CALMANOVICI vs. ROMANIA – Incalcarea Art. 5.1, Art. 5.3, Art. 6.1, Art. 8 si Art. 3 din Protocolul nr. 1 la Conventie. Mentinerea in detentie dupa pronuntarea sentintei de liberare conditionata. Esecul instantei de a motiva „relevant si suficient” decizia de prelungire a arestarii preventive. Neaudierea reclamantului in persoana in fata ICCJ. Restrangerea drepturilor parintesti. Interzicerea dreptului de a vota impusa persoanelor condamnate definitiv

In cauza Viorel Calmanovici contra Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat cinci incalcari ale Conventiei si protocoalelor aditionale la Conventie:

Art. 5.1, din cauza mentinerii in detentie a reclamantului timp de 16 ore dupa pronuntarea sentintei definitive si executorii de liberare conditionata;

Art. 5.3, din cauza esecului instantei de a motiva „relevant si suficient” decizia de mentinere a reclamantului in stare de arest preventiv, de a argumenta inoportunitatea masurilor preventive alternative si de a analiza individual situatia reclamantului;

Art. 6.1, din cauza esecului Inaltei Curti de Casatie si Justitie de a-l audia pe reclamant in persoana;

Art. 8, din cauza punerii sub ascultare a convorbirilor telefonice ale reclamantului si a interzicerii drepturilor parintesti ale acestuia;

Art. 3 din Protocolul nr. 1, din cauza interdictiei exercitarii dreptului de a vota impuse reclamantului prin decizia de condamnare.

>>Hotararea CEDO in cauza Calmanovici contra Romaniei (cererea nr. 42250/02; Sectia a III-a, 1 iulie 2008)

>>Hotararea CEDO in cauza Calmanovici contra Romaniei (versiunea in limba romana, disponibila pe site-ul CSM)

Extras din hotarare:

Asupra incalcarii Art. 5.1

„In speta, Curtea observa ca partile sunt de acord asupra faptului ca Sentinta din 20 septembrie 2005 care a dispus liberarea conditionata a reclamantului a ramas definitiva si executorie la data de 26 septembrie 2005, la miezul noptii. Curtea reaminteste ca, pentru a analiza termenul de executare a unei sentinte de punere in libertate, ea nu a inlaturat perioadele cum sunt seara si noaptea in alte cauze in care conditiile necesare pentru punerea in libertate a reclamantului au fost intrunite la o ora la care angajatul inchisorii insarcinat cu anumite operatiuni necesare in acest scop era absent din cauza programului sau de lucru (vezi Labita, citata anterior, par. 24 si 172; Rashid vs. Bulgaria, par. 31-32 si 79-80). Daca situatia in speta este diferita, in masura in care primul demers ce trebuia indeplinit, notificarea penitenciarului despre caracterul definitiv al sentintei, trebuia efectuat de judecatorie, si anume de un grefier si un judecator delegat, la o ora de inchidere, Curtea apreciaza totusi ca, chiar daca termenul respectiv poate fi considerat inevitabil, autoritatile aveau obligatia sa dea dovada de o diligenta speciala in ziua de 27 septembrie 2005 pentru a reduce la minim timpul necesar eliberarii reclamantului, care petrecuse deja o noapte in plus in inchisoare.

Or, tinand cont de elementele aflate la dosar, Curtea nu este convinsa de argumentul Guvernului conform caruia prelungirea detentiei reclamantului pana la ora 16,30 in ziua de 27 septembrie 2005 a reprezentat termenul inevitabil pentru executarea sentintei de punere in libertate a reclamantului. Astfel, Curtea observa ca faxul prin care inchisoarea Jilava a fost informata despre caracterul definitiv si executoriu al sentintei in discutie nu a fost trimis de instanta citata anterior decat la ora 10,51 si ca timpul necesar redactarii si semnarii acestei adrese nu poate justifica o astfel de intarziere. Pe de alta parte, daca este cert ca un anumit termen se impune pentru a indeplini operatiunile si pentru a redacta documentele referitoare la punerea in libertate a unui detinut, Curtea arata ca, in Adresa sa din 4 ianuarie 2006, administratia inchisorii Jilava a precizat ca ii era imposibil sa estimeze timpul necesar pentru a efectua aceste operatiuni si a lasat sa se inteleaga ca eliberarea altor patru detinuti in aceeasi zi a prelungit durata necesara punerii in libertate a reclamantului”.

Asupra incalcarii Art. 5.3

„Curtea observa ca, in toate hotararile in discutie, instantele interne au prelungit arestarea preventiva a reclamantului printr-o formula globala care ii privea in egala masura pe partea interesata si pe coinculpat, fara a raspunde argumentelor invocate separat de fiecare dintre acestia si fara a tine cont de situatia lor deosebita. Curtea considera ca o astfel de abordare este incompatibila cu garantiile prevazute de Art. 5.3 din Conventie, in masura in care permite mentinerea mai multor persoane in detentie fara a analiza, de la caz la caz, motivele ce justifica necesitatea prelungirii detentiei (vezi, mutatis mutandis, Dolgova vs. Rusia, par. 49).

Avand in vedere considerentele de mai sus, Curtea apreciaza ca, prin aceea ca nu au prezentat fapte concrete in ceea ce priveste riscurile antrenate in caz de punere in libertate a partii interesate si prin faptul ca nu au tinut cont de masurile alternative, precum si prin faptul ca au ales sa se sprijine in principal pe gravitatea faptelor comise si sa nu analizeze individual situatia reclamantului, autoritatile nu au oferit motive 'relevante si suficiente' pentru a justifica necesitatea de a-l mentine pe reclamant in arest preventiv in perioada in discutie. In aceste circumstante, nu mai este necesar sa se mai cerceteze si daca autoritatile nationale competente au manifestat o 'diligenta speciala' in continuarea procedurii (Dolgova, citata anterior, par. 50)”.

Asupra incalcarii Art. 6.1

„Prin Decizia sa din 18 iunie 2004, Curtea de Casatie l-a condamnat pe reclamant fara sa il audieze, desi a judecat cauza in fapt si in drept si a casat hotararea de achitare pronuntata in prima instanta de Curtea de Apel Bucuresti. In acest sens, pentru respectarea garantiilor de echitate a procedurii, Curtea de Casatie ar fi trebuit sa il audieze pe reclamantul prezent in timpul dezbaterilor, luand masuri pozitive in acest scop, sau sa se asigure, daca era cazul, ca acesta renuntase la acest drept in mod neechivoc si ca o astfel de renuntare era insotita de garantiile necesare si nu afecta niciun interes public (vezi, mutatis mutandis, Constantinescu, citata anterior, par. 59, si Botten vs Norvegia, par. 53). Or, Curtea observa ca Guvernul nu sustine ca ar fi existat o renuntare din partea reclamantului la dreptul sau de a fi audiat personal. In plus, exprimandu-si satisfactia fata de modificarile CPP prezentate de Guvern, care prevad ca instantele care statueaza asupra recursului trebuie sa audieze acuzatul intr-o astfel de situatie, Curtea observa ca aceste modificari au intrat in vigoare la data de 6 septembrie 2006, adica dupa decizia pronuntata in speta de Curtea de Casatie.

Prin urmare, Curtea apreciaza ca, avand in vedere natura chestiunilor pe care Curtea de Casatie ar fi trebuit sa le analizeze, condamnarea reclamantului pronuntata fara ca el sa fie audiat personal si, mai mult, dupa o hotarare de achitare pronuntata in prima instanta, este contrara cerintelor unui proces echitabil”.

Asupra incalcarii Art. 3 Protocolul nr. 1

„Art. 3 din Protocolul nr. 1, care consfinteste capacitatea individului de a influenta compunerea corpului legislativ, nu exclude aplicarea unor restrictii ale drepturilor electorale unui individ care, de exemplu, a comis grave abuzuri in exercitarea functiilor publice sau al carui comportament a amenintat sa submineze statul de drept sau fundamentele democratiei. Cu toate acestea, nu trebuie sa se recurga cu usurinta la masura extrem de severa pe care o constituie lipsirea de dreptul de vot; pe de alta parte, principiul proportionalitatii impune existenta unei legaturi perceptibile si suficiente intre sanctiune si comportament, precum si fata de situatia persoanei afectate. Curtea a luat nota in acest sens de recomandarea Comisiei de la Venetia, conform careia suprimarea drepturilor politice trebuie pronuntata de o instanta judecatoreasca intr-o hotarare specifica, intrucat o instanta independenta, care aplica o procedura cu respectarea contradictorialitatii, ofera o garantie solida impotriva arbitrarului (Hirst, citata anterior, par. 71). Cu toate acestea, in speta, Curtea observa ca judecatorii de la inalta Curte de Casatie si Justitie, in Decizia din 18 iunie 2004, au aplicat art. 71 care facea trimitere la art. 64 din Codul penal, aplicare la care erau obligati prin lege, fara a aprecia in niciun mod scopul legitim urmarit si, mai ales, proportionalitatea interzicerii dreptului de vot al reclamantului cu scopul respectiv. Desi o astfel de interdictie nu trebuia exclusa inca de la inceput in cazul unei infractiuni comise in calitate de functionar public, Curtea nu o poate accepta, avand in vedere circumstantele spetei si, in special, prevederile dreptului intern, caracterul automat si nediferentiat al interdictiei si lipsa oricarei analize a proportionalitatii din partea instantelor interne datorita lipsei lor de competenta in acest domeniu”.

Asupra incalcarii Art. 8

„Constatand mai sus absenta, la data evenimentelor, in prevederile interne relevante a mai multor garantii minime necesare pentru a evita abuzurile autoritatilor intr-o problema atat de sensibila cum este cea a ascultarilor telefonice, Curtea considera ca nu este necesar sa analizeze respectarea celorlalte masuri de protectie pentru a constata ca prevederile in discutie prezentau carente incompatibile cu gradul minim de protectie cerut de suprematia dreptului intr-o societate democratica. Desigur, aceste prevederi au fost modificate in special prin Legea nr. 281/2003 in scopul de a prevedea numeroase garantii in materie de interceptare si de transcriere a convorbirilor, de arhivare a datelor relevante si de distrugere a celor care sunt lipsite de relevanta (Dumitru Popescu, citata anterior, par. 45-46 si 82), insa acest nou cadru legislativ, ulterior faptelor in speta, nu poate influenta concluzia Curtii in cauza de fata”.

Cititi si

>>ACHITARE IN REJUDECARE DUPA ADMITEREA CERERII DE REVIZUIRE. CAZUL CALMANOVICI – ICCJ, decizia nr. 3471/07.10.2011

>>INSPECTORI DE POLITIE CONDAMNATI PENTRU LUARE DE MITA - ICCJ, decizia nr. 3418/18.06.2004

>>1,35 MILIOANE LEI DAUNE MORALE PENTRU ARESTARE SI CONDAMNARE PE NEDREPT – CAB, decizia nr. 1307/R/26.06.2013