Refuz pentru un procuror care a invins DNA si SRI
Data: 21 March 2023, 18:35 | autor: L.J. | 0 comentarii | 5360 afisari
Un procuror care a invins Directia Nationala Anticoruptie si Serviciul Roman de Informatii a primit refuz din partea Consiliului Superior al Magistraturii.
Este vorba despre procurorul Florian Manache (foto) de la Parchetul de pe langa Judecatoria Rosiori de Vede (judetul Teleorman), care in noiembrie 2018 a fost achitat definitiv de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie intr-un dosar instrumentat de catre DNA cu sprijinul SRI, vizand presupuse fapte de favorizarea faptuitorului si abuz in serviciu. Procesul a durat trei ani si jumatate, timp in care procurorul a stat suspendat din functie.
Marti, 21 martie 2023, Sectia pentru procurori din Consiliul Superior al Magistraturii a refuzat delegarea lui Manache in functia de prim-procuror al PJ Rosiori de Vede. Postul este vacant din 15 ianuarie 2023, cand a expirat delegarea pe 6 luni a procurorului Mihai Popa.
Minuta CSM:
„Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotarat respingerea solicitarii de delegare in functia de prim procuror la Parchetul de pe langa Judecatoria Rosiori de Vede a domnului MANACHE FLORIAN, procuror in cadrul acestei unitati de parchet. (unanimitate)”.
Adauga comentariu
ATENTIE
Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.
Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii