ADSA: „In situatia in care putem fi de folos familiilor indoliate sau famililor greu incercate ale celor raniti in incendiul de la Clubul Colectiv, membrii asociatiei care au disponibilitate vor ajuta gratuit la efectuarea oricarui demers juridic solicitat de familiile victimelor”
Data: 03 November 2015, 15:13 | autor: A.P. | 1 comentarii | 2208 afisari
Asociatia pentru Dialog si Solidaritate a Avocatilor (ADSA) isi exprima disponibilitatea de a ajuta gratuit la efectuarea oricarui demers juridic solicitat de familiile victimelor tragediei din Clubul Colectiv, pentru protectia drepturilor acestora si pentru tragerea la raspundere a vinovatilor.
Prin intermediul unui comunicat dat publicitatii duminica, 1 noiembrie 2015, ADSA transmite condoleante familiilor celor decedati si insanatosire grabnica tuturor tinerilor care se lupta pentru viata in spitalele bucurestene si isi manifesta recunostinta fata de corpul medical care a actionat in seara tragediei.
Comunicatul ADSA:
"Asociatia pentru Dialog si Solidaritate a Avocatilor (ADSA) a luat act cu tristete de tragedia petrecuta la Clubul Colectiv - unde 29 de tineri si-au pierdut viata (n.r. - intre timp numarul deceselor a ajuns la 32), arsi de vii sau intoxicati cu monoxid de carbon si alti aproape 200 de tineri au fost grav raniti.
Transmitem, pe aceasta cale, sincere condoleante familiilor celor decedati si le dorim insanatosire grabnica tuturor tinerilor care se lupta pentru viata in spitalele bucurestene.
Ne manifestam totodata recunostinta si intreaga apreciere fata de intreg corpul medical care in seara de 30.10.2015 a actionat cu sufletul si toata forta umana posibila spre a face fata tragicului destin al acelor tineri.
Suntem alaturi de familiile grav incercate si ne manifestam compasiunea fata de suferintele celor care au trait infernul de la Clubul Colectiv!
In situatia in care putem fi de folos familiilor indoliate sau famililor greu incercate ale celor raniti in incendiul de la Clubul Colectiv, membrii asociatiei care au disponibilitate vor ajuta gratuit la efectuarea oricarui demers juridic solicitat de familiile victimelor, pentru protectia drepturilor lor si tragerea la raspundere a vinovatilor.
Rugam persoanele care au nevoie de sprijinul juridic al colegilor nostri avocati, sa ne contacteze la adresa de e-mail contact@adsa.ro ori la numarele de telefon 021.322.01.70 si 021.232.52.20.
Dumnezeu sa-i odihneasca pe cei plecati dintre noi si sa le dea sanatate celor raniti!
Bucuresti, 1 noiembrie 2015
Consiliul Director ADSA"
Adauga comentariu
ATENTIE
Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.
Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# IONITA GEORGETA 25 November 2015 15:31 0