REFUZUL RECOLTARII PROBELOR BIOLOGICE (OUG 195/2002) - ICCJ, decizia nr. 18/06.01.2014: "In mod corect s-a apreciat ca lipsa antecedentelor penale nu poate fi valorificata prin prisma circumstantei atenuante prevazute de art. 74 lit. a) CP, fata de calitatea recurentei inculpate, aceea de avocat, iar atitudinea sincera adoptata de aceasta in faza de judecata a fost deja valorificata. Recunoasterii savarsirii faptei nu i se poate acorda o dubla valenta juridica”

Prin decizia penala nr. 18/06.01.2014 pronuntata in dosarul nr. 537/59/2013, Inalta Curte de Casatie si Justiei-Sectia penala a respins recursul formulat de inculpata D.T.A., avocat in cadrul Baroului Timis, impotriva sentintei penale nr. 144/PI/28.06.2013 a Curtii de Apel Timisoara-Sectia penala, mentinand pedeapsa de 1 an si 4 luni inchisoare cu suspendare aplicata acesteia sub aspectul savarsirii infractiunii de refuz de a se supune recoltarii probelor biologice sau testarii aerului expirat in vederea stabilirii alcoolemiei.

Instanta de recurs a apreciat „ca aspectul referitor la activitatea profesionala a inculpatei, la calitatea acesteia, respectiv aceea de avocat in cadrul Baroului Timis, precum si celelalte circumstante personale ale inculpatei, nu sunt de natura a exclude gradul de pericol social al faptei savarsite. Astfel fiind, solicitarea recurentei inculpate de pronuntare a unei solutii de achitare si de aplicare a unei sanctiuni cu caracter administrativ nu poate fi primita”.

Obiectul dosarului: infractiuni privind circulatia pe drumurile publice (O.U.G. nr. 195/2002).

Faptele deduse judecatii: refuzul de a se supune recoltarii probelor biologice sau testarii aerului expirat in vederea stabilirii alcoolemiei – art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, republicata.

Solutia: „Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata D.T.A. impotriva sentintei penale nr. 144/PI din 28 iunie 2013 a Curtii de Apel Timisoara-Sectia Penala. Obliga recurenta inculpata la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat, din care suma de 50 lei, reprezentand onorariul aparatorului desemnat din oficiu, pana la prezentarea aparatorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justitiei. Definitiva. Pronuntata in sedinta publica, azi 6 ianuarie 2014”.

>>Decizia nr. 18/06.01.2014 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie-Sectia penala, in dosarul nr. 537/59/2013

Extras din decizie:

„A fost avut in vedere ca inculpata a recunoscut inca din faza de urmarire penala faptul ca a refuzat recoltarea probelor biologice in vederea stabilirii alcoolemiei, aceasta aratand ca refuzul s-a datorat faptului ca nu a condus niciun autovehicul la acea data, fapt contrazis de depozitiile martorilor C.A., P.C., M.A., S.A.F. (...) Ulterior, in faza de judecata, inculpata a recunoscut in totalitate starea de fapt retinuta in rechizitoriu potrivit art. 320/1 CPP.

Din punct de vedere subiectiv, s-a retinut ca fapta a fost savarsita cu intentie directa intrucat inculpata si-a dat seama de rezultatul faptei sale si a urmarit producerea acestuia. (...)

Faptul ca inculpata nu are antecedente penale nu a fost de natura sa duca la retinerea circumstantelor prevazute de art. 74 lit. a) CP intrucat, prin natura profesiei pe care o are aceasta, aceea de avocat, lipsa antecedentelor penale, comportamentul personal si profesional reprezinta conditii intrinseci pentru desfasurarea acestei profesii, avocatii trebuind sa fie exemple pentru societate in ceea ce priveste comportamentul lor, pentru ca cetatenii sa aiba incredere in aceste persoane. (...)

inalta Curte retine ca, in cauza, in procesul individualizarii pedepsei, pornind de la criteriile generale prevazute de art. 72 alin. (1) CP, pedeapsa aplicata inculpatei a fost stabilita intr-un cuantum corespunzator circumstantelor reale ale savarsirii infractiunii, precum si circumstantelor personale ale recurentei inculpate, dandu-se eficienta si dispozitiilor art. 320/1 CPP, privind recunoasterea vinovatiei.

De altfel, ca sa-si poata indeplini functiile care ii sunt atribuite in vederea realizarii scopului sau si al legii, pedeapsa trebuie sa corespunda sub aspectul naturii (privativa sau neprivativa de libertate) si duratei, atat gravitatii faptei si potentialului de pericol social pe care il prezinta, in mod real, persoana infractorului, cat si aptitudinii acestuia de a se indrepta sub influenta pedepsei.

Functiile de constrangere si de reeducare, precum si scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justa individualizare a sanctiunii, care sa tina seama de persoana careia ii este destinata, pentru a fi ajutata sa se schimbe, in sensul adaptarii la conditiile socio-etice impuse de societate.

Pe de alta parte, in ceea ce priveste existenta uneia sau unora dintre imprejurarile enumerate exemplificativ in art. 74 CP sau a altora asemanatoare, se retine ca aceasta nu obliga instanta de judecata sa le considere circumstante atenuante si sa reduca sau sa schimbe pedeapsa principala, deoarece, din redactarea data textului art. 74 CP, rezulta ca recunoasterea unor astfel de imprejurari drept circumstante atenuante este lasata la aprecierea instantei de judecata. In aceasta apreciere se va tine seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul imprejurarilor in care s-a savarsit infractiunea, de urmarile produse, ca si de orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului.

Recunoasterea circumstantelor atenuante este atributul instantei de judecata, fiind deci lasata la aprecierea acesteia.

In prezenta cauza, Inalta Curte, in acord cu instanta de fond, constata ca nu este justificata retinerea dispozitiilor art. 74 alin. (1) lit. a) si c) CP in favoarea inculpatei, cu consecinta reducerii pedepsei, avand in vedere conduita acesteia din faza de urmarire penala, dar si imprejurarea ca, anterior, a mai fost sanctionata administrativ pentru o fapta similara.

Totodata, se retine ca in mod corect s-a apreciat in cauza ca lipsa antecedentelor penale nu poate fi valorificata prin prisma circumstantei atenuante prevazute de art. 74 lit. a) CP, fata de calitatea recurentei inculpate, aceea de avocat, iar atitudinea sincera adoptata de aceasta in faza de judecata, transpusa prin recunoasterea faptei, a fost deja valorificata prin aplicarea dispozitiilor art. 320/1 CPP, pedeapsa aplicata fiind orientata sub minimul special prevazut de lege. In acest ultim sens, se retine ca, in cazul aplicarii dispozitiilor art. 320/1 CPP, comportarea sincera in cursul procesului, constand in recunoasterea savarsirii faptei retinute in actul de sesizare a instantei, nu poate fi valorificata ca circumstanta atenuanta judiciara prevazuta in art. 74 alin. (1) lit. c) teza a II-a CP intrucat recunoasterii savarsirii faptei nu i se poate acorda o dubla valenta juridica”.