ROZALIA AVRAM vs. ROMANIA – Incalcarea principiului securitatii raporturilor juridice prin decizia Curtii de Apel Timisoara de a reveni, in absenta unor fapte noi, asupra unei chestiuni pe care instanta o transase deja in favoarea reclamantei

In cauza Rozalia Avram contra Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat incalcarea Art. 6.1 din Conventie, privind dreptul la un proces echitabil.

Curtea a constatat incalcarea principiului securitatii raporturilor juridice prin decizia instantei nationale de a reveni, in absenta unor fapte noi, asupra unei chestiuni deja transate, prin hotarare definitiva, in favoarea reclamantei.

Judecatorii europeni au retinut ca instanta, in speta Curtea de Apel Timisoara, intr-o prima actiune in revendicare a imobilului s-a pronuntat definitiv in sensul valabilitatii titlului de proprietate al statului si a vanzarii apartamentelor, pentru ca ulterior - dupa intrarea in vigoare a unor hotarari de Guvern referitoare la bunurile apartinand cultelor religioase si a Legii nr. 10/2001 - sa isi reexamineze propriile concluzii si, de aceasta data, sa aprecieze ca transferul bunului si vanzarea apartamentelor erau nelegale, incalcand Legea nr. 112/1995 si Legea nr. 213/1998.

>>Hotararea CEDO in cauza Rozalia Avram contra Romaniei (cererea nr. 19037/07; Sectia a III-a, 16 septembrie 2014)

Extras din hotarare:

"31. Curtea reaminteste ca dreptul la un proces echitabil, garantat de Art. 6.1 din Conventie, trebuie interpretat in lumina Preambulului Conventiei, care enunta suprematia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul din elementele fundamentale ale suprematiei dreptului este principiul securitatii raporturilor juridice care urmareste, intre altele, ca o solutie definitiva pronuntata de instante intr-un litigiu sa nu mai fie rejudecata (Brumarescu vs. Romania, Marea Camera, 28342/95, par. 61, CEDO 1999–VII; Kehaya si altii vs. Bulgaria, nr. 47797/99 si 68698/01, par. 61, 12 ianuarie 2006). In temeiul acestui principiu, nicio parte sau autoritate a statului nu este indreptatita sa ceara revizuirea unei hotarari definitive si executorii cu scopul de a obtine o reexaminare a cauzei si o noua decizie la problema sa decat atunci cand motive substantiale si imperative impun acest lucru (Riabyhkh vs. Rusia, nr. 52854/99, par. 52 si 56, CEDO 2003-IX).

32. Astfel, Curtea a concluzionat in mai multe randuri incalcarea Art. 6 ca urmare a anularii printr-o cale de atac extraordinara, fara motive substantiale si imperative, a unor hotarari definitive (a se vedea, printre altele, hotararile Brumarescu si Riabyhkh, citate anterior). De asemenea, in mai multe cauze a considerat ca, fie si in absenta anularii unei hotarari, contestarea unei solutii adoptate intr-un litigiu printr-o hotarare judecatoreasca definitiva in cadrul unei alte proceduri judiciare poate aduce atingere Art. 6, in masura in care poate sa faca iluzoriu dreptul de a apela la instanta si sa incalce principiul securitatii raporturilor juridice (Kehaya si altii, citata anterior, par. 67-70; Gok si altii vs. Turcia, nr. 71867/01, 71869/01, 73319/01 si 74858/01, par. 57-62, 27 iulie 2006; Esertas vs. Lituania, nr. 50208/06, par. 23–32, 31 mai 2012).

33. In speta, Curtea retine ca, la 17 decembrie 1999, la finalizarea primei actiuni in revendicare a imobilului, Curtea de Apel Timisoara a respins argumentele potrivit carora episcopia se intemeia pe Legile nr. 112/1995 si nr. 213/1998 pentru a invoca nulitatea preluarii de catre stat a bunului in litigiu si a vanzarii apartamentelor locatarilor. Retine ca, in cauza, curtea de apel a pronuntat valabilitatea titlului de proprietate al statului si a vanzarii apartamentelor.

34. Curtea constata ca, odata cu a doua actiune, introdusa dupa intrarea in vigoare a hotararile de Guvern referitoare la bunurile apartinand cultelor religioase si a Legii nr. 10/2001, aceeasi curte de apel a revenit asupra concluziilor sale, in decizia sa definitiva din 25 octombrie 2006, considerand de aceasta data ca transferul bunului si vanzarea apartamentelor era nelegala, incalcand Legea nr. 112/1995 si Legea nr. 213/1998.

35. Curtea reaminteste ca, potrivit jurisprudentei sale constante, nu are competenta de a se substitui instantelor interne. In special, nu ii revine sarcina de a se pronunta cu privire la erorile de fapt sau de drept care se pretinde ca au fost comise de o instanta interna, sau de a substitui propria sa motivare celei formulate de instantele interne, decat daca si in masura in care acestea ar fi putut aduce atingere drepturilor si libertatilor garantate de Conventie (Garcia Ruiz vs. Spania, Marea Camera, nr. 30544/96, par. 28–29, CEDO 1999-I).

36. De asemenea, Curtea observa ca, in toate sistemele juridice, autoritatea de lucru judecat a unei hotarari judecatoresti definitive implica limitari ad personam si ad rem (Esertas, citata anterior, par. 22).

37. In aceste conditii, acceptand ca in prezenta cauza nu exista o identitate a partilor in cele doua proceduri interne, Curtea constata ca aceste procese priveau acelasi imobil si aveau legatura cu aceeasi neclaritate juridica, si anume, caracterul legal sau nu al preluarii si vanzarii bunului de catre stat, determinanta pentru solutionarea lor (a se vedea, mutatis mutandis, Siegle vs. Romania, nr. 23456/04, par. 36, 16 aprilie 2013)

38. In plus, Curtea retine ca instantele interne au examinat aceasta chestiune in raport cu aceleasi dispozitii legislative, si anume, art. 9 din Legea nr. 112/1995 si art. 6 din Legea nr. 213/1998, adoptand o interpretare diametral opusa (par. 8 si 14).

39. Potrivit Guvernului, modificarea normativa adusa de cele doua hotarari ale Guvernului si de Legea nr. 10/2001 justifica reexaminarea legalitatii preluarii imobilului de catre stat si a vanzarii apartamentelor.

40. In aceasta privinta, Curtea nu subestimeaza nici complexitatea procesului de adoptare a masurilor reparatorii pentru privarile de proprietate suferite inainte de 1989, nici impactul economic si social. Totusi, acest lucru nu ar putea exonera statul de obligatiile sale cu privire la drepturile garantate de Conventie.

41. In special, Curtea subliniaza ca faptul ca noile dispozitii ce au fost introduse pentru a imbunatati protectia drepturilor fostilor proprietari nu se pot face in detrimentul principiilor fundamentale care sustin Conventia, precum principiul securitatii raporturilor juridice (a se vedea mutatis mutandis, Strain si altii vs. Romania, nr. 57001/00, par. 53, CEDO 2005-VII) in acest context, lipsa de coerenta in plan legislativ si repunerea in discutie a unor solutii definitive din litigii pronuntate de instante pot sa duca la o incertitudine permanenta si sa diminueze increderea publicului in sistemul judiciar, care reprezinta una dintre componentele fundamentale ale statului de drept (a se vedea, mutatis mutandis, Paduraru vs. Romania, nr. 63252/00, par. 98 si 99).

42. Curtea considera ca prezenta cauza nu se refera la stergerea unei decizii judecatoresti irevocabile si care a dobandit autoritatea de lucru judecat (a se compara cu Brumarescu, citata anterior, par. 62). Cu toate acestea, noua apreciere a faptelor, realizata de curtea de apel si care a condus la pronuntarea unei decizii radical opuse, poate fi considerata in mod rezonabil ca a adus atingere principiului securitatii juridice, in special datorita faptului ca reclamanta astepta in mod legitim ca aceasta instanta sa transeze urmarea aceluiasi litigiu in sensul respectarii autoritatii lucrului judecat din decizia sa anterioara (a se vedea mutatis mutandis, Siegle, citata anterior, par. 38; Amuraritei vs. Romania, nr. 4351/02, par. 37, 23 septembrie 2008).

43. Pe cale de consecinta, Curtea considera ca respectiva curte de apel, revenind in chestiunea privind transferul bunului in litigiu si a vanzarii apartamentelor – care fusese deja transata si care facuse obiectul unei decizii definitive – si in absenta unor fapte noi, a incalcat principiul securitatii raporturilor juridice.

44. Aceste elemente sunt suficiente Curtii pentru a respinge exceptia privind lipsa calitatii de victima si pentru a concluziona incalcarea Art. 6.1 din Conventie".

sursa: Revista de Jurisprudenta Europeana, anul I, nr. I (octombrie 2015)