a rolului deosebit pe care il are in aceasta societate care se recomanda permanent a fi una de aparare a drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor. Aceasta propunere este in masura sa aduca siguranta actului de justitie si, implicit, beneficiarilor sai, justitiabilii, dar mai ales sa reprezinte dovada concreta ca fiecare actor implicat, intr-o forma sau alta, in aflarea adevarului judiciar isi asuma cu responsabilitate functia si locul nobil pe care trebuie sa-l ocupe.
Asociatia Magistratilor din Romania (AMR) sustine ca obligatia morala a societatii romanesti este aceea de a nu mai accepta o justitie care nu poate sa se debaraseze de neregularitatile ce ii afecteaza credibilitatea si, in consecinta, sub orice forma garantiile unui proces echitabil.
Un avocat trebuie sa fie caracterizat de o independenta deplina, asemenea unui judecator, unui procuror, dupa o viziune imbunatatita, nefiind posibil sa raspunda vreunui comandament, cerinta onoarei si a fidelitatii profesiei fiind trasaturi permanente, obligatorii.
O profesie se reconfirma in primul rand din interiorul ei si, din acest considerent, functia de aparare, absolut necesara intr-o societate democratica, trebuie sa aiba toate garantiile legale oferite deja acuzarii, pentru egalitate de tratament, garantii transpuse intr-o exprimare sintetica dar relevanta prin absenta aderarii avocatilor la 'campul tactic'”.
sursa foto: zch.ro
Adauga comentariu
ATENTIE
Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.
Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii