ILISESCU SI CHIFOREC vs. ROMANIA – Esecul Tribunalului Iasi de a corecta in recurs viciul neaudierii reclamantilor in fata judecatorului fondului. Punerea reclamantilor in imposibilitatea de a-si confrunta argumentele cu cele ale partii vatamate, de a administra probe si de a interoga eventuali martori echivaleaza cu o incalcare a dreptului la un proces echitabil garantat de Art. 6.1 din Conventie

Data: 25 November 2016, 12:32 | autor: A.P. | 0 comentarii | 3075 afisari

In cauza Ioana Ilisescu si Daniel Chiforec contra Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat incalcarea Art. 6.1 din Conventie, privind dreptul la un proces echitabil.

Curtea a stabilit ca o audiere in fata instantei de recurs (Tribunalul Iasi) le-ar fi permis reclamantilor sa-si confrunte argumentele cu cele ale partii vatamate, sa administreze probe si sa interogheze eventuali martori, instanta de recurs avand posibilitatea de a corecta viciul neaudierii reclamantilor in fata judecatorului fondului, fie anuland sentinta si trimitand cauza primei instante, fie statuand asupra temeiniciei acuzatiilor ce li s-au adus, dupa ce va fi facut o apreciere completa a chestiunii vinovatiei sau nevinovatiei, procedand, daca era cazul, la readministrarea probelor.

>>Hotararea CEDO in cauza Ilisescu si Chiforec contra Romaniei (cererea nr. 77364/01; Sectia a III-a, 1 decembrie 2005)

Extras din hotarare:

„33. Curtea reaminteste faptul ca prezentarea la proces a unui acuzat are o importanta capitala atat din punctul de vedere al dreptului acestuia de a fi audiat, cat si al necesitatii de a verifica exactitatea afirmatiilor sale si de a le confrunta cu declaratiile partii vatamate, ale carei interese trebuie protejate, cat si cele ale martorilor (Cauza Poitrimol vs. Franta citata mai sus, p. 13, par. 35).

34. Curtea reaminteste faptul ca o procedura care se desfasoara in lipsa acuzatului nu este, in principiu, incompatibila cu Conventia, daca acuzatul poate obtine ulterior ca o instanta sa statueze din nou, dupa ce l-a audiat, asupra temeiniciei acuzatiei in fapt si in drept (Cauza Colozza vs. Italia, Hotararea din 12 februarie 1985, seria A nr. 89, p. 15, par. 29).

35. Asadar, Curtea trebuie sa analizeze daca, in circumstantele cauzei, particularitatile procedurii nationale, privita in general, ar justifica o derogare de la acest principiu.

36. Curtea observa ca nu se contesta faptul ca reclamantii au fost condamnati de catre Judecatoria Iasi fara a fi fost audiati personal (paragraful 10 de mai sus). Aceasta observa ca, in conformitate cu dispozitiile pertinente din Codul de procedura penala, instanta ar fi trebuit sa-i audieze personal inainte de a-i condamna (paragraful 18 de mai sus). De asemenea, Curtea observa ca, in dreptul roman, incalcarea dispozitiilor privitoare la desfasurarea examinarii cauzei (art. 321, 322 si 323 din Codul de procedura penala) constituie o incalcare a drepturilor la aparare, sanctionata prin nulitatea hotararii in cauza (paragrafele 18 si 19 de mai sus).

37. Curtea observa ca modalitatile de aplicare a Art. 6 in caile de atac depind de caracteristicile procedurii de care este vorba; trebuie tinut cont de intreaga procedura interna si de rolul cuvenit instantei de control in ordinea juridica nationala (Cauza Botten vs. Norvegia, Hotararea din 19 februarie 1996, Culegere de hotarari si decizii 1996-I, p. 141, par. 39).

38. Curtea reaminteste ca, in cauza de fata, competenta Tribunalului Iasi, in calitate de instanta de recurs, este stabilita in art. 385/15 si 385/16 din Codul de procedura penala. Conform art. 385/15, instanta respectiva nu era obligata sa pronunte o noua hotarare pe fond, dar avea aceasta posibilitate.

39. Curtea a declarat ca, atunci cand o instanta de control este competenta sa examineze cauza in fapt si in drept si sa analizeze per ansamblu chestiunea vinovatiei sau nevinovatiei, aceasta nu poate, din motive de echitate a procesului, sa se pronunte asupra acestor chestiuni fara o apreciere directa a marturisirilor prezentate in persoana de catre acuzat, care sustine ca nu a comis fapta considerata a fi o infractiune (Cauza Ekbatani vs. Suedia, Hotararea din 26 mai 1988, seria A nr. 134, par. 32).

40. Curtea conchide ca, in virtutea atributiilor conferite de Codul de procedura penala, tribunalul avea posibilitatea sa corecteze viciul neaudierii reclamantilor in prima instanta, fie anuland sentinta si trimitand cauza primei instante, fie statuand asupra temeiniciei acuzatiilor ce li s-au adus, dupa ce a facut o apreciere completa a chestiunii vinovatiei sau nevinovatiei celor in cauza, procedand, daca era cazul, la readministrarea probelor (paragraful 18 de mai sus, in special art. 385/15 si 385/16). Prin urmare, Curtea considera ca o audiere in fata instantei de recurs ar fi permis reclamantilor sa-si confrunte argumentele cu cele ale partii vatamate, sa administreze probe si sa interogheze eventuali martori.

41. In ceea ce priveste comportamentul reclamantilor si eventuala lor 'renuntare la dreptul de a se apara', Curtea reaminteste faptul ca o renuntare la exercitarea unui drept garantat de Conventie trebuie sa fie stabilita in mod neechivoc (Cauza Colozza citata mai sus, par. 28). Or, Curtea nu identifica niciun element care sa ateste o eventuala renuntare a reclamantilor de a se apara.

42. Curtea reaminteste ca deja a constatat incalcarea Art. 6.1 din cauza condamnarii unui acuzat fara ca acesta sa fi avut posibilitatea sa administreze probe si sa se apere (conform, mutatis mutandis, cauzei Constantinescu vs. Romania citate mai sus, par. 56-61).

43. In aceste conditii, Curtea considera ca s-a incalcat Art. 6.1 din Conventie”.

Pentru incalcarea principiului nemijlocirii, cititi si:

>>Beraru vs. Romania

>>Flueras vs. Romania