PICCJ i-a trimis in judecata in Dosarul Mineriadei pe Ion Iliescu, Petre Roman si Virgil Magureanu, pentru infractiuni contra umanitatii

Data: 13 June 2017, 18:34 | autor: L.J. | 0 comentarii | 1366 afisari

Parchetul General a anuntat marti, 13 iunie 2017, la implinirea a 27 de ani de la evenimentele sangeroase din Piata Universitatii, finalizarea anchetei penale in Dosarul Mineriadei si trimiterea in judecata a 14 inculpati care au coordonat atacul violent impotriva manifestantilor aflati in Piata Universitatii din Bucuresti in perioada 13-15 iunie 1990. Fostul presedinte al Romaniei, Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman si fostul sef al SRI, Virgil Magureanu, vor ajunge in fata judecatorilor de la Inalta Curte, pentru a raspunde acuzatiilor aduse in Dosarul Mineriadei de procurorii militari ai Sectiei Parchetelor Militare din cadrul PICCJ. Anchetatorii au precizat ca dosarul insumeaza 413 volume, iar rechizitoriul intocmit in cauza are 2.000 de file.


 

Procurorii militari arata ca represiunea organizata de reprezentantii puterii a fost pusa in practica in dimineata zilei de 13 iunie 1990, avand ca urmare moartea prin impuscare a 4 persoane, vatamarea integritatii fizice sau psihice a unui numar total de 1388 de persoane si privarea de dreptul fundamental la libertate, din motive de ordin politic, a unui numar total de 1250 de persoane.

Iata comunicatul PICCJ:

”Biroul de informare si relatii publice din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este imputernicit sa aduca la cunostinta opiniei publice urmatoarele:

In cauza cunoscuta generic sub denumirea „Mineriada din 13 – 15 iunie 1990”, procurori militari ai Sectiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie au finalizat cercetarile si au dispus trimiterea in judecata a inculpatilor:

- ILIESCU ION, la data savarsirii faptelor, presedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Nationala si presedinte ales al Romaniei,

- ROMAN PETRE, la data savarsirii faptelor, prim-ministru al Guvernului interimar al Romaniei,

- VOICULESCU GELU VOICAN, la data savarsirii faptelor, viceprim-ministru al guvernului interimar al Romaniei,

- MAGUREANU VIRGIL, la data savarsirii faptelor, director al Serviciului Roman de Informatii,

- general (rez.) FLORESCU MUGUREL CRISTIAN, la data savarsirii faptelor, adjunct al procurorului general al Romaniei si sef al Directiei Procuraturilor Militare,

sub aspectul savarsirii de infractiuni contra umanitatii, prev. de art. 439 alin. 1, lit a (acte materiale), art. 439 alin. 1 lit. g (1388 de acte materiale) si art. 439 alin. 1 lit. j (1250 de acte materiale) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 din Codul penal;

- amiral (rez.) DUMITRESCU EMIL, la data savarsirii faptelor, membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Nationala si sef al Directiei Generale de Cultura, Presa si Sport din cadrul Ministerului de Interne

sub aspectul savarsirii de infractiuni contra umanitatii, prev. de art. 439 alin. 1, lit. g (1388 de acte materiale) si art. 439 alin. 1 lit. j (1250 de acte materiale) din Codul penal, cu aplicarea art. 439 alin. 1 art. 5 alin. 1 din Codul penal;

- IONESCU CAZEMIR BENEDICT, la data savarsirii faptelor, vicepresedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Nationala,

- SARBU ADRIAN, la data savarsirii faptelor, sef de cabinet si consilier al primului ministru,

- COZMA MIRON, la data savarsirii faptelor, presedinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere „Valea Jiului”,

- DRELLA MATEI, la data savarsirii faptelor, lider de sindicat la Exploatarea Miniera Barbateni,

- BURLEC PLAIES CORNEL, la data savarsirii faptelor, ministru adjunct la Ministerul Minelor,

sub aspectul savarsirii de infractiuni contra umanitatii, prev. de art. 439 alin. 1, art. 439 alin. 1 lit. g (856 de acte materiale) si art. 439 alin. 1 lit. j (748 de acte materiale) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 din Codul penal;

- general (rez.) DOBRINOIU VASILE, la data savarsirii faptelor, comandant al scolii Militare Superioare de Ofiteri a Ministerului de Interne,

- colonel (rez.) PETER PETRE, la data savarsirii faptelor, comandant al Unitatii Militare 0575 Magurele, apartinand Ministerului de Interne,

sub aspectul savarsirii de infractiuni contra umanitatii, prev. de art. 439 alin. 1 lit. g (431 de acte materiale) si art. 439 alin. 1 lit. j (431 de acte materiale) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 din Codul penal;

- GHINESCU ALEXANDRU, la data savarsirii faptelor director al I.M.G.B.,

sub aspectul savarsirii de infractiuni contra umanitatii, prev. de art. 439 alin. 1 lit g (5 acte materiale), cu aplic. art. 5 alin. 1 din Codul penal.

Din probatoriul administrat in cauza au rezultat urmatoarele:

In zilele de 11 si 12 iunie 1990, autoritatile statului au hotarat sa declanseze un atac violent impotriva manifestantilor aflati in Piata Universitatii din Bucuresti, care militau in principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara si isi exprimau, in mod pasnic, opiniile politice in contradictie cu cele ale majoritatii care forma puterea politica la acel moment. in acest atac au fost implicate, in mod nelegal, forte ale Ministerului de Interne, Ministerului Apararii Nationale, Serviciului Roman de Informatii, precum si peste zece mii de mineri si alti muncitori din mai multe zone ale tarii.

Atacul a fost pus in practica in dimineata zilei de 13 iunie 1990, avand urmatoarele consecinte:

1. moartea prin impuscare a 4 persoane, fapte ce constituie tot atatea acte materiale ale infractiunii in forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. a din C.p.;

2. vatamarea integritatii fizice sau psihice a unui numar total de 1388 de persoane, fapte ce constituie tot atatea acte materiale ale infractiunii in forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. g din C.p.;

3. privarea de dreptul fundamental la libertate, din motive de ordin politic, a unui numar total de 1250 de persoane, fapte ce constituie tot atatea acte materiale ale infractiunii in forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. j din C.p..

In cadrul acestei actiuni, peste doua sute de persoane au fost ridicate si transportate la o unitate militara a Ministerului de Interne din localitatea Magurele, unde au fost retinute pana in dupa amiaza aceleiasi zile, cand au fost lasate sa plece, dupa o cercetare sumara.

Concomitent, s-a patruns in forta, fara drept, in sediul Institutului de Arhitectura si al Universitatii din Bucuresti, fiind perchezitionate mai multe birouri, iar persoanele aflate in incinta au fost evacuate prin acte de violenta.

Conform hotararii luate de catre presedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Nationala, primul-ministru al Guvernului Romaniei, viceprim-ministrul, conducatori ai institutiilor de forta, precum si de catre persoane din conducerea Frontului Salvarii Nationale, in Piata Universitatii au fost adusi muncitori de la intreprinderea de Masini Grele Bucuresti, coordonati de directorul acesteia.

Muncitorii s-au manifestat violent, agresand fizic persoanele intalnite in zona Institutului de Arhitectura, dupa care au ocupat Piata Universitatii impreuna cu fortele de ordine, pentru a impiedica revenirea manifestantilor.

Actiunile intreprinse de autoritatile statului au generat o riposta violenta din partea opozantilor, astfel ca au fost incendiate sediile Politiei Capitalei, Ministerului de Interne, Televiziunii Romane si Serviciului Roman de Informatii.

S-a facut uz de arma cu munitie de razboi de catre fortele de ordine, in aceste imprejurari fiind impuscate mortal 4 persoane, iar alte 3 au fost ranite, de asemenea, prin impuscare.

Represiunea autoritatilor a continuat, in zilele de 14 si 15 iunie 1990, printr-un atac sistematic desfasurat impreuna cu minerii si muncitorii din mai multe judete ale tarii, care devenisera o adevarata forta de ordine, paralela cu cele recunoscute si organizate potrivit legii.

In acest context, minerii adusi in Bucuresti au devastat sediile partidelor politice nou infiintate sau reinfiintate dupa Revolutia din decembrie 1989 si care se aflau in opozitie. De asemenea, au agresat locuitori ai Bucurestiului si alte persoane avand legatura cu manifestatiile din Piata Universitatii, imaginile cu actele de violenta comise de mineri pe strazile orasului fiind mediatizate in intreaga lume.

Aceste evenimentele au fost urmarea actelor de diversiune si manipulare a opiniei publice de catre autoritatile statului reprezentate de catre inculpati, care au prezentat manifestatiile din Piata Universitatii intr-un mod distorsionat si au acreditat ideea ca ele sunt determinate de o asa-zisa ”rebeliune de tip legionar”. Manifestantii care isi exprimau opiniile politice au fost prezentati ca persoane cu ocupatii infractionale, ,,elemente extremiste, reactionare”, fiind etichetati de presedintele ales al Romaniei ca fiind ”golani”.

Persoanele care au fost ridicate din Piata Universitatii, impreuna cu altele considerate ca avand legatura cu manifestatiile, au fost duse cu forta in cazarmi apartinand Ministerului de Interne, fiind private de libertate intr-un mod nelegal si in spatii total improprii pentru detinerea unor persoane. Privarea de libertate fara forme legale a acestora a durat pana cel mai tarziu pe data 21 iunie 1990.

In concluzie, obiectul acestei cauze il constituie faptele comise incepand cu luarea hotararii de a lansa atacul indreptat impotriva populatiei civile, pana la punerea in libertate a ultimei persoane private de libertate in mod nelegal.

In vederea administrarii probatoriului au fost audiate 46 de persoane avand calitatea de inculpat sau suspect, 1388 de persoane vatamate, 146 de succesori ai persoanelor vatamate si 589 de martori, fiind emise circa 2300 de citatii.

Precizam ca dosarul insumeaza 413 volume, iar rechizitoriul intocmit in cauza are 2.000 de file.

Cauza a fost inaintata, spre competenta solutionare, Inaltei Curti de Casatie si Justitie”.

 

Adauga comentariu

ATENTIE

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii

*
*
laugh.giflol.gifsmile.gifwink.gifcool.gifnormal.gifwhistling.gifredface.gifsad.gifcry.gifsurprised.gifconfused.gifsick.gifshocked.gifsleeping.giftongue.gifrolleyes.gifunsure.gif

*