AIDP organizeaza la Bucuresti cea de-a doua conferinta mondiala de drept penal, cu tema „Protectia mediului prin dreptul penal” (18-20 mai 2016)

Data: 09 May 2016, 15:39 | autor: C.G. | 0 comentarii | 1962 afisari

Presedintele Universitatii Ecologice din Bucuresti, prof. dr. Mircea Dutu (foto), a dat publicitatii, luni 9 mai 2016, un comunicat de presa privind organizarea Conferintei mondiale de drept penal cu tema Protectia mediului prin dreptul penal. Evenimentul va avea loc in perioada 18-20 mai 2016, in Aula Magna a Universitatii din Bucuresti.


Comunicatul:

In perioada 18-20 mai 2016 se va desfasura, la Bucuresti, in Aula Magna a Universitatii din Bucuresti (B-dul M. Kogalniceanu nr. 36-46), cea de-a doua Conferinta mondiala de drept penal a Asociatiei Internationale de Drept Penal (AIDP), cu tema 'Protectia mediului prin dreptul penal'. Organizata in colaborare cu Institutul de Cercetari Juridice 'Acad. Andrei Radulescu' al Academiei Romane (I.C.J.), Universitatea Ecologica din Bucuresti (U.E.B.) si Asociatia Romana de Stiinte Penale (A.R.S.P.), manifestarea isi propune sa evalueze virtutile si sa releve adaptabilitatea si limitele raspunsului penal la prejudiciile aduse mediului, posibilitatile de armonizare si perfectionare a reglementarilor juridice existente si perspectivele dezvoltarii unui drept penal global al mediului.

Reputati specialisti - cadre didactice, cercetatori, practicieni ai dreptului - de pe toate continentele (Europa, America de Nord, America de Sud, Africa, Asia), reprezentand toate marile scoli de drept ale lumii vor prezenta, in cadrul temelor generale, sectiunilor, atelierelor s.a., puncte de vedere si analize menite sa contribuie la un fructuos schimb de idei si experiente pe tema contributiei dreptului penal la protectia mediului. In cadrul sesiunii de deschidere vor lua cuvantul: Prof. J. Vervaele, Presedintele AIDP, Dr. Cristina Pasca-Palmer, Ministrul mediului, apelor si padurilor, Dr. Augustin Lazar, Procuror general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Acad. Cristian Hera, vicepresedinte al Academiei Romane si Prof. dr. Mircea Dutu, directorul ICJ si Presedintele UEB”.

>>Programul conferintei

Adauga comentariu

ATENTIE

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii

*
*
laugh.giflol.gifsmile.gifwink.gifcool.gifnormal.gifwhistling.gifredface.gifsad.gifcry.gifsurprised.gifconfused.gifsick.gifshocked.gifsleeping.giftongue.gifrolleyes.gifunsure.gif

*