JUDECATOARE ACHITATA DE INALTA CURTE - “Nu poate impartasi sustinerile din rechizitoriu”

Lumea Juridica prezinta Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 208/2019 din dosarul 379/42/2016, prin care instanta suprema achitat-o pe judecatoarea Ruxandra Popescu de la Judecatoria Sinaia, trimisa in judecata pentru luare de mita printr-un rechizitoriu intoscit de fostul procuror Mircea Negulescu de la DNA Ploiesti.

Judecatoarea fusese condamnata la fond, de catre Curtea de Apel Ploiesti, la 4 ani de inchisoare cu suspendare pentru o pretinsa luare de mita.

ICCJ dezvaluie ca denuntatorul era arestat preventiv intr-o alta cauza in care era acuzat de fapte de coruptie, “astfel ca a urmarit, prin atitudinea sa, sa beneficieze de o cauza legala de reducere a pedepsei, aspect recunoscut chiar de catre martor in declaratiile sale”.

Inalta Curte a retinut in decizia de achitare a judecatoarei ca probele administrate nu dovedesc dincolo de orice indoiala ca martorul denuntator a promis, iar inculpata a acceptat promisiunea de a primi bani sau alte foloase, in scopul de a face un act ce intra in indatoririle sale de serviciu sau in scopul de a face un act contrar acestor indatoriri. De asemenea, ICCJ a constatat ca intregul rationament avut in vedere de Curtea de Apel Ploiesti, care a condamnat-o pe judecatoarea Popescu, s-a fundamentat pe deductii si aprecieri nefundamentate pe probe certe care sa dovedeasca savarsirea infractiunii de luare de mita.

Iata pasaje din decizia Inaltei Curti, pe care o atasam integral la finalul articolului:

“Instanta de apel constata ca probele administrate in prezenta cauza nu dovedesc dincolo de orice indoiala ca martorul denuntator a promis, iar inculpata a acceptat promisiunea de a primi bani sau alte foloase, in scopul de a face un act ce intra in indatoririle sale de serviciu sau in scopul de a face un act contrar acestor indatoriri.

Actiunile inculpatei, de a discuta despre situatia juridica a terenurilor pe care I. si ceilalti concesionari intentionau sa le achizitioneze, de a il sfatui pe acesta in legatura cu demersurile pe care ar trebui sa le faca si de a solutiona aceasta cauza, nu se circumscriu laturii obiective a infractiunii de luare de mita, iar imprejurarea retinuta de prima instanta in sensul ca inculpata ar fi avut obligatia de a se abtine de la judecata nu poate constitui obiectul unei acuzatii penale ci,eventual, o nerespectare a Codului deontologic si, respectiv, o abatere disciplinara.

Astfel, cum la discutia purtata intre I. si inculpata nu a participat nici o alta persoana, iar inculpata a negat pe parcursul intregului proces penal existenta vreunei astfel de discutii, declaratiile singulare ale martorului pot fi considerate sincere, concludente, utile si pot constitui probe certe numai in masura in care sunt consecvente si sunt sustinute si de alte mijloace probatorii administrate in cauza. Aceasta concluzie se desprinde prin raportare la imprejurarile in care I. a formulat denuntul, iar ulterior a fost audiat ca martor, respectiv cand acesta era arestat preventiv intr-o alta cauza in care era acuzat de fapte de coruptie, astfel ca a urmarit, prin atitudinea sa, sa beneficieze de o cauza legala de reducere a pedepsei (aspect recunoscut chiar de catre martor in declaratiile sale).

(…)

Inalta Curte constata ca aspectele relatate de martorii F., J.si H. nu dovedesc insa existenta unei discutii intre I. si inculpata, in cadrul careia primul sa fi promis, iar inculpata sa fi acceptat bani sau alte foloase, ci doar imprejurarea ca I. a cerut si a obtinut de la cei trei suma totala de 1500 euro, cu care a sustinut ca urmeaza sa ii achizitioneze un cadou inculpatei, dupa pronuntarea hotararii.

De altfel, din aceleasi declaratii nu rezulta ca I. ar fi mentionat celor trei martori existenta unei discutii concrete cu inculpata in cadrul careia acesta i-ar fi oferit bani sau alte foloase in scopul de a pronunta o solutie favorabila, iar inculpata ar fi acceptat oferta martorului. De asemenea, niciunul dintre martori nu are cunostinta despre ce anume a facut I. cu suma de bani pe care i-au dat-o si, cu atat mai putin, nu cunoaste daca acesta a achizitionat vreun bun pentru inculpata si i l-ar fi remis acesteia.

(…)

Se constata astfel ca intregul rationament avut in vedere de prima instanta se fundamenteaza pe deductii si aprecieri nefundamentate pe probe certe care sa dovedeasca savarsirea infractiunii de luare de mita, astfel cum este aceasta incriminata de Codul penal si in varianta retinuta in actul de sesizare.

Probele administrate dovedesc, dincolo de orice indoiala rezonabila, doar imprejurarea ca intre cei doi a avut loc o discutie in legatura cu situatia juridica a terenurilor concesionate, fara a exista vreo promisiune concreta din partea lui I. si, cu atat mai putin vreo acceptare a unei promisiuni (inexistente), in conditiile in care la acel moment demersurile privind achizitionarea terenurilor nici nu erau incepute iar inculpata nu era investita cu solutionarea vreunei cereri in acest sens.

(...)

Inalta Curte mai retine ca audierea martorei in cursul urmarii penale nu a fost inregistrata prin mijloace tehnice audio sau audio-video, astfel ca nu se poate constata nemijlocit modalitatea in care au decurs audierile.

Inalta Curte nu poate impartasi sustinerile din rechizitoriu, confirmate de prima instanta, in sensul ca exista probe care dovedesc vinovatia inculpatei, in cauza invocandu-se pe de o parte probe indirecte, iar pe de alta parte deductii ce rezulta din afirmatiile unora dintre martorii audiati sau din comportamentul inculpatei - atat in timpul discutiei avute cu I., cat si ulterior - imprejurare care nu este suficienta insa pentru a concluziona ca ar fi existat vreo intelegere intre cei doi cu privire la solutionarea dosarului civil si, cu atat mai mult, vreo promisiune urmata de acceptarea din partea inculpatei a unui folos necuvenit in schimbul pronuntarii unei hotarari judecatoresti favorabile intereselor acestuia si intr-un termen scurt”.

>>Decizia Inaltei Curti