OPERATIUNI FINANCIARE CA ACTE DE COMERT – ICCJ, decizia nr. 333/A/21.10.2014: "Emiterea ordinelor de plata nu reprezinta o actiune care sa aiba ca scop final un act de speculatie (...) Ordinul de plata reprezinta un titlu de credit, utilizat ca instrument de plata, ce reprezinta angajamentul unui debitor de a plati o suma unui creditor la un anumit termen sau la prezentarea acestuia, emiterea acestuia reprezentand o operatiune financiara, dar nu incadrata ca act de comert"
Data: 03 July 2015, 10:09 | autor: C.G. | 0 comentarii | 5884 afisari
Prin decizia penala nr. 333/A/21.10.2014, ICCJ – Sectia Penala a admis apelul ofiterului de politie Ionut Voinescu, condamnat in prima instanta pentru efectuarea a 328 de operatiuni financiare ca acte de comert incompatibile cu functia. Instanta de control judiciar a dispus o solutie de achitare in baza art. 16 alin. (1) lit. b) CPP – "fapta nu este prevazuta de legea penala ori nu a fost savarsita cu vinovatia prevazuta de lege", apreciind ca, in cauza, operatiunile efectuate de inculpat nu se incadreaza in notiunea de operatiuni financiare ca act de comert, lipsind unul dintre elementele constitutive ale infractiunii - art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.
Decizia nr. 333/A/21.10.2014. Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia penala
pres. Geanina Cristina ARGHIR
jud. Ana Maria DASCALU
jud. Stefan PISTOL
Prin sentinta penala nr. 72/P din 22 aprilie 2014, Curtea de Apel Constanta - Sectia penala si pentru cauze penale cu minori si de familie a dispus achitarea lui Ionut Voinescu pentru savarsirea infractiunii privind o parte dintre operatiunile financiare pretins nelegale si condamnarea acestuia la o pedeapsa de 1 an inchisoare cu suspendarea executarii pentru o alta parte a operatiunilor (106 acte materiale). Instanta de fond a constatat ca legiuitorul a incriminat prin intermediul art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 efectuarea de operatiuni financiare si nu efectuarea unor operatiuni comerciale. De asemenea, prima instanta a retinut ca notiunea de operatiuni financiare nu este reglementata in legislatie si a facut trimitere la intelesul comun al termenilor, apreciind ca prin sintagma operatiuni financiare se intelege "tranzactii referitoare la bani si credite, dar care sunt efectuate ca acte de comert". Astfel, din multitudinea de operatiuni comerciale efectuate de inculpat, CA Constanta a stabilit ca numai cele de emitere a ordinelor de plata si a formularelor de retragere de numerar constituie operatiuni financiare in sensul art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, deoarece numai acestea implica in mod direct tranzactii referitoare la bani si credite – respectiv, cele 106 acte materiale pentru care a dispus condamnarea.
Obiectul dosarului: infractiuni de coruptie (Legea nr. 78/2000).
Faptele deduse judecatii: efectuarea de operatiuni financiare, ca acte de comert, incompatibile cu functia, atributia sau insarcinarea pe care o indeplineste o persoana, in forma continuata (doua infractiuni) – art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) CP 1969, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) CP 1969.
Solutia: Admite apelurile declarate de PICCJ-DNA-ST Constanta si de inculpatul Voinescu Ionut impotriva sentintei penale nr. 72/P din 22 aprilie 2014 a Curtii de Apel Constanta - Sectia penala si pentru cauze penale cu minori si de familie. Desfiinteaza sentinta penala atacata si, in temeiul art. 396 alin. (5) CPP rap. la art. 17 alin.(2) CPP, comb. cu art. 16 alin. (1) lit. b) CPP, achita pe inculpatul Voinescu Ionut pentru doua infractiuni prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, fiecare in forma continuata. Definitiva.
>>Decizia nr. 333/A/21.10.2014 pronuntata de ICCJ – Sectia Penala, in dosarul nr. 1011/36/2013
Adauga comentariu
ATENTIE
Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.
Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii