MUSAT & ASOCIATII a cooptat doi noi parteneri in conducere
Data: 01 February 2016, 12:34 | autor: A.P. | 0 comentarii | 2043 afisari
Casa de avocatura Musat & Asociatii a cooptat doi noi parteneri in structura de conducere a firmei – Angela Mare si Paul Buta, ambii cu o bogata experienta avocatiala si recunoscuti ca lideri de practica in ariile lor de expertiza. Astfel, echipa Musat & Asociatii numara in prezent 21 de parteneri si peste 100 de avocati, consultanti fiscali si practicieni in restructurare si insolvente.
Angela Mare (foto) face parte de mult timp din echipa de avocati Musat & Asociatii, avand o experienta profesionala de peste 16 ani. Aria sa de expertiza cuprinde litigii civile si comerciale, contencios administrativ, precum si litigii privind piata de capital si achizitii publice. Pe parcursul carierei de avocat pledant, Angela Mare a reprezentat un portofoliu divers de companii nationale si internationale in fata instantelor de judecata din Romania, in spete de mare complexitate, cu implicatii financiare considerabile, fiind unanim apreciata de catre clientii firmei pentru promptitudinea si eficienta dovedite in solutionarea unor astfel de dosare.
Paul Buta (foto), doctor in drept si asistent universitar la Facultatea de Drept „Nicolae Titulescu”, are o experienta juridica de peste 10 ani, fiind specializat in litigii civile si comerciale si, de asemenea, in dreptul concurentei si proprietate intelectuala. A fost implicat in dosare de anvergura, acordand asistenta juridica unui portofoliu semnificativ de clienti internationali (cu precadere investitori straini si companii multinationale) cu privire la aspecte specifice sectorului concurentei, proprietatii intelectuale, de reglementare in sectorul farmaceutic si medical. Paul Buta este de asemenea recunoscut pentru expertiza sa in domeniul litigiilor fiscale si in arbitraj international, in mod particular pentru capacitatea de analiza si solutiile inovative privind gestionarea cu succes a dosarelor litigioase.
Totodata, 3 avocati cu o vechime indelungata in cadrul firmei Musat & Asociatii, specializati in diferite arii de practica, au fost promovati in pozitia de „Managing Associates”, acestia fiind: Stefan Dudas (Litigii & Arbitraje comerciale), Bogdan Lamatic (Drept penal/ Criminalitate economico-financiara) si Dana Caciula-Stan (Litigii civile & comerciale), in timp ce alti 8 avocati au fost promovati ca „Senior Associates”, respectiv: Adrian Chirvase (Dreptul penal al afacerilor), Pompilia Doana (Litigii civile & comerciale), Adina Pulbere (Drept penal), Valeriu Solcanu (Litigii), Ana Maria Teoc (Litigii), Vincentiu Constantin (Litigii), Ramona Cirlig (Arbitraj) si Dana Buscu (Insolventa, Litigii).
Alti 15 avocati s-au alaturat firmei in ultimele saptamani, dintre care 3 avocati definitivi (Liviu Togan – Managing Associate, Catalin Roman – Senior Associate si Diana Dobromir – Associate) si 12 tineri avocati stagiari (Cosmin Sovar, Adrian Rusu, Razvan Furdui, Sorin Sfetcu, Daniel Ghimpu, Bogdan Herghelegiu, Eduard Iosif, Laurentiu Radu, Doru Schipor, Octavian Marcu, Tania Hotca si Andrei Boaca), carora firma le multumeste pentru increderea lor in Musat & Asociatii privind dezvoltarea unei cariere avocatiale de succes.
Totodata, conducerea firmei a inteles sa dea curs dorintei exprimate de trei dintre asociatii firmei – Miruna Suciu, Luminita Popa si Madalina Berechet – de a se retrage din asociere, urmand a-si desfasura activitatea pe cont propriu intr-o alta forma de exercitare a profesiei, impreuna cu un colaborator al firmei (Cleopatra Leahu).
Despre MUSAT & ASOCIATII
MUSAT & ASOCIATII este una dintre primele case de avocatura infiintate in Romania, dupa 1 ianuarie 1990. Avand 21 parteneri si peste 100 de avocati si consilieri, MUSAT & ASOCIATII acorda servicii de consultanta in toate sectoarele avocaturii de business, incluzand fuziuni & achizitii, privatizari, drept bancar, energie & resurse naturale, concurenta, drept societar, telecomunicatii & IT, dreptul muncii, fiscalitate, piete de capital, drept imobiliar, dreptul mediului, litigii & arbitraje comerciale.
MUSAT & ASOCIATII este recunoscuta ca fiind unul dintre pilonii avocaturii de business din Romania, iar publicatiile internationale de specialitate (Chambers & Partners, International Financial Law Review, Legal 500 etc.) recomanda cu regularitate firma ca fiind unul din liderii pietei avocatiale, multi dintre avocatii firmei fiind la randul lor nominalizati de aceste publicatii ca facand parte din elita avocaturii de business din Romania.
In 2015, MUSAT & ASOCIATII a castigat premiul Firma de avocatura a anului in Romania, distinctie acordata anual de reputata publicatie britanica The Lawyer firmelor de avocati din Europa care au obtinut performante deosebite in anul de referinta.
In anul 2013, MUSAT & ASOCIATII a fost desemnata Casa de avocatura a anului in Romania, de catre International Financial Law Review, fiind pentru a doua oara cand Musat & Asociatii isi adjudeca acest valoros premiu, dupa distinctia primita in 2011, anul in care Romania a fost inclusa pentru prima data in lista tarilor nominalizate pentru premiile International Financial Law Review (IFLR).
De asemenea, in 2012, MUSAT & ASOCIATII a fost recompensata cu premiul Gold Award la categoria Cea mai buna casa de avocatura din Europa Centrala si de Est, distinctie acordata de International Legal Alliance Summit & Awards 2012, pentru rezultatele excelente inregistrate in Romania de echipa de avocati Musat & Asociatii, in ceea ce priveste evolutia portofoliului de mandate in practica de fuziuni & achizitii si strategia de management adoptata.
Totodata, renumita publicatie Chambers Europe a decernat firmei MUSAT & ASOCIATII trofeul Romanian Law Firm of the Year, pentru casa de avocatura cu cele mai bune performante in Romania, in cadrul galei Chambers Europe Awards for Excellence 2011.
MUSAT & ASOCIATII acorda in mod regulat consiliere juridica celor mai cunoscute si respectate corporatii din Romania, inclusiv o treime din Top 100 si jumatate din Top 500 mari companii, precum si institutiilor publice si financiare locale in tranzactii corporative si financiare sofisticate si in proceduri complexe de rezolvare a disputelor. Portofoliul firmei cuprinde peste 2.500 clienti, majoritatea din categoria investitorilor straini.
Adauga comentariu
ATENTIE
Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.
Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii